Motivul pentru care doi părinți i-au dat copilului lor 27 de prenume
„Prin anii '70 s-a născut fiul meu. Mama lui și cu mine eram niște hipioți înrăiți și aveam o familie extinsă imensă. Ne-am hotărât că vrem să-i dăm un nume cu adevărat unic. Astfel, noi i-am dat un prenume (Rain) și apoi i-am rugat pe fiecare dintre prietenii noștri dragi să contribuie cu câte UN al doilea prenume. În acest fel, el putea alege orice nume dorea să folosească în orice moment”, explică tatăl copilului, într-o postare pe Quora.
Bărbatul spune că nici măcar nu își mai amintește toate prenumele băiatului. „Nu mi le mai amintesc pe toate, dar printre sugestiile de nume s-au numărat Rain (Ploaie), Storm (Furtună), Thunder (Tunet), Cloud (Nor), Fire (Foc), Flight (Zbor), Ambrose, Elijah, Food (Mâncare), Bird (Pasăre), Hawk (Șoim), Wind (Vânt), Ocean. Îmi amintesc că în final am ajuns la 27 de prenume, fiecare dintre ele onorând nouă noastră familie aleasă (dintre care foarte puțini mai fac parte din viețile noastre de azi).
Citește și: Istoria frumoasă: ce nume de copii erau la modă în România în secolele trecute
L-am asigurat pe băiatul nostru încă de la prima respirație că poate alege oricare dintre cele 27 de prenume, le poate respinge pe toate sau poate alege unul nou de unul singur. Pe atunci, toți cunoscuții noștri erau hippie, după care ne-am mutat în San Francisco, unde și MAI MULȚI oameni erau încă hippie. Așa că numele lui nu a ridicat foarte multe probleme în primii ani. Partea fascinantă a venit când avea aproximativ 3 ani. Îi explicam pentru a mia oară că poate să-și aleagă singur numele oricând dorește. El a spus „Știu, tati! Îmi tot spui asta!” Așa că l-am întrebat: „Bine, cum vrei să te cheme acum?”. A doua zi, a spus: "Știu cum vreau să mă cheme acum". Eram nerăbdători să auzim cu ce nume va veni. Noul său nume la vârsta de 4 ani? BETTY CROCKER (n.red.: un personaj fictiv folosit în campaniile publicitare pentru alimente și rețete)”, povestește bărbatul.
Citește și: Le-am pus celor 3 fetițe ale mele același prenume și sunt blamată pentru asta
Comentariile din partea internauților nu au întârziat să apară, mulți dintre ei întrebându-l pe acesta ce nume poartă copilul său astăzi. Bărbatul spune că nu mai ține legătura cu fiul lui și că nu l-a mai văzut de când acesta avea 5 ani:
„Nu l-am mai văzut de când avea 5 ani. Știu câte ceva despre unde este și ce face, dar cam atât. A fost luat de lângă mine de o mamă nemiloasă și plină de ură la acea vreme. De asemenea, s-a îndrăgostit și de cel mai bun prieten al meu din copilărie, așa că l-am pierdut și pe el din viața mea. A fost o traumă definitorie în viața mea timp de mulți, mulți ani. A trebuit să mă dau peste cap pentru a nu deveni un părinte sufocant, un părinte elicopter cu copiii mei care au venit mai târziu”, explică bărbatul.
Citește și: Greșeli pe care orice părinte le face când alege numele unui copil
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: Quora