Obiceiul de a ne privi oglindă este cât se poate de natural. Oricine se privește în oglindă cel puțin de câteva ori pe zi pentru a se asigura că arată bine. Ei bine, o femeie duce acest obicei mult prea departe.
Protagonista poveștii noastre de viață susține că atunci când se uită în oglindă vede...chipul mamei sale. Iar acesta ar fi un lucru normal, ați spune, nu-i așa? Ei bine, pentru ea, imaginea din oglindă este extrem de deranjantă.
Em Clarkson, autor, creator de conținut și influencer este gata să îi ofere o mână de ajutor și un sfat pertinent acestei doamne pentru a o ajuta să își accepte și să își îmbrățișeze imaginea.
”De câte ori mă uit în oglindă văd doar imaginea mamei mele și acest lucru nu îmi dă pace”
Răspunsul a venit pe cât de prompt, pe atât de util. ”Nu aș vrea să presupun ce relație ai cu mama ta și nici să vorbesc în locul tău, dar cred că experiența prin care treci tu acum are o cauză clară pe care o vei regăsi doar în amintirile tale din copilărie.
Majoritatea fetițelor care și-au privit mamele cum se autodenigrează și se subestimează în copilărie, a căror imagini nu a fost niciodată îndeajuns sau perfectă, se confruntă ele însele la maturitate cu astfel de probleme. Practic, nu se pot aprecia la adevărata lor valoare”, răspunde creatoarea de conținut.
Copiii noștri sunt sufletul nostru în văzul tuturor. Fii cea mai bună variantă a ta!
”Deci dacă mamei tale nu i-a plăcut felul în care arăta și tu o să urăști felul în care arăți. De ce? Pentru că în cele mai multe cazuri, copiii împrumută trăsăturile părinților și este normal să îți vezi o parte din trăsăturile mamei tale atunci când te privești în oglindă.
Acest tip de comportament poate fi privit ca o traumă generațională care din păcate nu a putut fi eliminată de-a lungul anilor. În general, mamele care s-au subapreciat au fost și cele care ne-au obligat să mâncăm tot din farfurie, să ne îmbrăcăm într-un anumit fel și să nu stăm prea mult pe afară.
Din păcate, aceste traume generaționale sunt exacerbate de reclamele din TV, din mass media și de pe internet ale celor mai mari companii din industria frumuseții și a nutriției. Se fac presiuni mari asupra celor două temeri ale femeilor: teama de a îmbătrâni sau de a se îngrășa.
O oglinda dintr-un mall convinge femeile ca sunt frumoase
Așa că nu trebuie să ne surprindă teama inexplicabilă pe care o resimțim, de a ne transforma în personaje deloc acceptate de societate sau în personaje pe care le-am văzut toată viața că se supraapreciază”, explică ea.
Influencerița concluzionează spunând că femeia care și-a strigat îngrijorarea în mod public pe internet ar trebui să accepte faptul că aspectul ei este unic și să nu se mai privească asociindu-se cu mama ei în oglindă. Chiar dacă seamănă cu mama ei, nu trebuie să se și identifice cu ea.
Nu este un lucru rar întâlnit să ne identificăm cu imaginea sau obiceiurile părinților noștri. Suntem sânge din sângele lor, carne din carnea lor, chiar dacă ne convine sau nu. Trebuie să ne acceptăm identitatea și modul în care arătăm cu demnitate și bucurie, făcând abstracție de felul în care părinții noștri s-au privit pe ei înșiși în trecut.
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: metro.co.uk