Cum vede Biserica educatia copilului?

Maica Siluana este Coordonator al Centrului de Formare si Consiliere „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil" si Stareta Manastirii Sfantul Siluan Athonitul din Iasi. Maica ofera consiliere online pe site-ul Centrului prin Seminarul Duhovnicesc „Sa ne vindecam iertand" si raspunsuri la intrebarile care-i sunt adresate pe site. Este autor a 10 carti si membru fondator al Scolii Varlaam Mitropolitul, patronata de Mitropolia Moldovei si Bucovinei si de 2 ani este implicata in proiectul „Scoala Parintilor" in cadrul fundatiei cu acelasi nume.

1. Daca ar fi sa alegeti trei calitati obligatorii pe care trebuie sa le aiba o mama, care ar fi acestea?

O prima calitate necesara unei mame, cred ca este sa fie credincioasa, in sensul de a trai credinta in Dumnezeu, cat mai profund si mai practic cu putinta. Aceasta calitate o va ajuta sa fie constienta de sensul vietii omului pe pamant si sa-i creasca pe copiii ei in armonie cu acest sens, care depaseste cerintele vietii ca supravietuire sau vietuire.

O a doua calitate necesara o consider a fi dragostea, ca daruire constienta si libera de sine.

Iar a treia, dar nu ultima, cred ca este responsabilitatea, capacitatea de a-si asuma consecintele oricarui gest, cuvant sau gand. Nu ma refer la responsabilitatea ca „socoteala" pe care va trebui sa o dau pentru fiecare alegere. Ci ca asumare, in vederea continuarii vietii in plinatatea sensului pe care i-l dam, liber si constient. Astfel, nici un eveniment exterior n-o va putea impiedica sa fie o mama buna, atat omeneste, cat si duhovniceste.

2. Cum vede Biserica relatia dintre mama si copil? Cat de importanta este comunicarea dintre copil si parinte?

In Biserica, relatia dintre mama si copil este o relatie de iubire cu iubirea lui Hristos in Duhul Sfant. Acesta este o realitate ontologica si nu circumstantiala. Trairea si implinirea ei in viata concreta a fiecarei persoane sunt mai aproape sau mai departe de desavarsire, in functie de putinta si bunavointa fiecaruia. pentru ca si mama da, efectiv, din viata sa, copilului. Ea se da pe sine ca hrana pentru mentinerea in viata si crestere. Mai intai, in pantece, isi da propriul sange ca hrana; apoi, dupa nastere, ofera laptele produs in sanul vietii sale. Iar dupa intarcare, isi da ca hrana zilele sale. Numai o mama poate sa spuna despre copilul sau ca „i-a mancat zilele". Un tata se plange de obicei ca i se „mananca banii"!

In Biserica, o mama este constienta ca a nascut si creste la sanul sau un fiu al Lui Dumnezeu. Pentru ca fiecare om primeste prin Botez puterea sa „se faca fiu al lui Dumnezeu dupa har" in Fiul Cel Unul Nascut. De contributia mamei depinde, in primul rand, realizarea spirituala a omului.

Apoi, in Biserica, o mama nu este privita niciodata in mod separat de tatal copilului. Ei sunt una si aceasta unitate a lor este vie in copil, chiar daca relatia lor se poate destrama, omeneste vorbind. Nimeni nu va mai desparti, in sangele si mostenirile copilului, „partea" mamei de cea a tatalui.

Pentru familia crestina, comunicarea dintre copil si parinti este strans legata de comunicarea cu Dumnezeu in Biserica. Numai in Biserica primeste fiecare energiile necreate, dumnezeiesti, care vindeca neputintele omenesti generatoare de traume si de nefericire.

Grija si oferta Bisericii, pentru cine are ochi sa vada, urmareste sa il scoata pe om din relatiile bazate pe reciprocitate si administrate de „un pilot automat". Acest "pilot automat" al nostru, comandat de tipare emotionale si de scheme psihologice pe care le-am dobandit de nevoie, odata cu invatarea necesara supravietuirii. Harul il face pe om liber si capabil sa iubeasca in mod constient si jertfelnic.

3. Cum vede Biserica educatia copilului? Care este mai importanta: educatia spirituala, cea emotionala sau cea intelectuala?

In Biserica, omul este vazut si cinstit ca intreg. Iar educatia presupune ingrijirea si cultivarea tuturor dimensiunilor si lucrarilor persoanei umane. Educatia spirituala inseamna ridicarea componentelor afective si intelectuale ale omului la rangul lor cel adevarat. Nu exista in Biserica o spiritualitate abstracta, fara trup, simtire, minte si inima. Centrul spiritual al omului, inima in sensul biblic al cuvantului, uneste toate puterile si lucrarile omului si le spiritualizeaza, le induhovniceste prin lucrarea Duhului Sfant. Educatia copilului in Biserica inseamna de fapt ridicarea lui din starea de „animal rational", la starea de om deplin, de fiinta spirituala.

Sa nu va speriati de aceste cuvinte si nici de constatarile pe care le faceti privind in jurul vostru. Sa nu facem din neputinta crestinului actual, masura lucrarii Bisericii.

4. Ce trebuie sa faca o mama daca are un copil dificil? Poate sa il pedepseasca? Daca da, cum?

In primul rand, o mama care are un copil dificil are nevoie sa se oglindeasca, sa se vada pe sine in copilul ei, in comportamentul acestuia. Si tatal la fel. Ce face copilul este ceea ce a invatat, in primul rand de la mama sa. Dar nu prin cuvintele mamei, ci prin continuturile mintii si sufletului ei, transmise direct si viu copilului, inca din momentul conceperii.

Daca mama va alege sa-si vindece ranile emotionale cu harul lui Dumnezeu, copilul se va schimba. Altfel, bolile ei ascunse vor fi duse mai departe si manifestate de copil si, apoi, de nepoti.

In privinta pedepselor, ele sunt necesare atunci cand sunt ceea ce arata insusi cuvantul la originea lui: pedagogie. O pedeapsa eficienta este o forma speciala de dragoste.

5. Ce parere are Biserica despre abuzurile asupra copiilor? Este vreodata bataia "rupta din rai", cum se spune in popor?

Da, da! Bataia e rupta din rai, adica este despartita, prin rupere, de iubirea si respectul care caracterizau relatiile umane, inainte de caderea protoparintilor nostri. Iar iluzia ca bataia ar putea naste iubire este o forma ascunsa a criminalitatii umane. Bataia, in acest sens, este crescuta din iadul din inimile oamenilor.

Daca in Sfanta Scriptura si in Biserica se vorbeste despre pedeapsa corporala, despre bataie ca mijloc de educatie, este in sensul de a-i produce copilului o experienta dureroasa, care sa il ajute sa evite una ucigatoare. Cineva dadea un exemplu: nu-i poti explica unui copilas ca este periculos sa umble la prizele electrice, pentru ca nu are structurile neuronale necesare intelegerii. O durere produsa de lovirea peste mana care se duce la priza, poate fi asociata cu priza care va deveni periculoasa. Totul este ca acest copil sa simta dragostea parintilor in momentul acela si nu frica, ura sau mania...

Biserica priveste orice abuz ca pe un pacat grav si ofera remedii atat victimei, cat si abuzatorului. Din pacate, in epoca postmoderna, limbajul folosit de Biserica nu mai ajunge la sufletul omului format in mentalitatea seculara. Aici este inca mult de lucru, desi s-au facut pasi importanti spre a iesi in intampinarea omului, cu nevoile si durerile lui, specifice vremii actuale. O cunoastere adecvata a acestor pasi va aduce un mare ajutor tuturor parintilor si educatorilor onesti si dedicati.

6. Cum sa procedeze o mama pentru a-i insufla copilului dragostea de Dumnezeu?

Sa-L iubesca ea insasi pe Dumnezeul Cel Viu, prezent si lucrator, in Biserica si in viata sa.

7. Ce sa ii raspundem unui copil de 3-4 ani care ne intreaba cine este Dumnezeu?

Mai intai sa-l lasam pe copil sa mearga la Domnul asa cum ni se ofera El in Biserica, inca dinainte de a fi conceput! Relatia dintre Dumnezeu si copil este nemijlocita si vie. Daca vom proceda asa, vom avea mare folos sa-l intrebam noi pe copil cine este Dumnezeu. Vom fi uimiti de raspunsurile lui, iar din acea uimire vom afla si noi mai multe despre Dumnezeu.

8. De la ce varsta putem duce copilul la Biserica si care ar fi cele mai importante motive pentru a face asta?

Cum am mai spus, dinainte de a-l concepe. Copiii sunt prezenti in viata parintilor normali mai intai prin dorirea lor. Aceasta dorire sa fie traita in Biserica. Apoi, samanta parintilor sa fie plina de harul lui Dumnezeu, pe care parintii il primesc prin sfintele Taine si il pastreaza, si care lucreaza prin rugaciunea si prin viata lor, in credinta.

Apoi, copilul va creste in pantecele mamei in Biserica. Va beneficia de harul si iubirea lui Dumnezeu, prin mama sa, si in prezenta tatalui, iubitoare si protectoare. Dupa nastere, va beneficia de darurile lui Dumnezeu in mod personal, dintre care Cele mai mari sunt Botezul, Mirungerea si Sfanta Impartasanie. Botezul este nasterea sa in Imparatia lui Dumnezeu, Mirungerea este dobandirea Duhului Sfant „Datatorul de Vaita Sfanta", iar Impartasania este hrana cea cereasca.

Care este motivul pentru a face toate acestea? Dobandirea fericirii copilului, care nu este posibila in viata „lumii acesteia". Pentru crestin, viata aceasta este doar o pregatire pentru viata adevarata, care este viata vesnica. Si viata vesnica, totuna cu viata fericita, incepe aici, in viata pamanteasca altoita pe Viata Care este Dumnezeu.

Acum participam la bunatatile cele ceresti, le pregustam, asa cum pruncul din pantecele matern participa la viata de dupa nastere. Tot mai multi experti care studiaza calitatea vietii omului, dovedesc stiintific importanta experientelor intrauterine ale copilului in „destinul" sau viitor. Tot asa, viata actuala a omului in Biserica este decisiva pentru calitatea vietii vesnice.

Iar daca nu l-am dus pe copil in acest fel la Biserica, putem sa punem inceput bun in orice moment al vietii lui. Va fi mai greu, pentru ca i s-au format depinderi de vietuire doar in dimensiunile sale bio-psiho-sociale, dar nu va fi imposibil. Pentru ca omul are in adancul sau ceva care il leaga si il cheama la Viata cea adevarata, care este viata cu si in Dumnezeu. Acest ceva se afla in om inca de la facerea lui si nicio vicisitudine nu-l va distruge. Este ceea ce Revelatia numeste darul de a fi "dupa chipul lui Dumnezeu". Acest dar este lucrator si nu il lasa pe om sa-si afle liniste, pana ce nu-i aude glasul!

9. De ce este atat de important botezul in viata copilului nostru? La cat timp de la nastere trebuie botezat bebelusul? Care sunt cele mai importante traditii care trebuie respectate in acest sens?

Botezul este nasterea omului in Hristos, este restabilirea legaturii ontologice cu Dumnezeu, prin harul sfintitor. Omul nebotezat, omul cazut, cum il numim in teologia noastra, a ramas in legatura de har cu Dumnezeu, la fel ca orice alta faptura adusa de Dumnezeu la existenta. El beneficiaza astfel de mentinerea in existenta, de purtarea de grija a lui Dumnezeu, numita Pronie. Beneficiaza in continuare de ajutor si calauzire, pentru a cauta revenirea la Viata pe care a pierdut-o, atunci cand a renuntat la harul special daruit lui de Dumnezeu. Si anume, harul sfintitor, harul necesar lucrarii asemanarii cu Dumnezeu.

Biserica ofera familiei invatatura necesara si corecta privind Botezul pruncilor, care sunt priviti ca persoane umane, si nu ca anexe ale parintilor.

10. Ce sfaturi puteti oferi mamicilor Qbebe pentru a se bucura de un copil cu frica de Dumnezeu, care isi respecta parintii si lumea ce il inconjoara? Cum pot ele sa isi fereasca micutul de relele ce il inconjoara?

Dragi mamici,

Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si tot restul dorit de voi se va adauga voua. Acest cuvant este chiar fagaduinta lui Dumnezeu, Care S-a facut om ca sa ne faca pe noi dumnezei, cu harul Sau.

Straduiti-va sa intelegeti aceasta chemare-fagaduinta si sa o urmati, pornind de acolo de unde va aflati acum si veti cunoaste bucuria dupa care tanjeste inima voastra. Si nimeni si nimic nu va putea lua de la voi aceasta bucurie. Eu am facut asa, iar acum traiesc aceasta bucurie, oricare ar fi evenimentele sau conditiile exterioare.

Bucurie sfanta si pace inimilor voastre in iubirea lui Dumnezeu!