În societatea modernă actuală, mamele iau decizii surprinzătoare în urma aducerii pe lume a pruncilor lor. În timp ce unele mame păstrează placenta criogenând-o, altele o consumă, dar sunt și femei care o îngroapă în propria curte sau într-un loc cu însemnătate specială.
Este și cazul unei femei pe nume Dakota Sunday, care după ce și-a îngropat placenta în propria curte, a observat cum copilașul ei se așează direct pe pământ în locul cu pricina. Ceea ce înseamnă că legătura între făt și o parte din pântecul în care a stat este foarte puternică.
„Copilul meu se așează întins pe pământ exact în locul în care mi-am îngropat placenta”
Dakota nu a avut nicio problemă în a împărtăși întregii lumii faptul că și-a păstrat placenta pentru a o îngropa în propria grădină și în a-și filma fetița cum îmbrățișează pământul sub care se află o bucățică din culcușul în care s-a cuibărit înainte de a veni pe această lume.
În videoclipul postat pe Tiktok, fetița este așezată foarte cumințică direct pe pământ, mângâind colbul sub care stă îngropată o părticică din viața ei.Într-un alt videoclip, Dakota scrie publicului larg: „copilul meu pe care l-am adus pe lume fără ajutor medical mereu se așează în același loc în grădină, fix pe spațiul unde mi-am îngropat placenta”.
A mânca sau nu placenta după naștere? Ce a decis o proaspătă mămică
Fetița pare atât de liniștită atunci când îmbrățișează pământul
Copiii au un simț ezoteric mult mai dezvoltat decât adulții și o intuiție foarte ascuțită, iar acest lucru se poate remarca din atitudinea fiicei Dakotei care, odată așezată pe pământ în locul ei special, este cuprinsă de o liniște neobișnuită.
Utilizatorii Tiktok și urmăritorii femeii au luat lucrurile mult prea personal și au făcut o mulțime de glume nepotrivite pe acest subiect.
„Vă scrie o placentă care a privit acest videoclip și s-a topit pur și simplu”, a comentat ironic o persoană.
„M-am certat foarte tare cu placenta mea! Nici nu mai vorbim”, a scris sarcastic un alt comentator.
Dakota în schimb, nu s-a supărat din pricina acestor comentarii, ci le-a tratat ca pe un moment umoristic, susținând că pentru ea conexiunea fiicei cu placenta este incredibilă.
@thewildsundays Replying to @PISCESGRLY ♬ original sound - Dakoda Sunday
Femeia susține că înainte de a avea prima ei naștere „liberă” așa cum îi place să o descrie, a mai trecut prin două operații de cezariană, iar după aceea s-a decis să aducă pe lume copiii natural.
Placenta: un organ de importanță vitală
„Nu m-am simțit foarte confortabil văzându-mi placenta. Dar după ce mi-am adus fetița pe lume am simțit o mulțumire foarte profundă și am decis să îmi păstrez placenta pentru că a fost singura parte din mine care a ținut bebelușul în viață. Așa că privesc toate comentariile voastre umoristice cu mult drag și țin să vă spun că placenta mea este cu adevărat minunată!”, concluzionează mama.
În viață le vezi și le auzi pe toate, iar deciziile femeilor în ceea ce privește corpul lor sunt din ce în ce mai surprinzătoare. Atâta timp cât există persoane care cer să isi consume placenta, vedete care recunosc că fac acest lucru, de ce am judeca alegerea unei mame care a preferat să își păstreze săculețul vieții aproape de casa ei, dându-i mulțumire sufletească?
Surse foto: facebook.com
Surse articol: cafemom.com