Anca Dinicu abia așteaptă să devină mămică. Actrița în vârstă de 34 de ani parcă nu mai are răbdare să-și cunoască băiețelul și a vorbit recent despre sentimentele care o încearcă în această perioadă și emoțiile care o copleșesc. Se pare că a ales deja si numele pentru bebelușul care urmează să vină pe lume în scurt timp.
„E din ce în ce mai greu, dar stau cumințică, aștept cele două luni pe care le mai am de stat”
În timpul filmărilor pentru serialul de comedie „Scara B” difuzat pe Pro Tv, în care juca un rol important, Anca Dinicu a aflat minunata veste că este însărcinată. Vedeta mai are două luni și va deveni mamă de băiat.
În privința sarcinii, se poate declara o norocoasă pentru că din spusele ei, nu a avut intoleranțe alimentare, grețuri, nu i-a fost rău și nici mofturi exagerate sau pofte greu de îndeplinit nu i-au dat bătăi de cap.
„Am emoții! Evident că am emoții. Evident că am coșmaruri. E din ce în ce mai greu. Dar stau cumințică, aștept cele două luni pe care le mai am de stat și, ce să zic, decurge bine. Chiar n-am avut nicio problemă, slavă Domnului.
Nu mi-a fost rău, au fost doar chestii normale, nimic ieșit din comun. Pofte nu am. De fapt, am avut o singură dată poftă de sarmale și eram în Thailanda și nu aveam cum să ajung la ele. În rest, nu. Am mâncat tot ce mi-a poftit inima”, a declarat actrița.
„Îmi pare rău că n-o să pot să fac parte din sezonul doi, pentru că, iată… ”
Cât despre cariera ei, care va fi pusă o perioadă pe pauză, vedeta anunțat că nu va face parte din sezonul 2 al serialului Scara B dar speră să revină în forță în cazul în care vor mai exista alte sezoane.
„Filmările au mers cât se poate de normal și de natural. La început, când au început filmările, nu știam situația în care voi fi și în care eram în momentul ăla, dar, apoi, când s-a aflat, totul a fost simplu.
Noi am avut doar trei zile de filmare, maxim patru, și ne-am mișcat foarte repede. N-a fost atât de obositor pentru mine. Îmi pare rău că n-o să pot să fac parte din sezonul doi, pentru că, iată… Sper să se continue, să vină și sezonul trei, și sezonul patru să revenim, să revin eu, practic.”
Cât despre asemănarea dintre ea și personajul pe care îl interpretează în film, actrița mărturisea pentru Fanatik: „Nu pot spune neapărat, bine, în fiecare personaj aduc ceva din mine. Nu pot să-mi dau seama.
Probabil că sunt uneori tăioasă, uneori ciufută, poate că-mi place să fac și pe șefa de câteva ori, nu neapărat cu oamenii din jurul meu, oamenii dragi, dar poate cu cățeii, poate mă mai răstesc. Da, probabil că am chestii în comun”.
Ce nume a ales pentru bebeluș?
Asemeni multor altor viitoare mamici entuziasmate de venirea pe lume a copilașului, actrița s-a gândit și la un nume pentru băiețelul ei.
„Prima oară am zis Andrei, după care am zis că sunt prea mulți Andrei. Apoi am zis Radu, după care am zis „Nu vreau Radu, că o să îi zică lumea Răducu și nu vreau Răducu.” Acum ne-am hotărât împreună la numele de Rareș, dar peste două luni cine știe cum o să îl cheme, Freddy, Michael.
Vreau să fie un nume românesc care să meargă cu Constantin, așa îl chema și pe tata. Noi am aflat că o să fie băiețel de Sfântul Constantin și mi se pare mie drăguț să îi spunem Constantin, plus că e și o melodie pe care o să i-o pun de ziua lui, și când o să mă enervez o să îi zic „Costică!”. Constantin sigur rămâne”, a declarat vedeta PRO.
În luna iulie a acestui an, Anca Dinicu a botezat o fetiță, împreună cu iubitul ei. Pe micuța ei finuță o cheamă Smaranda Maria.
Anca Dinicu, primele imagini cu burtica de gravidă. Mai are puțin și va deveni mămică
„Medical vorbind, mi s-a spus că nu am cum să fac copil dacă nu fac tratament și nu mi-a venit să cred”
Recent, actrița a declarat că nu se aștepta să rămână gravidă mai ales pentru că din punct de vedere medical, medicii i-au spus că nu va putea să aducă pe lume un copil fără tratament.
Tocmai de aceea, a așteptat primul trimestru de sarcină ca apoi să dea marea veste, motiv pentru care o bună perioadă de timp, nimeni nu a știut despre minunea din viața ei.
Dar acum, când sarcina se apropie de final și emoțiile sunt tot mai intense, vedeta TV a ales să facă dezvăluiri în acest sens.
„A fost un miracol, știam că nu am cum să fac copil. Medical vorbind, mi s-a spus că nu am cum să fac copil dacă nu fac tratament și nu mi-a venit să cred. După două luni aproape am aflat și eram în șoc, încă sunt în șoc uneori, dar am zis că fac tot ce ține de mine ca să duc sarcina asta foarte bine, să fiu cuminte, să mă odihnesc”, declara Anca Dinicu în podcastul „Aproximativ discuții cu Gojira”.
Anca Dinicu și Georgian Păun, iubitul ei așteaptă cu nerăbdare și se pregătesc intens să devină părinți pentru prima dată. Georgian Păun este cu patru ani mai mic decât Anca Dinicu, un fost baschetbalist profesionist cu o carieră impresionantă, care și-a dedicat ani buni din viață acestui sport. Acum îi este alături iubitei sale care mai are doar câteva luni și naște.
Surse foto: facebook.com, facebook.com, facebook.com, facebook.com
Surse articol: romaniatv.net, spynews.ro, libertatea.ro, fanatik.ro