O fata sau o femeie poate avea pieptul decorat de martisoare mai dihai ca un general sovietic, dar intotdeauna va fi unul despre care va spune cu mandrie: „E de la tata" sau „E de la El!" Eh, tocmai alegerea asta ma da peste cap. Mai ales ca iau martisoare en-gros, trei bucati care trebuie sa fie unicate. Si, atunci cand vine momentul „achizitiei sezonului", incep cautarea acului in carul cu fan.
La Sofia e cel mai usor, adica o rezolvi cu un magarus Aiurel si, cand i-l dai dimineata, ii spui „Uite Orel, vezi? Orel!" Daca nu gasesti Orel... anul trecut am gasit Orel.
Ar fi trebuit sa fie primul ei martisor. Nu a fost sa fie asa.
Foto: Alex Mazilu
De fapt, primul martisor din viata ei a fost cel care mi-a amintit de ce, in gimnaziu, de 1 Martie preferam sa mananc creta decat sa merg la scoala cu un pumn de cosari sau de gargarite si, rosu ca racul, sa merg la fiecare fata din clasa si sa i-l intind. De cele mai multe ori, cosarul meu sfarsea abrupt intr-o punga cu alte zeci de fartati, iar obrazul meu infierbantat era racorit cu un pupic impersonal ca o picatura de ploaie mocaneasca.
Mai tarziu aveam sa aflu ca pentru ca martisorul tau sa nu ajunga in punga aglomerata a femeii la care tii trebuie sa „muncesti" tot restul anului. Adica nu apari din senin pe 1, scoti un cosar si, gata, femeia cade pe spate! O iei usor, cel putin din iarna, cu vorbe si flori, poate si cadouri si, daca ai noroc, cosarul nu mai e o bucata de tinichea, ci un semn al primaverii! Ah, inca un lucru, daca-ti spune: „Vai, nu trebuia!" sa stii nu ca trebuia, ci era imperativ.
Orel al meu, primul din viata Sofiei, statea ascuns sub un maldar de oratanii pe care nu le voia nimeni. Si, sincer, cine vrea sa daruiasca un magar? Cum ar fi? „Uite, draga, Dorel mi-a daruit un magarus!" Cine e nebun sa se expuna la asa ceva?
Pana si vanzatorul mi-a spus: „Stiti? Ala e un magar!" Nu puteam sa-i spun ca e pentru fata mea, asa ca am improvizat: „Da, e pentru soacra-mea, o sa spuna ca e o poza cu mine". Am ras amandoi, eu am platit si el mi-a urat o primavara frumoasa.
Acasa mi-am dat seama ca e cu ac de siguranta si l-am facut praf, incercand sa i-l scot. Primul martisor din viata ei e acum un amestec, in proportii egale, de magarus gri si clei! Ei i-a placut.
La Alecsia e mai complicat. Adica ar trebui sa fie simplu, dar socoteala de acasa... Pleci convins ca iei printesa care-i place in perioada aia. Si intotdeauna iei altceva. Numai Dumnezeu si Disney stiu de ce era nevoie de atatea printese pe lume! Anul asta, pot sa deconspir ca inca nu citeste, am luat-o pe Ariel si constat, cu surprindere, ca Mica Sirena a cazut in dizgratie, lasandu-i locul unei oarecare Elsa! Am timp sa mai caut!
In fine, al treilea martisor... He he, un cosar oarecare ar face fata pentru ca am „muncit" tot anul!
Pe Alecu Racoviceanu il gasiti aici .
Urmareste-ne pe Google News
