Numele șocant pe care l-au ales acești părinți pentru copilul lor. Oare știu măcar ce înseamnă?

Numele șocant pe care l-au ales acești părinți pentru copilul lor. Oare știu măcar ce înseamnă?

Andrada Popa

Numele pe care le alegem pentru copiii noștri îi vor urmări toată viața. Majoritatea părinților le aleg cu grijă, astfel încât copilul să nu fie rușinat de numele pe care îl poartă. Nu este cazul și acestor părinți, care au ales un nume cel puțin ciudat, dacă nu ilar, care va afecta cu siguranța viața copilului.

Familia Gheorghe a adus pe lume în 2017 un băiețel, și, ca orice familie cu un nou-născut, au completat la Evidența Populației actele pentru eliberarea certificatului de naștere. Acela este momentul când tatăl scrie numele copilului, cel care îl va reprezenta pe acetsa toată viața. Nimic deosebit pînă acum, mai ales că primul nume al copilului este cât se poate de normal - Ionuț. Însă părinții nu s-au oprit aici, și au decis că micuțul lor mai are nevoie de un nume. Alegerea lor este, însă, cât se poate de bizară - Inoxidabil. Nu știm dacă micuțul va face parte din liga superoilor Marvel, și va fi eroul care nu ruginește, cert este că alegerea părinților lui îl va urmări toată viața. Nu știm însă dacă aceștia vor regreta alegerea.

Un studiu a descoperit că 1 din 3 părinți au regretat cumplit alegerea numelui copilului lor, văzând că, ceea ce credeau ei că este deosebit, era de fapt obișnuit. Uimitor este faptul că, 1 din 20 de părinți au încercat să găsească diverse nume de alint și apelative, fără să aibă legătură cu numele juniorului, încercând să "îndulcească" regretabila greșeală. Unii au luat în considerare și opțiunea de a schimba în mod legal numele copilului.

 

Articolul urmator
Parteneri în sarcină: Prin ce pași obligatorii trebuie să treacă împreună un cuplu de viitori părinți
Parteneri în sarcină: Prin ce pași obligatorii trebuie să treacă împreună un cuplu de viitori părinți

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Părinții dezvăluie de ce regretă amarnic numele pe care le-au ales pentru copiii lor
    Părinții dezvăluie de ce regretă amarnic numele pe care le-au ales pentru copiii lor

    Chiar dacă ai numeroase surse de inspirație, să alegi numele cel mai potrivit pentru copilul tău nu este lucru ușor. Fie că te raportezi la eroii preferați, fie că te gândești...

    Soacra mea insistă să schimb numele pe care l-am ales pentru copilul meu, spune că e nume de câine
    Soacra mea insistă să schimb numele pe care l-am ales pentru copilul meu, spune că e nume de câine

    O femeie însărcinată povestește pe internet că socrilor ei nu le place numele ales pentru copilul ei nenăscut, așa că în fiecare zi aceștia insistă să aleagă altul.

    Un viitor tată a ales numele perfect pentru copilul său urmărind aceste 12 criterii
    Un viitor tată a ales numele perfect pentru copilul său urmărind aceste 12 criterii

    Să alegi numele copilului nu este un demers tocmai la îndemână, cu atât mai mult cu cât viitorii părinți au preferințe diferite. În aceste condiții, se...

    Am ales numele copiilor după filme și seriale TV. Mulți cred că sunt o mamă iresponsabilă
    Am ales numele copiilor după filme și seriale TV. Mulți cred că sunt o mamă iresponsabilă

    O mamă de peste hotare este criticată de alți părinți pentru că și-a numit copiii după personaje din filme și seriale TV.

    Cele 3 cupluri din zodiac care au fost suflete pereche și în altă viață! Nici măcar moartea nu poate sta în calea iubirii lor
    Cele 3 cupluri din zodiac care au fost suflete pereche și în altă viață! Nici măcar moartea nu poate sta în calea iubirii lor

    Ai impresia că știi atât de multe despre o persoană, deși este prima dată când o vezi? Ai senzația de deja vu? Pare că partenerul tău de cuplu ți-a fost sortit de o...

    Primele imagini cu bebelușa Laurei Cosoi. Cum a ales vedeta numele special pentru mezina familiei
    Primele imagini cu bebelușa Laurei Cosoi. Cum a ales vedeta numele special pentru mezina familiei

    Micuța Aida a adus numai bucurie în familia Laurei Cosoi! Surioarele ei abia așteptau să aibă un nou partener de joacă, iar părinții ardeau de nerăbdare să o cunoască pe...

    Ce relație frumoasă au acești nepoți cu unchiul lor, cu sindrom Down!
    Ce relație frumoasă au acești nepoți cu unchiul lor, cu sindrom Down!

    Relația dintre unchi și nepoți poate fi foarte strânsă, mai ales dacă unchiul stă în preajma lor încă din primii ani ai copilăriei. De asemenea, legătura se...

    Acești părinți au acasă trei seturi de gemeni! Toți au fost născuți pe data de 28 februarie
    Acești părinți au acasă trei seturi de gemeni! Toți au fost născuți pe data de 28 februarie

    Părinții de gemeni muncesc, dar și iubesc de două ori mai mult. Acești părinți din Wisconsin au nu una, nu două, ci trei perechi de gemeni. Care e întreaga lor poveste, dar și...

    © 2025 Qbebe