Anastasia Lyakhanova, o mamă de numai 26 de ani, s-a aruncat în fața unei mașini scăpate de sub control pentru a-și salva soțul și băiețelul de 2 ani. Incidentul care a luat viața acesteia s-a petrecut într-un oraș din vestul Rusiei, Bolshoye Kozino. Cei trei, mamă, tată și fiu, își croiau drum pe jos spre creșa copilului pe un drum înzăpezit, lipsit de trotuar, singura lor rută spre această destinație, scrie The Sun.
Pe drum o mașină a alunecat pe șosea iar șoferul acesteia a pierdut controlul, derapând în direcția celor trei. Martorii oculari au relatat că Anastasia a observat mașina care se apropia cu viteză de ei și s-a aruncat în fața copilului și a soțului ei, Dmitry, preluând, astfel, forța impactului.
Citește și: 4 accidente auto la care nu te gândeşti, dar care pot răni copiii
„A luat greul loviturii și și-a acoperit soțul și copilul cu trupul ei”
a relatat ziarul Komsomolskaya Pravda. Imediat la fața locului au ajuns echipajele medicale și de intervenție, însă Anastasia nu a supraviețuit impactului. Atât soțul acesteia cât și copilul nu au avut răni grave și sunt în stare bună. Șoferul mașinii care a provocat tragedia este un bărbat de 67 de ani care acum este cercetat pentru neglijență ți poate fi condamnat la închisoare de până la cinci ani.
Surse foto: Facebook