10 obiceiuri care te fac mai atractivă

10 obiceiuri care te fac mai atractivă

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Când ne gândim la ideea de a fi atractiv, nu ne referim doar la aspectul fizic. Din contră, trebuie să știm faptul că este și mai important să fii atractivă din punct de vedere emoțional și spiritual. Pentru a ne atinge acest deziderat, este esențial să facem acele lucruri care ne vor face să ne simțim bine în interior, iar această stare de bine să se reflecte din plin în exteriorul nostru. Parcurgând articolul de mai jos, vei vedea că, dacă recurgi la cele 10 obiceiuri prezentate, nu numai că vei învăța să te iubești mai mult pe tine și pe cei din jur, dar vei putea deveni mai atractivă.

Încearcă să cunoști cât mai bine oamenii

De obicei, suntem atrași de persoane cu care ne asemănăm. Pe acestea le considerăm ca fiind atractive pentru noi.
Experții ne sfătuiesc însă, dacă vrem să devenim cât mai atractive pentru cei din jur, să fim disponibile să-i ascultăm pe aceștia. Astfel, trebuie să ne străduim mai degrabă să auzim ceea ce au ei de spus despre ei înșiși decât să le vorbim acestora numai despre noi.
Nu va fi greu să ne facem plăcute dacă vom comunica mai mult cu ceilalți și vom încerca să-i cunoaștem mai bine. Procedând așa, compania noastră va fi căutată și vom fi mai apreciate.

Obiceiul de a-i asculta pe ceilalti te poate face mai atractiva

Tratează prietenia ca pe o prioritate

Este de preferat să fii cât mai mult înconjurată de prieteni . Fiind implicată în relații de prietenie nu numai că îți vei dezvolta mai bine abilitățile ncesare pentru a susține mai bine o relație romantică, dar vei deveni mai sociabilă, mai binedispusă și vei zâmbi mai des. Toate acestea te vor ajuta cu siguranță să fii mai atractivă!

 Avand grija de prietenii poti deveni mai atractiva

Trăiește în prezent

În urma unor studii s-a constatat faptul că persoanele care se gîndesc la clipa prezentă sunt mai calme, mai atente la cei din jur și mai fericite.
Dacă nu ești stresată în legătură cu diverse aspecte din trecut sau din viitor, vei avea mai puține stări de anxietate, nu vei cădea în depresie și vei zâmbi mai des.
În plus, raportându-te exclusiv la prezent vei fi mai încrezătoare, mai echilibrată și mai dispusă să-i asculți pe ceilalți.
Cu alte cuvinte, învățând cum să trăiești în prezent vei învăța și cum poți să devii mai atractivă!

Daca vei trai clipa prezenta, vei fi mai fericita si, implicit, mai atractiva

Implică-te în activități fizice

Nu trebuie neapărat să petreci ore întregi într-o sală de sport pentru a spune că ești o persoană activă. Este suficient să faci mișcare prin intermediul unor activități care îți fac într-adevăr plăcere. Numai așa le vei desfășura constant, iar acest lucru va fi deosebit de benefic pentru sănătatea ta.
Datorită activităților fizice vei reuși să fii mereu în formă, ceea ce te va ajuta să te simți bine în pielea ta și să devii din ce în ce mai încrezătoare. Iar acest fapt te va face mai atractivă pentru ceilalți!
Iar dacă luăm în calcul și opinia experților, conform cărora oamenii tind să-și găsească un partener sănătos, cu care să-și poată întemeia o familie, ai și mai multe motive să fii activă. De exemplu, poți alege activități de tipul stretching-ului sau dansului, care te vor ajuta să ai mișcări mai grațioase și, implicit, mai atractive.

Activitatea fizica te va ajuta sa devii mai atractiva

Optează pentru hrană de calitate

Dacă te hrănești sănătos, acest lucru se va vedea foarte bine la exterior. De pildă, cine optează pentru o alimentație echilibrată va fi mai suplă și va avea o piele mai luminoasă.
Datorită acestor calități, vei avea posibilitatea să fii mai plăcută de către cei din jur.

Datorita unei hrane sanatoase putem deveni mai atractive

Fii conștientă de valoarea ta

Psihologii sunt de părere că o persoană care este conștientă de valoarea sa, de calitățile pe care le are, va avea o stimă de sine la un nivel ridicat. Datorită acesteia, va crește și încrederea în sine. Iar o persoană ce are încredere în ea însăși poate fi mai atractivă decât una care nu are încredere în ea.
Odată ce devii mai încrezătoare în forțele tale, vei fi capabilă să te uiți mereu în ochii celor cu care intri în contact și să ai o postură corectă a corpului. Așadar, vei putea să fii mai atractivă, cu condiția să fii echilibrată, pentru a nu cădea în „capcana” aroganței!

Femeile care au incredere in ele sunt mai atractive

Asigură-te că beneficiezi de un somn sănătos

De multe ori suntem tentate să stăm până târziu și să neglijăm orele de somn necesare. Medicii ne sfătuiesc însă să avem grijă să dormim suficient (cel puțin 7 ore pe noapte), nu numai pentru a ne păstra sănătatea, dar și pentru a arăta mai bine.
S-a constatat că persoanele odihnite au o piele mai luminoasă, ochi mai strălucitori și o stare de spirit mai bună. În plus, dacă ne asigurăm orele de somn, ne vom gestiona mai bine stresul și emoțiile.
Practic, dacă ești odihnită poți deveni mai atractivă pentru ceilalți, inclusiv pentru un potențial partener.

Daca esti odihnita, poti fi mai atractiva

Citește și: Cate ore trebuie sa doarma o mama buna?

Fă-ți un obicei din a avea momente de respiro

Cu siguranță că nu de puține ori ți se întâmplă să nu-ți găsești timp pentru tine. Experții insistă însă asupra faptului că este deosebit de important să găsești mereu o „portiță" pentru a face ceva pentru tine, ceva care să te încarce de energie pozitivă și să te ajute să te deconectezi.
Indiferent de ce activitate vei alege, străduiește-te ca, în timp ce o desfășori, să încerci să te „rupi” de toate și să te relaxezi cât poți. Procedând așa, vei deveni mai calmă, mai binedispusă, mai optimistă!

Daca esti mai relaxata poti deveni mai atractiva

Străduiește-te să ierți și să înveți din greșeli

Să ierți nu este întotdeauna ușor. Psihologii ne spun însă că este extrem de important să-i iertăm pe ceilalți și pe noi înșine pentru a merge mai departe. Practic, iertarea este un imbold pentru un nou început, în care să arătăm că suntem mai buni.
Numeroase studii arată că, în găsirea unui partener, atât femeile, cât și bărbații caută persoane care sunt inteligente, bune și care se respectă pe sine.Aceste trăsături sunt însă în strânsă legătură. Practic, îți poți demonstra inteligența și bunătatea iertându-l pe celălalt, mergând mai departe și, eventual, învățându-l și pe acesta să nu mai facă o anumită greșeală. În plus, este foarte important să știi să te confrunți cu greșelile tale și ale celuilalt, să înveți din acestea și să le evitați, pe cât posibil, pe viitor.
În ceea ce privește respectul de sine, este recomandat să te străduiești să te ierți pe tine însuți pentru o anumită greșeală și să nu te judeci prea aspru pentru aceasta.
Persoanele care reușesc să realizeze cele de mai sus vor putea deveni mai atractive pentru ceilalți, compania lor fiind preferată adesea.

Invatand sa iertam putem sa devenim mai atractive pentru ceilalti

Caută plăcerea în lucrurile simple

Iată și o altă cale menită să-ți arate cum poți deveni atractivă: găsește bucuria în lucrurile simple, autentice!
Odată ce vei reuși să faci acest lucru, vei deveni mai fericită, vei zâmbi mai des și astfel vei fi mai atractivă. În plus, vei obține acea stare de pace interioară, care îți va da răgazul să te cunoști mai bine pentru ca apoi să le poți arăta și celorlalți cum ești tu într-adevăr. Astfel, vei fi îndrăgită de aceștia pentru ceea ce ești tu cu adevărat, iar acest lucru te va ajuta să fii apreciată și căutată.

Invatand sa te bucuri de lucrurile simple vei putea deveni mai atractiva

Citește și: Cum am invatat sa fiu iar sexy dupa ce am devenit mama

Voi mai știți și alte obiceiuri, care ne pot ajuta să devenim mai atractive?

Surse:
www.consciouslifenews.com;www.davidwolfe.com; www.healthycentury.org; www.higherperspectives.com; www.rockerteller.com; www.speakingtree.in

Surse poze:
www.blogs.webmd.com 

 

Articolul urmator
10 obiceiuri zilnice care te vor apropia mai mult de copilul tău
10 obiceiuri zilnice care te vor apropia mai mult de copilul tău

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Nu reușesc să-mi fac timp să stau mai mult cu copilul. Ce să fac?
    Nu reușesc să-mi fac timp să stau mai mult cu copilul. Ce să fac?

    Printre marile provocări cu care se confruntă mamele se regăsește și aceasta: să poată petrece în mod constant timp de calitate cu copiii. În condițiile în care,...

    Obiceiuri care ajută la refacerea creierului
    Obiceiuri care ajută la refacerea creierului

    Leziunile cerebrale se referă la orice leziune sau afectare a creierului care îi perturbă funcționarea normală. Ele pot rezulta din diverse cauze, inclusiv traumatisme, accidente...

    Top 10 alimente care îți fac copilul mai atent la școală
    Top 10 alimente care îți fac copilul mai atent la școală

    Printre cele mai importante griji ale unei mămici se numără și aceasta: să se asigure că micuțul ei are parte de nutrienți valoroși. Aceștia sunt esențiali inclusiv pentru o...

    Cum se descurcă Andreea Ibacka cu Namiko și Tiago. „Îmi fac autocritică fiindcă mi-aș dori să fiu mai înțeleaptă, mai organizată pentru copiii mei, sunt și momente în care mă felicit"
    Cum se descurcă Andreea Ibacka cu Namiko și Tiago. „Îmi fac autocritică fiindcă mi-aș dori să fiu mai înțeleaptă, mai organizată pentru copiii mei, sunt și momente în care mă felicit"

    Fosta prezentatoare a emisiunii „Happy Cafe” formează un cuplu alături de Cabral de mai bine de 12 ani și au împreună doi copii: Namiko (5 ani) și Tiago (2 ani)....

    Din ce culte religioase fac parte româncele care au adus pe lume cei mai mulți copii
    Din ce culte religioase fac parte româncele care au adus pe lume cei mai mulți copii

    Nu este o noutate faptul că natalitatea a scăzut tot mai mult în ultimii ani în țara noastră. Sociologii au încercat să-și explice acest fenomen și au ajuns la...

    10 cuvinte care îți fac viața mai ușoară, dacă cel mic reușește să le învețe repede
    10 cuvinte care îți fac viața mai ușoară, dacă cel mic reușește să le învețe repede

    Copiii sunt diferiți și își dezvoltă limbajul într-un mod diferit. Unii vorbesc mai devreme, alții mai târziu. Important este ca micuții să învețe cuvintele...

    Moșii de iarnă: tradiții și obiceiuri la români
    Moșii de iarnă: tradiții și obiceiuri la români

    De Moșii de iarnă, Biserica Ortodoxă face pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Astfel, Moșii de iarnă sau Sâmbăta Morților reprezintă o sărbătoare importantă din...

    Fiica mea de 5 ani e geloasă pe sora ei mai mică. Nu știu ce să mai fac
    Fiica mea de 5 ani e geloasă pe sora ei mai mică. Nu știu ce să mai fac

    Atunci când apar geloziile între frați, părintele se află undeva la mijloc, pus într-o situație ingrată. O mamă a două fetițe care duc gelozia până la...

    © 2024 Qbebe