Copiii noștri sunt sufletul nostru în văzul tuturor. Fii cea mai bună variantă a ta!

Dacă ne întoarcem în timp, la momentul în care și tu erai de talia copilului tău, vom putea înțelege mai ușor lucrurile. De fapt, hai să aruncăm un ochi în natură: orice pui își urmează mama, cel puțin pentru perioada de început a vieții sale, iar mama este modelul de care puiul are nevoie pentru a-și dezvolta instinctele și comportamentul.

În cazul nostru, mama este punctul de referință al copilului și uneori, chiar mai mult timp după ce copilul crește. De ce devine cel mic oglinda noastră? Simplu, deoarece copilul învață până la o anumită vârstă prin imitație, am putea spune la prima vedere, iar adevărul nu este deloc departe, însă există și ceva mai amplu. Legătura mamă-copil este demonstrată științific prin foarte multe studii și reprezintă unul dinte cele mai frumoase miracole ale vieții. Ca drept urmare, această legătură nu poate fi niciodată ruptă, iar copilul este în permanență conectat cu mama sa. Dincolo de învățarea prin imitație, micuții simt foarte bine ce se petrece în interiorul familiei și reacționează ca atare. Cu toate acestea, de foarte multe ori, din cauza faptului că nu au un limbaj adecvat dezvoltat, ei reacționează prin somatizare, crize de furie sau tristețe acută.

Încep să apară întrebările: „Oare de ce reacționează copilul meu astfel? Eu nu l-am învățat niciodată astfel!” Nu l-ai învățat și nici nu trebuie, însă fără să vrei, i-ai transmis o anumită suferință. Copilul este mai mult sau mai puțin o extensie a ta și din fericire, sau din păcate, simte fără să vrea ceea ce simți tu.

Te simte pe tine și îți simte prezența; își simte absența; îți simte durerea, fericirea, groaza și iubirea.

Pentru un copil atât de mic, sentimentele atât de mari pot fi copleșitoare, iar atunci când se simte copleșit își adună armele și încearcă să se elibereze. Cele mai comune comportamente sunt furia și durerile de stomac - simptome pe care cu greu le putem înțelege atunci când nu le vedem „rădăcina”.

Un copil nu este de vină pentru că se comportă dizgrațios în public și nici nu este de vină pentru că are probleme la școală. Un copil este de cele mai multe ori un simptom și orice fel de simptom, ci din păcate, un simptom al nostru. Aud frecvent părinți care își duc copilul la terapie pentru o situație prin care trec chiar ei, negându-și cu vehemență nevoia proprie de fi asistați. Comportamentul unui micuț poate fi cu ușurință modelat, iar terapia este de cele mai multe ori mediul perfect pentru a face acest lucru, însă dacă el revine în mediul familial toxic care l-a adus în situația inițială, noi, în calitate de părinți, avem datoria de a percepe următorul lucru: atunci când sufletul nostru este bine, la fel este și sufletul lor.

Nu poți „vindeca” un copil, dacă nu ai grijă să te vindeci pe tine.

De cele mai multe ori comportamentul copilului este cel care ajunge să tragă un semnal de alarmă pentru părinți: crizele de furie pot avertiza o disfuncționalitate a cuplului și durerile acute de stomac pot indica abuz. Este dureros, dacă stăm să ne gândim mai bine: este dureros faptul că sufletul căruia i-am dat viață suferă pentru noi și manifestă suferința, uneori, chiar în locul nostru. Cu toate acestea, dragi părinți, încercați să fiți prezenți și atenți la ceea ce vă transmit copiii. Încercați să abordați diferit situațiile în care cei mici trec prin anumite stări și nu vă mai întrebați: „Ce-o fi având?”. În loc, încercați să vă puneți următoarea întrebare: „Oare ce s-a schimbat în mediul în care trăiește acest copil?”

Viața are o modalitate foarte interesantă de a ne ajuta să ne dezvoltăm și să ne adaptăm, iar dacă un copil nu poate face față durerilor prin care trec adulții, acest lucru se datorează simplului fapt că ei nu sunt meniți să treacă la vârsta respectivă prin acele evenimente. Gândirea lor se dezvoltă treptat și ușor-ușor ei își găsesc armele necesare pentru a face față oricărei situații, însă în momentul în care în viața unui copil apare o schimbare bruscă pentru care el nu este pregătit, situația se schimbă în mod dramatic. Aici, rolul tău este de a analiza situația și de a vedea exact cum îți poți ajuta copilul, chiar dacă acest lucru înseamnă în primul rând să te ajuți pe tine!

Îți dorești ca cel mic să fie un copil grozav? Atunci ai grijă să fii tu cea mai bună variantă a ta!