Soacra mea insistă să schimb numele pe care l-am ales pentru copilul meu, spune că e nume de câine

Soacra mea insistă să schimb numele pe care l-am ales pentru copilul meu, spune că e nume de câine

Andrada Popa

O femeie însărcinată povestește pe internet că socrilor ei nu le place numele ales pentru copilul ei nenăscut, așa că în fiecare zi aceștia insistă să aleagă altul. 

O viitoare mămică de 28 de ani a scris pe Reddit că ea și iubitul ei de 30 de ani așteaptă primul lor copil care se va naște în noiembrie. Dar că au întâlnit o piedică în calea lor de a fi părinți fericiți: socrii ei. 

Când am aflat că sunt însărcinată, am făcut un pact: eu aleg numele dacă va fi băiat și el alege numele dacă va fi fată. Avem dreptul să refuzăm alegerea celuilalt dacă nu ne place deloc numele ales. Am căzut de acord să alegem un nume din lumea jocurilor video, întrucât amândoi suntem pasionați de asta. Și pentru că sunt un mare fan al jocului Kingdom Hearts, era oarecum evident că numele de băiat va fi Roxas. Am petrecut mult timp amândoi jucând împreună acest joc în timpul pandemiei și este una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele. Pe cealaltă parte iubitul meu a ales numele Melody dacă va fi fată. Am avut împreună ceva discuții până ce am luat decizia, dar, într-un final am căzut de acord că acestea vor fi cele doua variante: Roxas sau Melody. 

Am aflat de curând că vom avea băiat, așa că numele final al copilului nostru a rămas Roxas. De îndată ce am aflat asta am început să vorbim cu el cu numele lui și am comandat până și o păturică personalizată cu acest nume. Asta însă fără să ne consultăm cu socrii mei, mai ales cu soacra mea, care nu m-a plăcut niciodată, dar acum pare că nimic nu este bun pentru nepotul ei. Am făcut, iată, greșeala să dezvăluim familiei numele copilului înainte să se nască. Soacra mea nu a ascuns deloc faptul că urăște de-a dreptul numele și îmi spune cum prinde ocazia că este un nume de câine. Că este complet absurd să punem numele copilului după un joc video și că vom regreta mai târziu. Socrul meu este de acord cu ea și au început o întreagă luptă să ne convingă să renunțăm la alegerea noastră. Oare chiar exagerez eu?

Probabil că tânăra mamă a scris mesajul pe internet în ideea că va primi susținere din partea internauților. Însă, din păcate pentru ea, nu și-a atins scopul, pentru că majoritatea comentariilor iau apărarea bunicii. Probabil din acest motiv viitoare mămică a șters postarea. Mulți dintre cei care au comentat au spus că este o alegere eronată să dea copilului un nume inventat dintr-un joc video.

  • ”Este exact aceeași tâmpenie ca acei părinți care aleg nume pentru copiii precum Khaleesi. Sunt nume inventate, dar faimoase pentru anumite jocuri sau filme și copilul toată viața va fi întrebat despre asta”
  • ”Soacra ta știe ce zice. Roxas nici măcar nu e un nume frumos, e mai degrabă de fată și copilul va fi bullied pentru asta toată copilăria lui. Imaginează-ți doar cum îl strigi pe stradă să vină în casă cu numele ăsta. Penibil, mai ales pentru el!”
  • ”Dacă ești fan jocuri video fă-ți un tatuaj sau schimbă-ți tu numele. Sau ia-ți un animal de companie și pune-i numele ăsta. Dar nu chinui copilul cu pasiunile tale.”

Citește și:

Surse foto: istockphotos.com

Surse articol: Reddit.com

Articolul urmator
Soacra mea a cerut să fie prima care ține în brațe bebelușul meu, după ce se naște
Soacra mea a cerut să fie prima care ține în brațe bebelușul meu, după ce se naște

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Soacra mea insistă să nasc prin cezariană pentru că e mai "sănătos"
    Soacra mea insistă să nasc prin cezariană pentru că e mai "sănătos"

    Au și soacrele rolul lor pe lume și mulți dintre noi ar spune că acest rol este cel de a pune bețe în roate, cum spune românul. Confesiunea de mai jos a unei femei este una...

    Sora mea și-a botezat copilul cu numele fetiței mele care a murit la 2 săptămâni de la naștere și sunt furioasă
    Sora mea și-a botezat copilul cu numele fetiței mele care a murit la 2 săptămâni de la naștere și sunt furioasă

    Să pierzi o sarcină este cumplit, mai ales când îți dorești să devii mamă. Știu pentru că ți eu am trecut prin asta. Știu pentru că am ascultat și am citit poveștile...

    Soacra mea se comportă ca și cum ar fi ea căsătorită cu soțul meu. Ce să fac?
    Soacra mea se comportă ca și cum ar fi ea căsătorită cu soțul meu. Ce să fac?

    Majoritatea femeilor își doresc un partener atașat de familie, care să își respecte părinții și să își iubească, în primul rând, mama. Pentru că...

    Nu am vrut să iau numele soțului după căsătorie și acum mă simt ciudat să am copii și să nu avem același nume
    Nu am vrut să iau numele soțului după căsătorie și acum mă simt ciudat să am copii și să nu avem același nume

    Această femeie nici nu s-a gândit să-și schimbe numele după căsătorie. Însă după ce a devenit mamă, i se pare bizar să fie singura din familie cu alt nume. Ai fost și...

    Soacra mea m-a filmat în timpul nașterii, în cea mai vulnerabilă postură, fără acordul meu
    Soacra mea m-a filmat în timpul nașterii, în cea mai vulnerabilă postură, fără acordul meu

    O soacră și-a luat prin surprindere nora atunci când a filmat întregul proces al travaliului și al nașterii nepoatei ei, fără a avea acordul și amenințând...

    Soacra mea ne-a oferit cadou de casă nouă poze înrămate cu soțul meu și fosta lui iubită
    Soacra mea ne-a oferit cadou de casă nouă poze înrămate cu soțul meu și fosta lui iubită

    Cine are noroc de soacră faină să țină bine de ea. Eu, din păcate, nu am. De când am cunoscut-o, acum mai bine de 4 ani, nu m-a acceptat și tot timpul îmi dă de...

    Soacra mea îmi bate copiii când stă cu ei si soțul meu îi ia apărarea. Nu știu ce să fac
    Soacra mea îmi bate copiii când stă cu ei si soțul meu îi ia apărarea. Nu știu ce să fac

    ”Lasă, că și pe mine m-a bătut și uite ce bine am ajuns” ... asta îmi spune soțul meu de fiecare dată când îi spun că mama lui consideră că a-și lovi...

    Soția mea vrea să pună numele copilului nostru după fostul ei soț care a decedat
    Soția mea vrea să pună numele copilului nostru după fostul ei soț care a decedat

    Când îți găsești marea dragoste și o pierzi tragic și brusc este o traumă. Majoră chiar. Îmi este aproape imposibil să îmi imaginez cum aș gestiona pierderea...

    © 2024 Qbebe