În timp ce unele persoane sunt făcute pentru a deveni părinți și visează la asta încă din copilărie, sunt și indivizi care nu se regăsesc în această postură.
Este și cazul unui bărbat care, conform spuselor soției lui într-o postare pe site-ul Reddit, nu numai că nu este pregătit să fie tată, nici nu îi place această titulatură și urăște toate obligațiile și responsabilitățile care vin cu ea.
„De ce am făcut copii? O să intru cât de curând în depresie din cauza lui!”
„Am 37 de ani și împreună cu soțul meu în vârstă de 41 de ani avem un copilaș în vârstă de 2 ani. Părerea mea este că partenerul meu se luptă din răsputeri să își accepte noul rol, deși uneori mi se pare că urăște să fie tată. La început, soțul meu s-a simțit copleșit de toate responsabilitățile titulaturii de părinte, iar pe parcurs a devenit depresiv.
Nu trece o zi în care să nu îi pară rău de toate lucrurile pe care le-ar putea face, dar nu poate din cauza copilului. Unele din aceste lucruri pe care le regretă nici măcar nu le făcea foarte des înainte de a avea copilul. Mi-a spus de nenumărate ori „chiar avem nevoie de copilașul ăsta?”, sau „de ce am făcut copii?”, „o să intru în curând în depresie din cauza lui”.
Familiile noastre locuiesc foarte departe, deci nu avem parte de ajutor, cu excepția câtorva săptămâni pe an în care îi vizităm sau ei ne vizitează și își petrec o grămadă de timp cu bebelușul, ne ajută cu gătitul și curățenia. Dar în afară de acele perioade sunt doar eu și soțul meu care lucrează full time, iar eu lucrez part time.
Deși lucrează de acasă, soțul meu are un job foarte solicitant, și în unele zile aproape că nu mănâncă la prânz sau la cină și dă vina pe copilaș, cu toate la că acum își petrece 6 ore pe zi la creșă. Deci, bărbățelul meu se plânge că nu are timp să meargă la sală, nu mai are timp pentru hobby-urile lui, nu putem ieși împreună la cină cum făceam înainte sau la film.
Acasă mă ajută la gătit și curățenie, dar în ceea ce privește îngrijirea copilului aproape că nu se implică deloc. Își petrece puțin timp cu copilașul nostru, o oră sau două cât se joacă în casă și ocazional îl scoate în parc.
Nu se trezește noaptea pentru a-l hrăni sau pentru a-l alina când plânge cu excepția cazului în care este bolnav și are nevoie de medicamente. Sincer vă spun, sunt foarte frustrată din cauza atitudinii lui care se repetă în fiecare zi și este din ce în ce mai deranjantă.
La acest moment iau totul foarte personal pentru că sunt singura care are grijă de copil după ce l-am purtat în pântece și i-am dat naștere. Nu știu cum aș putea să vorbesc cu soțul meu despre acest lucru. De câte ori am încercat să aduc subiectul în conversațiile noastre mi-a spus: „Fii sinceră! Nici ție nu-ți place rolul de părinte”.
Dar eu nu cred că acest lucru este adevărat și nici măcar nu regret că am copil. Am totuși momente în care regret faptul că am făcut un copil cu el din cauza atitudinii pe care o are. Orice sfat pe care mi-l dați îmi va fi de folos”.
Top 5 calitati necesare unui barbat pentru a fi un tata bun
Comentariile la postarea femeii nu au încetat să apară. Ba chiar au fost sute de internauți care au empatizat cu nemulțumirile ei și i-au dat sfaturi din experiența personală.
„Am fost în papucii soțului tău mulți ani de zile. Dacă ați angaja o dădacă și ați mai ieși și voi la cină împreună așa cum o făceați înainte, lucrurile s-ar mai aranja. Poate ar fi o idee bună să mergeți amândoi la terapie de cuplu. Pe măsură ce copilul se face mai mare și mai independent, această fază va trece.
Soțul tău simte că nu mai are libertatea pe care o avea înainte și îl cred pentru că și eu am trecut prin acest sentiment. Acum când copilul meu are opt ani are propriile interese, propria personalitate, consider că a fi părinte este mult mai distractiv”, scrie un internaut.
„Soțul tău are nevoie de terapie și trebuie să recunoască faptul că nu îi place să fie părinte în fața terapeutului. Faptul că ți le spune direct în față cum se simte te poate afecta atât pe tine, cât și pe copil.
Poate că ar fi bine să-l înscrii într-un grup de tătici sau să îi permiți să iasă seara la bowling sau la o partidă de fotbal cu băieții din când în când. O altă idee bună ar fi să angajați o dădacă pentru serile în care lipsiți și ieșiți doar voi doi la cină. Nu este ușor să crești un copil”, își pune un alt comentator părerea.
„Sunt tată de doi băieței și mă lupt cu depresia și cu anxietatea. La fel ca și în cazul tău, nu avem niciun ajutor din partea rudelor. Dar terapia m-a ajutat mai mult decât orice altceva. Consider că numai așa va reuși soțul tău să depășească această perioadă dificilă a vieții lui”, își împărtășește experiența un alt bărbat.
„Sunt tăticul a doi copii în vârstă de un an și jumătate și trei ani și jumătate pe care îi iubesc din tot sufletul, dar care mă fac să mă simt nefericit de foarte multe ori. Pe mine personal m-a ajutat terapia și faptul că, pe măsură ce copiii cresc, lucrurile devin mai ușoare”, scrie o altă persoană în comentarii.
„Nu mai face alți copii cu acest om!”, o sfătuiește o mămică în comentarii.
10 strategii eficiente pentru legatura tata-copil
„În locul tău aș avea o discuție foarte onestă cu soțul meu și l-aș întreba dacă aceasta este doar o fază depresivă prin care trece sau dacă pur și simplu nu îi place să fie părinte. Pentru că dacă își urăște rolul de tată, atunci nici măcar nu înțeleg de ce ați vrut să deveniți părinți.
Chiar vă doresc să nu mai deveniți părinți niciodată. Sunt lucruri pe care le spui și nu le mai poți lua niciodată înapoi din mintea și sufletul persoanei care le-a auzit și care a fost rănită de ele”, scrie o altă persoană în comentarii.
Ultimul comentariu a fost poate și cel mai înduioșător și mai încurajator.
„Sunt văduv și tată a patru copii. Nu mi-a trecut niciodată prin minte vreun sentiment de regret că i-am adus pe lume și nici nu m-am gândit vreodată la ce aș fi putut să fac dacă nu ar fi existat ei. Soțul tău este cu adevărat un nemernic!” scrie un tată îndurerat în comentarii.
Deși meseria de părinte este foarte grea și nu este potrivită pentru oricine, sunt foarte multe persoane care devin părinți fără voia lor sau fără a ști în ce se implică. Din fericire există terapia de cuplu și multe alte modalități pentru părinții aflați în depresie sau care își neagă rolul, menite să îi ajute pe cei aflați în impas.
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: reddit.com
Urmareste-ne pe Google News
