Specialistii spun ca este perfect normal pentru copii sa nu isi aminteasca mai nimic din ceea ce li se intampla pana in jurul varstei de 2 ani si ca aceasta "amnezie" a copilariei are a face cu trauma nasterii. Cea mai interesanta explicatie vine de la psihanalistul Freud, care considera ca amnezia infantila este modalitatea psihicului de a da uitarii trauma nasterii, "ruptura" de universul confortabil din pantecele mamei si "caderea" intr-un mediu total necunoscut si neprietenos.
O alta teorie sustinuta de dr. Paul Frankland de la Hospital for Sick Children, din Toronto, sustine ca „amnezia infantila" ar putea fi provocata de dezvoltarea rapida a neuronilor in hipocamp, regiunea din creier responsabila cu memorarea pe termen lung a noilor experiente. Astfel, amintirile respective dispar odata cu trecerea timpului, pe masura ce hipocampul trece prin faza de dezvoltare rapida ce are loc in copilaria frageda.
Creierul si memoria timpurie
In sistemul limbic al creierului - zona asociata cu procesarea emotiilor - se afla amigdala si hipocampul. Amigdala este raspunzatoare de procesarea amintirilor emotionale incarcate de teroare sau groaza. Hipocampul proceseaza memoria narativa, cronologica. Cum amigdala se afla deja la maturitate in momentul nasterii, bebelusii sunt cappabili sa simta emotii intense, chiar daca nu le pot intelege. Hipocampul se maturizeaza abia in jurul varstei de 2 spre 4 ani. De aceea, bebelusii sunt relativi inapti in procesarea informatiilor si pastrarea amintirilor.
Dar pentru ca amigdala "se ocupa" de depozitarea continutului emotional al memoriei, ne putem aminti fiecare emotie si senzatie fizica inca din primele zile. Si chiar daca nu putem pune evenimentele petrecute in ordine cronologica, ne "amintim" mult mai multe decat realizam. Iar modul in care simtim lumea ca bebelusi ne influenteaza, pe termen lung, personalitatea in dezvoltare, stilul emotional si modul de relationare.
"Tot ce se intampla in primii ani de viata ai copilului, pana in jurul varstei de 3 ani, nu este procesat si stocat in forma amintirilor constiente pe care le avem dupa aceasta varsta. Specialistii chiar vorbesc de un fel de amnezie infantila, care se explica din insuficienta dezvoltare de la nastere a hipocampului. Insa creierul, prin amigdala, care este 100% functionala la nastere, isi formeaza "amintiri" sub forma de trairi si emotii. Altfel spus, toate trairile si emotiile sunt inca de la nastere inregistrate in corpul nostru.
Si chiar daca nu ne amintim constient primii ani de viata, ,exista aceasta parte a creierul nostru care are capacitatea de a depozita ceea ce am simtit atat la nivel emotional cat si senzorial. Iar amintirile din prima perioada de viata pot cuprinde senzatii fizice si emotii, adica gusturile, mirosurile, culorile, emotiile cu care ne-am inconjurat in copilarie. Iar hipocampul se dezvolta abia in jurul varstei de 3 ani si se ocupa cu procesarea informatiilor si pastrarea „amintirilor" asa cum le intelegem in mod obisnuit.
Asadar, motivul pentru care nu ne amintim in mod constient primii ani de viata are legatura cu dezvoltarea unei regiuni din creierul nostru (hipocampul) si se leaga si de aparitia si dezvoltarea ulterioara a limbajului. Nu putem vorbi de amintiri si dezvoltare cognitiva fara sustinerea limbajului, care este ca un fel de schelet al intregii activitatii mintale", explica Ioana Dancescu, psiholog psihoterapeut.
Studiile au demonstrat ca micutii intre doi si trei ani care - rugati fiind sa povesteasca anumite intamplari - necunoscand cuvintele pentru a descrie evenimentele, nu si-au putut aminti faptele nici dupa ce au invatat cuvintele respective. In schimb, cei care au stiut sa povesteasca episodul, si l-au putut reaminti chiar si peste ani.
Memoria implicita si explicita
Memoria poate fi explicita si implicita. Prima ajunge la maturitatea in jurul varstei de 3 ani. Aceasta este memoria constienta, care ne permite sa spunem o poveste care da sens celor intamplate. Memoria implicita o avem inca de la nastere sau chiar dinainte, este inconstienta si este codificata in "aduceri-aminte" emotionale si senzoriale. Ea este cea care ii invata pe bebelusi ca vocea mamei reprezinta confort sau ca trebuie sa planga pentru a primi mancare. Cu alte cuvinte, ceea ce nu ne amintim cu mintea, ne amintim cu corpul, cu inima si cu „stomacul" si are consecinte asupra modului in care gandim, simtim si ne comportam.
"Asa se explica faptul ca un copil abuzat, traumatizat, neglijat cand era bebelus, chiar daca nu isi aminteste efectiv constient abandonul sau faptul ca a fost neglijat, se va simti in situatii de viata care pentru el seamana cu abandonul sau neglijarea, profund afectat emotional. Si o parte din emotiile traite vor fi cele pe care le-a experimentat tocmai cand era bebelus. Practic, corpul nostru isi aminteste sub forma unor trairi emotionale (frica, bucurie, dezamagire, durere) acele situatii semnificative din perioada cand eram bebelusi, desi creierul nu are o imagine constienta a lor, pe care sa si-o aminteasca sub forma clasicelor amintiri", completeaza Ioana Dancescu, psiholog psihoterapeut.
Memoria implicita poate deveni, in anumite situatii, explicita. Repetarea anumitor miscari sau gesturi, asociate cu amintiri incarcate de emotie, poate transforma aceste amintiri in unele explicite, de care sa fim constienti.
"Este ca si cand corpul ii arata mintii propriile sale secrete. Multe persoane au avut ocazia sa retraiasca amintiri traumatice, atat din copilarie cat si din viata de adult, atunci cand s-au intalnit cu emotiile puternice asociate experientei initiale. In anumite stadii de constienta, prin psihoterapie sau meditatie, oamenii si-au amintit spontan lucruri prin care au trecut in pruncie.
Multi si-au amintit cum se simteau ca bebelusi, plangand dupa o mama care nu venea. In reconstruirea unei anumite posturi a corpului ori vorbind despre un eveniment incarcat emotional la fel ca originalul, amintirile contextuale de groaza, furie sau teroare pot reveni in atentie. Este la fel de posibil ca amintirea parintilor iubitori, veseli si dulci sa reapara la suprafata. Acest fenomen este numit "revenirea amintirilor in functie de stare" si, desi acest aspect nu este esential, el poate aduce vindecarea in anumite conditii", este de parere psihologul Robin Grille, autorul cartilor "Parenting for a Peaceful World" si "Heart to Heart Parenting".
De multe ori, amintirile timpurii devin evidente prin sentimente persistente care par sa nu aiba legatura cu o situatie prezenta sau prin senzatii ale corpului care nu au sens. In mod obisnuit, aceste amintiri timpurii ale durerii si suferintei sunt expuse indirect in dificultatile de relationare. Un copil caruia ii lipsesc imaginile pozitive stocate in centrii emotionali va deveni retinut sau ostil.
"Din primele momente ale vietii, grija parintilor ajuta la formarea emotionala a copilului, influentand modul de dezvoltare a creierului. Unul din elementele cheie ale atasamentului parinte-copil este contactul vizual plin de afectiune. Desi nu ne amintim cum am invatat sa mergem, picioarele noastre isi joaca rolul perfect. La fel, unele dintre cele mai importante lectii privind relatiile interumane le-am invatat intr-un moment in care nu mintea, ci corpul nostru le-a memorat. Cel mai mare dar al acestor descoperiri este realizarea ca fiecare moment plin de iubire pe care il impartim cu copiii nostri, inca de la inceput, va ramane cu ei toata viata", concluzioneaza Robin Grille in "Ce isi va aminti copilul tau - noi descoperiri legate de memoria timpurie si cum ne afecteaza acest lucru".
Surse:
http://www.our-emotional-health.com/articles/ChildRemembers2.pdf
http://en.wikipedia.org/wiki/Childhood_amnesia
http://www.gandul.info/magazin/un-studiu-recent-demonstreaza-de-ce-nu-ne-amintim-primii-ani-de-viata-10918327
Urmareste-ne pe Google News
