Dezvoltarea identitatii copilului: etape vitale

Acesta este un articol care se adreseaza parintilor care vor sa inteleaga mai mult despre fiinta umana si despre pasii pe care ii face micuta faptura de langa ei, in procesul de crestere.

"Piatra de temelie a unei personalitati mature este un sentiment de sine fixat - o identitate - capabila sa plaseze individul uman intr-o pozitie consecventa prin raport cu o masa de informatii si relatii in continua miscare". (psihoterapeut David Celani) 

 In dezvoltarea identitatii copilului distingem 6 aspecte principale. 

1. Numele

Copilului ii place numele sau inainte de a invata sa vorbeasca. Il aude atat de des incat il identifica cu sine. Cu greu ar putea sa isi dea seama de sine daca nu ar avea un nume.

Progresul pe care il face copilul intre primul an de viata si cel de-al zecelea in privinta acestui proces poate fi rezumat intr-o serie de propozitii : «1. Ionut- asta sunt eu. 2. Eu sunt eu. 3. Aceasta-i mama mea. 4. Acesta-i tatal meu. 5 El este un barbat. 6. Eu sunt un baiat. 7. Ioana este o fata. 8. Si ea are o mama si un tata. 9. Eu am fost un bebe. 10. Am crescut. 11. Eu vin din mama mea. 12. O sa ma fac mare. » Aceste propozitii demonstreaza expansiunea eului.

La inceput se face diferentierea intre eu si non-eu, intre mine si tot restul.

2. Diferentele de sex

Copilul isi da seama de diferentele de sex de foarte devreme. La 2 ani deosebeste baietii si fetele dupa haine. Mai tarziu intelege si diferentele fizice fundamentale. Aceste descoperiri il ajuta sa isi contureze tot mai mult imaginea despre sine. El incepe sa realizeze ca are un eu istoric (am fost bebelus) si un eu-prezent (acum sunt baiat si am 5 ani).

 

3. Familia mica si cea extinsa

Pentru a se cunoaste pe sine, omul are nevoie, inca de mic, de ceilalti oameni. In psihologie, exista conceptul de « fereastra a lui Johari ». Conform acestei teorii, cunoasterea fiintei umane este impartita in 4 «ferestre» : ceea ce cunoaste despre sine atat ea, cat si ceilalti, ceea ce stie numai ea si ceilalti nu stiu, ceea ce ea nu stie si ceilalti stiu si ceea ce nu stie nici ea, nici ceilalti. Din cauza faptului ca ceilalti pot vedea la noi lucruri pe care noi nu le vedem, ne face dependenti de cei din jurul nostru.

Prima comunitate unde copilul afla despre el insusi este familia. Langa tata, mama, bunici, frati, surori, unchi, matusa. Copilul de 2 ani poate avea dificultati atunci cand ambii parinti sunt prezenti in acelasi timp. El se poate adapta individual fiecarui parinte, dar nu amandurora simultan. Copilul dezvolta diferite tipuri de atasament fata de mama si fata de tata. De exemplu, la 6 si la 8 ani, copilul este foarte atasat de mama, la 7 ani relatiile se echilibreaza. Pe la 9 ani, relatia cu tatal se intareste, mai ales daca tatal se dovedeste a fi un bun tovaras al copilului sau.

4. Scoala

Scoala aduce o extindere a relatiilor interpersonale. In functie de gradul de maturitate emotionala a copilului de 6-7 ani, acesta poate trece cu bine sau nu pragul schimbarii. Majoritatea copiilor reusesc sa se adapteze fara mari dificultati. Relatia dintre copil-profesor incepe sa devina personala, si de acest caracter interpersonal, tine foarte mult si adaptarea sa la scoala, uneori chiar si rezultatele sale la invatatura.

 

Profesorii insa, nu trebuie sa isi asume rolul parintilor si nici parintii rolul profesorilor.

5. Comunitatea

Comunitatea o reprezinta multimea de oameni pe care o intalneste copilul in mod obisnuit sau intamplator, pe strada, in magazine, biserica, teatru, parc. Aceasta contine, de asemenea, elemente invizibile dar cu impact personal, care sunt intrupate in legi, maniere, obiceiuri, comportamente locale, atitudini privind grupurile minoritare. Copilul li se supune, dar devine constient de ele treptat, pe masura ce se maturizeaza.

Activitatile de grup- de joc sau invatare, viata scolii determina socializarea treptata a copilului.

6. Jocul

Copilul se dezvolta si se cunoaste cel mai bine prin joc. Exista o gradare a intereselor in joc, care face parte din procesul de maturizare. Nisipul il tenteaza pe copilul de 18 luni si el poate petrece mult timp manipulandu-l. La 2 ani, jocul este ceva mai elaborat: copilul amesteca nisipul cu pietricelele si umple galetusa. Tot la aceasta varsta, el se joaca si cu apa, umpland si golind vasele. La 7 ani ajunge deja sa faca constructii mai elabborate din nisip si apa: strazi, case, lacuri.

 
Pe masura ce creste, cultura determina din ce in ce mai mult tipul de joc si continutul sau. Este mare nevoie ca parintii sa inteleaga aceasta nevoie fundamentala si interesul copilului pentru joc, care sunt vitale in procesul de dezvoltare.

Tu ce alte aspecte crezi ca sunt importante in dezvoltarea identitatii copilului tau?