Conversatia 1
Parinte: Nu.
C: Ah, poate nu m-am facut inteles. Intreb pentru ca o vreau.
P: Asta am inteles.
C: Cred ca nu m-ai inteles. Mi-ar placea pentru ca o vreau.
P: Te-am inteles foarte bine. Doar ca asta nu este un argument.
C: POATE DACA AS SPUNE ASTA MAI TARE.
P: Nu am nicio problema cu auzul. Problema este ca argumentul tau este, cum ar zice romanii, circulus in probando, adica argumente in cerc.
C: Pai atunci, lasa-ma sa-ti mai spun ceva: O vreau.
P: Este aceeasi informatie. Este exact ce ai spus mai devreme si informatia de la care am plecat la inceput.
C: Pai, pot sa ma uit pe Youtube atunci?
P: Nu, nu poti nici sa te uiti pe Youtube.
C: Daca nu pot sa ma uit, atunci imi iei aia?
P: Nu. Scuze. Nu. Ce te face sa crezi ca o poti avea acum?
C: Daca te intreb mai politicos?
P: Sunt de acord cu decizia ta de a fi mai politicos si, intr-adevar, iti creste sansele de a obtine ceva mai tarziu, dar acum nu se va intampla.
C: Pot sa am macar o parte din ea?
P: Nu, nu. Ti-am spus ca nu. La partea cu "avutul" spun nu.
C: Deci, pot sa o am pe toata?
P: Nu. Raspund la aceeasi intrebare. Raspunsul este nu.
C: De ce?
P: PENTRU CA- uite ce e, NU!
C: Ok, dar uite. Iti dau o noua informatie.
P: Ce este?
C: Am nevoie de ea.
Conversatia 2
P: Pune-ti pantofii in picioare.
C: Sa inceapaaa....
P: Nununununu
C: JOCURILE!
P: Pune-ti odata pantofii.
C: In spatiu exista molecule care umbla libere?
P: Pune-ti pantofii.
C: Stiai ca, de fapt, nu votam pentru presedinte, votam pentru OAMENII care voteaza pentru presedinte?
P: Nu-mi pasa. Pune-ti pantofii.
C: Ii pun.
P: Nu ti-i pui. Pune-i.
C: Dar de ce purtam incaltaminte?
P: Pune-ti pantofii.
C: Chiar, unde imi sunt pantofii?
P: Ce? Sunt chiar aici! Chiar langa picioarele tale.
C: Oh, astia?
P: DOAR PE ASTIA- Imi pare rau. Da, pe astia. Singurele tale incaltari.
C: De ce nu am mai multe perechi de incaltari?
P: Gata, destul cu intrebarile. Pune-i.
C: Nu pot. Nu am sosete.
P: Ti-ai dat sosetele jos?
C: Pai...nu le mai am in picioare, deci da.
P: Pune-ti sosetele apoi pune-ti pantofii.
C: Asta fac!
P: Ba nu! Pur si simplu stai!
C: Eu imi pun sosetele. Asta sunt eu, punandu-mi sosetele. Asa zice in I CHING. (veche carte de proverbe chinezesti)
P: GATAAAAA!!! FARA I CHING! PUNE-TI... Imi pare rau. Pune-ti pantofii.
C: Mi-am gasit sosetele. Erau chiar langa pantofi.
P: Daca iti pui pantofii pana cand termin de numarat pana la 5, te las pe tine sa alegi ce vom face in continuare. Unu...
C (cu sosetele si incaltarile in picioare): Youtube.
Conversatia 3
P: Ok, vino la masa.
C: Asta e cina?
P: Da.
C: Deci tu zici ca asta e cina. Inteleg.
P: Se raceste.
C: Deci astea sunt bucati intregi de mancare...pe care le-ai gatit.
P: Da. Mancam ceva sanatos la cina.
C: De unde stim ca este sanatos?
P: Este. Si este cina. Mananca.
C: Am mancat pizza rece si Skittles la micul dejun si am luat 100 de puncte la testul de limba.
P: Incerci sa ma pacalesti cu post hoc ergo propter (pentru ca am facut X lucru, s-a intamplat Y lucru) si nu functioneaza.
C: POATE DACA ITI EXPLIC CA NU VREAU.
P: Poti sa tipi cat vrei tu. Asta avem pentru cina.
C: Cred ca s-a racit.
P: Nu s-a racit.
C: Uita-te. S-a racit.
P: Mananca, nu este rece.
C: Mananc daca mananci si tu.
P: Nu! Nu asa functioneaza.
C: De ce?
P: PENTRU CA EU SUNT ADULTUL SI ASA AM ZIS EU ASA CA DU-TE SI FA ALTCEVA SI NU MAI VORBI CU MINE! DACA AS FI FACUT ASA CEVA CU PARINTII MEI IN 1978 AS FI FOST INTR-O MARE INCURCATURA!
C: De ce tipi?
P: Imi pare rau, imi pare rau. Nu am vrut sa tip, imi pare foarte rau. O sa comand o pizza.
Conversatia 4
C: Unde este mami?
Tata: Nu este aici. De ce ai nevoie?
C: Cateodata avem nevoie de mama.
T: Sunt chiar aici. Poate te pot ajuta eu.
C: Hmm, la asta se pricepe mai bine mama, asa ca...
T: Este ocupata in acest moment, asa ca eu am grija de tine.
C: Unde este?
T: Este sus. Dar nu te duce.
(Copilul pleaca din camera. Se aude o conversatie de sus. Copilul se intoarce.)
C: Am vorbit cu mama.
T: M-am prins.
C: Mama zice sa te intreb. Unde e chestia aia de dinainte?
T: Chestia pe care nu voiam sa ti-o dau mai devreme?
C: Da.
T: De ce vrei sa stii?
C: Sunt o persoana curioasa. Am o sete de cunoastere.
T: Dar nu ti-o dau.
C: Wow, chiar tragi niste concluzii rapid! Stiu ca nu am voie. NORMAL.
T: Daca iti spun unde este, voi afla cumva pe viitor ca ai luat-o?
C: Stie cineva cu adevarat ce se va intampla in viitor?
T: Deci exista un viitor in care te-ai dus si ai luat-o de la locul ei.
C: Nu-ti uita gandul.
(Copilul pleaca din camera. Pauza lunga, conversatie inabusita. Copilul se intoarce. )
C: Mama zice ca este ocupata si ca ar trebui sa-mi spui unde este pentru ca am promis ca nu o voi lua.
T: Ai promis.
C: Si mama imi este martor.
T: Stii ca nu poti sa o ai.
C: Imi place doar sa stiu unde sunt lucrurile, la noi in casa.
T: Este pe frigider.
C: De ce ai pus-o acolo?
T: Pentru ca nu am incredere in tine.
C: Dar...cum este posibil? Eu am incredere in TINE.
T: Merci.
C: Am atat de multa incredere in tine incat stiu ca daca ma duc sa-mi iau un scaun sa ma urc pe el si sa ma uit pe frigider stiu ca aia va fi acolo.
T: Ai promis ca nu vei face asta.
(Copilul pleaca din camera)
T: NU TE DUCE IN BUCATARIE. JUR CA DACA AUD SCAUNUL ALA-
(Copilul se intoarce in camera.)
C: De ce tipai la mine?
T: Imi pare rau. Nu trebuia sa tip.
C: Pot sa ma joc pe computer?
T: Da.
(Copilul deschide computerul si incepe sa se uite pe Youtube.)
Mama: Ti-am spus ca nu ai voie la computer.
C: Tata a zis ca pot.
Conversatii neimaginate si puse in scris de Sean Williams, scriitor si producator de teatru, si tatal a doi copii
"Sunt inspirat maximum de copiii mei. Am copii, omule. Am doi copii, si asta e tot, asta este viata mea. Sincer, toata aceasta vorbaria despre teatru, despre ceea ce fac si ce scriu, totul, se incadreaza in cele 45 de minute cumulate pe zi de liniste, cand nu sunt scos din minti de copiii mei, care cred ca uneori, ma depasesc in inteligenta si tactici de negociere.", ne spune scriitorul. Conversatiile de mai sus stau marturie, nu-i asa?
Sursa: huffingtonpost.com
Urmareste-ne pe Google News
