Ce inseamna un copil dotat?
Un copil dotat e considerat acel copil cu un IQ mai mare decât majoritatea copiilor. In general copiii dotati au un IQ mai mare de 130, iar un copil super dotat are IQ-ul in jur de 180. Copiii foarte dotati mai sunt numiti si copii precoce. De exemplu exista copii care stiu sa scrie sau sa citeasca la o varsta foarte mica, de exemplu la 4,5 ani. Copiii precoce isi insusesc anumite abilitati cu succes mai repede decat altii. De exemplu, un copil de 9 ani poate canta la pian ca unul de 18. Copiii dotati pot avea rezultate excelente atat in domeniul academic, cat si in cel artistic, creativ si intelectual.
Acesti copii adora sa invete, sa acumuleze cat mai multe informatii, au o memorie foarte buna si invata foarte usor. Motivatiile interioara care ii face pe acesti copii atat de ambitiosi sunt interesul si provocarea.
Un copil dotat nu e insa numai un copil cu excelente abilitati de invatare. Acesta poate avea capacitati deosebite si din alte puncte de vedere. Poate intelege anumite teme existentiale la o varsta mica sau poate pur si simplu gandi ca un matur in ceea ce priveste anumite situatii de viata.
In general un copil dotat va avea una sau mai multe din aceste caracteristici:
-gandire abstracta si usurinta in a rezolva probleme
-curiozitate
-dezvoltare precoce a capacitatii de a vorbi
- invatarea cu usurinta si amuzament a lucrurilor noi
-un excelent simt al umorului
-memorie foarte buna
-imaginatie bogata
Copiii dotati sunt hiper-sensibili
In general acesti copii sunt foarte sensibili si irascibili. Pot avea chiar probleme psihice, care sa ii impiedice sa isi puna talentele deosebite in practica. Acest lucru se intampla mai ales in familiile in care sotii nu se inteleg foarte bine, se cearta si nu reusesc sa ii ofere copilului dotat sustinerea si intelegerea de care acesta are nevoie.
Psihologii spun despre copiii dotati ca sunt atat de sensibili din punct de vedere psihic, incat ii pot deranja anumite zgomote sau lucruri minore cum ar fi etichetele tricourilor sau marginile sosetelor. Psihicul unui copil dotat este asadar hiper-excitabil, si se intampla sa planga chiar din motive banale sau din senin.
Cum educi un copil dotat?
Nu e foarte usor sa educi un copil dotat. Parintii trebuie in primul rand sa accepte acest lucru, sa fie recunoscatori ca au un asemenea copil si sa ii asigure conditii prielnice pentru ca acesta sa se dezvolte si sa isi poata pune in aplicare cu succes talentul sau abilitatile. Trebuie sa caute acele mijloace si posibilitati care sa ii ofere copilului o instruire si sfatuire adecvata intelectului lor.
Cei mai multi parinti cu copii dotati aleg o scoala privata, si asta mai ales pentru ca la astfel de scoli, profesorii pun mai mult accent pe dezvoltarea individuala, alocand mai mult timp fiecarui elev in parte. De asemenea, profesorii unei scoli particulare au in general o flexibiliate mai mare în ceea ce priveste adaptarea la copiii cu abilitati speciale. De exemplu daca un copil din clasa a III-a cunoaste matematica la nivelul unui copil de clasa a VI-a, profesorul de matematica ar putea sa nu il mai puna sa dea anumite examene si chiar sa propuna sa il treaca pe copil la o clasa mai avansata.
De asemenea, in aceste scoli se organizeazã destul de des tot felul de activitati care sa implice copiii dotati sa isi dezvolte capacitatile intelectuale si artistice si sa învete sa se adapteze si integreze in grupurile sociale. Acesta este un lucru foarte bun pentru ca de cele mai multe ori, copiii dotati se simt destul de singuri si diferiti de restul copiilor.
Un copil dotat va sti intotdeauna ca este un copil special. De aceea un parinte nu trebuie sa evite sa vorbeasca deschis cu copilul despre acest aspect. Dimpotriva, ar fi foarte bine daca l-ar trata ca pe ceva pozitiv si l-ar incuraja. Parintele trebuie sa inteleaga ca e pacat si nu e normal ca talentul sau capacitatea deosebita a copilului sa se piarda sau iroseasca din cauza unei societati poate invidioase sau neintelegatoare, care are mai degraba o atitudine deconstructiva, indemnandu-i la izolare.