Mami, tu ai obosit? Cum sa te odihnesti alaturi de copil

Cum sa te odihnesti alaturi de copil: Deleaga sarcinile

Pentru unele mame, asta suna complet nerealist si anormal. Dar bunicile noastre care au crescut la tara, mamele cu multi copii si pedagogia Montessori il considera un lucru cat se poate de firesc. „Nu face pentru copil ceea ce poate face singur", principiul de baza din Montessori (sau varianta bunicilor noastre crescute la sat: „Nu-l rasfata, mama!" si a mamelor cu multi copii: "Sa faca si singur, ca n-am sapte maini!") se poate traduce chiar prin "Deleaga sarcinile".

Adica exact ce inseamna un leadership eficient. Intr-o companie, liderul nu este cel care spune "Eu stiu, eu ma pricep, eu fac!", ci mai degraba cel care spune "Tu te pricepi la cutare, asa ca poftim, cea de aici este sarcina ta! Tu ai competente in X domeniu, asa ca sarcina de acolo iti revine tie! Apoi, pe zona asta cine este expertul? Tu, de colo? Poftim, atunci, iti revine tie!", si tot asa...

La fel pot functiona lucrurile si in familie, daca riscam putin sa renuntam la control, la perfectiune si... la poveri. Am vazut mame, prietene si femei deosebite, care hranesc copilul cu lingurita, deschid si strang punga de pufuleti dupa ce acesta termina de rontait, il sterg cu servetelul de firimituri si cauta cosul de gunoi sa il arunce, deschid sticla de apa si i-o intind la gura, strang jucariile dupa el de fiecare data cand acesta le ravaseste... Mame care isi iau prea multe asupra lor, punand in pericol si sanatatea proprie si autonomia copilului.

Dar exista si activitati mai subtile, mai putin evidente, pe care le asumam in familie fara sa fie nevoie. Credem ca numai noi putem aduna rufele de pe sarma, putem strange si pune masa, putem sterge praful si spala geamurile. Daca am indrazni sa verificam aceste credinte, am fi uimite sa vedem cum piticii nostri de 3, 4, 5 ani freaca geamurile si lemnaria din casa cu o frenezie de speriat, pana le albesc. Cum matura bucataria cu podea si pereti cu tot, iar noua ne ramane doar sa mai dam o tura, cat sa luam si firimiturile care le-au scapat. Cum isi ascut singuri creioanele; cum ajuta la spalatul legumelor pentru masa intr-un lighenas; cum curata cot la cot cu noi - chiar daca "in reluare" - castraveti, cartofi si morcovi.

Cum strang singuri trei sferturi din cuburile lego imprasiate prin toata casa, daca le dam cutii colorate diferit, in care sa le sorteze; cum isi impacheteaza singuri tricourile, pantalonii, chiloteii si ciorapii si le pun in sertare aflate la nivelul lor, dupa ce le-am aratat cu miscari lente si precise cum sa impacheteze... si tot asa. Copiii mici pot face multe lucruri: chiar daca le lipseste dexteritatea si nu le vor face perfect, nu le lipsesc entuziasmul si zelul. De ce sa nu profitam de ele?

In plus, le asiguram astfel activitati care le dezvolta autonomia, ordinea si disciplina, iar noua ne asiguram o buna bucata de timp fara plansete, chiraituri si nemultumiri de copil, cauzate de plictiseala!

Cum sa te odihnesti alaturi de copil:
Impartaseste-i uneori din ce simti

Cand nu mai gasesti vlaga nici macar sa zambesti, cu atat mai putin sa te prefaci vioaie, aseaza-te scurt langa copilul care asteapta de la tine atentie, mancare, apa, joaca etc. si impartaseste-i ce simti. Simplu. Ca si cum ti-ai vorbi tie. "Am obosit." Fara naduf, fara istericale, fara drama. Oboseala, lipsa de chef, de vlaga, de putere, fac parte din viata. Nu sunt rusinoase si nici nu au de ce sa nasca vinovatie - nici in tine, nici in copil. Oboseala ta nu este cauzata de copil, ci este un rezultat al vietii, punct. Daca nu aveai acest copil, cu siguranta te obosea altceva sau altcineva in aceeasi masura, pentru ca asta este masura la care tu poti ajunge.

Asa ca poti marturisi - verbal, sa te auzi - si in fata ta si in fata copilului, ca „Ai obosit", ca „Nu mai poti sa gatesti si in seara aceasta", ca „Nu mai ai chef sa te duci la serviciu", ca „Nu mai ai vlaga sa stai in picioare" sau ca „Nu mai vrei sa muncesti". Daca le spui cu un oftat, dar si cu resemnare sau cu o nuanta de umor, copilul le va primi foarte firesc si vei fi uimita de ce iti poate oferi inapoi. De la o privire compatimitoare, pana la un zambet datator de putere nesperata; de la o maxima scoasa din intelepciunea copilor („Daca nu mai poti, inseamna ca ai obosit"; „Daca nu mai vrei sa mergi la serviciu, inseamna ca nu e bun"), pana la intelegerea si acceptarea suprema: „Atunci mancam sandvisuri cu branza, mama" sau... „Atunci nu te duci." Simplu. Si racoritor!

Cum sa te odihnesti alaturi de copil:
Joaca-te cu el... cand ai treaba

Fix atunci te tromboneste: cand nu iti vezi capul de treaba si te-ai nimerit si cu el acasa, ori cand v-ati trezit tarziu, iar timpul iti sta  in continuare impotriva. Cel mai neobisnuit si putin plauzibil lucru pe care il vei face va fi sa te opresti si sa te joci cu el. Dar si cel mai sanatos, poate. Daca ai fi suficient de dispusa sa (iti pierzi mintile si sa) faci asta, ai vedea ca cel mic nu are nevoie de mult timp. Cateva minute pauza din iuresul zilei, in care sa va gadilati, alergati, luptati, strambati si tot ce mai presupune o joaca vie si animata, dupa care va opriti si ii spui, limpede, ca trebuie sa te intorci la treaba. Tu la serviciu, el la gradinita / bunici / bona sau ce urmeaza. Si ca abia astepti o noua repriza de joaca dupa-amiaza, cand va intalniti din nou.

S-ar putea sa inteleaga foarte bine, si chiar sa te intrebe daca te poate ajuta cu ceva... Pentru ca vrea sa fie cu tine, in prezenta ta. Si cand realizeaza acest lucru, incepe sa fie atent la propriul comportament, astfel incat sa poata fi cu tine si cum ai tu nevoie, nu doar cum are el nevoie.

Cum sa te odihnesti alaturi de copil:
Ia o pauza si observa-l

Un principiu din cibernetica spune: Nu se pot face aprecieri ale unui sistem din interiorul sistemului. „Trebuie sa iau distanta fata de o realitate, ca sa ii vad toata adancimea. Altminteri, nu am cum sa o cunosc. Pot sa fac o retrospectiva a vietii mele, daca sunt intr-o alta postura. Dar daca sunt in aceeasi postura si imi desfasor viata in acelasi fel, nu pot sa fac o evaluare a mea si a vietii mele." (Dr. Adrian Sorin Mihalache)

Un fel sigur de a te odihni in timpul zilei, alaturi de copil, este sa faci un pas in spate - la propriu sau la figurat - si sa te porti ca si cum ai fi separat de copil de un geam de sticla, prin care il privesti. Este ca si cum ai face un pas afara din viata ta si ai privi de acolo. Este ceea ce putem face mai usor atunci cand suntem departe de familie si de iures: aceasta contemplare. Insa functioneaza si in aceeasi camera cu copilul, daca iti faci curaj sa te asezi pe un scaun pentru cateva minute si doar sa il privesti - eventual fara ca el sa remarce.

Observa copilul si descopera-l. Aduna-ti atentia pentru zece minute doar pe joaca, miscarile, alegerile lui. Fara sa judeci (vai ce face, este bine, nu este bine, trebuia sa se dea mai incolo etc.), ci doar sa observi. Curiozitatea aceasta pozitiva, de fapt o deschidere fara judecarea celuilalt, o apreciere si uimire in fata existentei lui, este un motor viu al propriei existente. Mai ales cand vine vorba de copilul tau, este esentiala. Ia o foaie de hartie si un pix daca vrei si noteaza ceea ce face copilul: doar actiunile, faptele obiective, fara interpretarile tale. Nu interveni in ceea ce face, decat daca isi pune in pericol viata sau vreun obiect important din jur. Vei vedea ca te restructurezi si incepi sa il privesti cu alti ochi. Cu uimire, curiozitate, liniste, umor, recunostinta... Scurte momente de deconectare si odihna neasteptata, care vor avea efect si pe termen lung asupra relatiei voastre, daca le reiei in mod consecvent.

Cum sa te odihnesti alaturi de copil:
Cere-i sa te insoteasca in munca, asa cum poate el

Cand eram de 6, 7, 8 ani, aveam un frumos obicei impreuna cu mama, pe care nu stiu de ce l-am dat disparut. Nu aveam masina de spalat la acea vreme si mama spala hainele de mana, in albie, in lighean. Eu veneam langa usa baii cu cartea in mana - era vara, era vacanta si devoram carte dupa carte de povesti - si ii citeam mamei, in timp ce facea treaba. Imi amintesc bucuria si comuniunea. Mama o fi fost prezenta in rufele ei, dar era prezenta si pentru mine, ascultand cu atentie si umor si intrerupandu-ma in mod constant ca sa imi mai puna intrebari, ca sa rada sau ca sa imi tina isonul pe parcursul povestirii. Pot sa recunosc acum ca si mama se odihnea - muncind - in acele momente.

Intre timp, crescand, am descoperit si un joc pe care mama si copilul, inca de mic, il pot juca - un mod de a petrece impreuna timpul in care mama munceste cu mainile si are mintea disponibila. Se numeste „Imi amintesc ziua in care..." Fiecare, pe rand, incepe sa rosteasca „Imi amintesc ziua in care..." si rememoreaza o imprejurare cand a fost fericit, cand a avut o bucurie, cand a trait momente placute in familie sau cand i s-a intamplat ceva mai deosebit. Accepta orice amintire numita de copii si incurajeaza-i sa retraiasca sau sa reflecteze - daca sunt mai mari - la acele momente placute. Apoi, vine randul tau. Jocul acesta ofera si o punte pentru comunicarea mai profunda - putin spus odihnitoare - in care va impartasiti sentimentele de recunostinta si de afectiune.

Cum sa te odihnesti alaturi de copil:
Faceti lucruri frumoase impreuna, chiar si in perioadele grele

Creierul uman primeste informatiile pe care noi alegem sa i le oferim, inclusiv pe cele emotionale, si ne trimite feedback in concordanta cu ele. Noi putem „dialoga" cu creierul nostru si il putem, sa spun asa, programa, sa ne ofere senzatia de odihna sau de epuizare, de bucurie sau de blazare, de reimprospatare a vietii sau de consum energetic. Fizicul este intr-adevar responsabil de starea noastra emotionala, de epuizare sau de odihna acumulata, dar sa nu uitam ca fizicul include la fel de bine si creiereul, nu doar trupul. Daca trupul il privam adesea de somn si de alimentatie corespunzatoare, creierul se hraneste si cu altceva in afara de acestea. Si daca il hranim cum se cuvine din cele pe care le avem (chiar daca nu avem somn si alimentatie suficiente), ne poate raspunde cu senzatia profunda de odihna si de bucurie.

Iar „cele pe care le avem" si care ne pot hrani sunt tocmai familia si copilul! Sa ne bucuram sincer, boiereste, fara zgarcenie, de putinul nostru (timp, resurse, finante) petrecut in familie si alaturi de copii! Sa nu alungam bucuria in mod automat, alimentandu-ne doar cu griji, ursuzenie si nerecunostinta. Momentele de bucurie pot exista si pot fi savurate din plin si in conditii grele. Ele asigura odihna pe termen lung, prin armonia, linistea si pauza pe care le ofera si prin amintirile hranitoare, mangaietoare. Am realizat aceste lucruri, prima oara, cand am dat peste un pasaj din cartea Julianei Schmemann (Calatoria mea cu parinele Alexander), scrisa in cinstea si in memoria sotului ei. Ea povesteste si din propria copilarie...

"De Craciun, matusa Marie, sora mai mica a tatei, nemaritata, venea intotdeauna acasa la noi sa pregatim decoratiunile impreuna. Era un artist incredibil de talentat. Micile lanterne multicolore, ingerii, fructele, legumele si clovnii pe care ii faceam impreuna erau atarnati pe brad alaturi de ghirlandele aurii, de merele si mandarinele prinse atent in funde rosii. Pregatirile, mirosurile de lipici proaspat si de brad taiat de curand, asteptarea si sperantele legate de cadouri erau amestecate cu o atmosfera magica de bucurie si (o, cata siguranta!) de pace. Iar apoi, in ziua de Craciun, dupa slujba de la biserica, noi, copiii, erau tinuti afara din camera unde era bradul. Si dupa aceea, aprindeam lumanarile pentru prima data, usile se deschideau si vedeam...

Cum pot descrie extazul iubirii bogate a copilariei mele? Niciodata norul saraciei, neputinta de a plati chiria, singura pereche de pantofi incomozi cumparata anual... niciodata acesti nori nu au reusit sa intunece bucuria si siguranta vietii noastre de familie. Mama uita greutatile, iar un "bazeaza-te pe mine" spus de tata ii era suficient. In ciuda tuturor greutatilor, puterea familiei mele si optimismul nepieritor al tatalui meu ieseau mereu la suprafata si toti am avut o viata foarte fericita, chiar daca fara vreun leu in buzunar."

Cum iti gasesti tu linistirea si odihna alaturi de copilul tau? Suntem deschisi la sugestii si ne bucuram sa citim si experientele altora...

Bibliografie: Calatoria mea cu parintele Alexander, Juliana Schmemann, Ed. Theosis, Oradea 2015