Ştiinţa confirmă: al doilea copil va fi un adult rebel certat cu legea

Ştiinţa confirmă: al doilea copil va fi un adult rebel certat cu legea

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Un studiu american a ajuns la concluzia că al doilea născut este mai înclinat să fie adeptul unor comportamente indezirabile, inclusiv la maturitate. Iată explicaţia oamenilor de ştiinţă!

Pentru ca studiul să poată fi realizat, Joseph Doyle, economist în cadrul MIT (SUA) şi colaboratorii săi au apelat la date provenite din Danemarca şi din SUA. Astfel, experţii au avut în vedere informaţiile înregistrate în cadrul “Registrului Naşterilor” din Danemarca, dar şi din “Registrul de Crime” şi datele existente în “Registrul Şcolilor” (din statul Florida). Pe de o parte, cu ajutorul acestor date s-a urmărit parcursul academic şi dacă au existat conflicte cu legea la persoane născute după anul 1960 în Danemarca. Pe de altă parte, în Florida există date privitoare la copiii născuţi după anul 1992, dacă aceştia au fost implicaţi sau nu în acte de delincvenţă juvenilă şi dacă au fost duşi în centre speciale pentru detenţie.

După ce datele avute la dispoziţie au fost analizate, s-a ajuns la următoarea concluzie: copiii mai mici erau cu 40% mai predispuşi decât fraţii mai mari în a avea de-a face cu delincvenţa şi să fie încarceraţi înainte de a împlini vârsta de 21 de ani.

De asemenea, s-a observat că al doilea născut era cu 36% mai predispus în a fi implicat în crime violente şi cu 29% mai expus în a ajunge să fie suspendat de la şcoală.

Explicaţia oamenilor de ştiinţă americani pentru aceste constatări se leagă de următorul fapt: părinţii tind să fie mai puţin exigenţi cu cel de-al doilea copil, spre deosebire de cum au fost faţă de primul. În acelaşi timp, coordonatorul studiului menţionat consideră că al doilea copil dintr-o familie va tinde să-şi ia drept model mai puţin părinţii şi mai mult pe fratele/sora mai mare.

Nu în ultimul rând, acesta a precizat că a luat în calcul şi faptul că adoptarea de comportamente negative mai degrabă de către cel de-al doilea copil născut într-o familie poate fi legată, într-o anumită măsură, de mai puţină atenţie primită din partea părinţilor. Cu toate acestea, Joseph Doyle a menţionat că mai sunt necesare cercetări pentru a se şti într-adevăr dacă acest detaliu merită sau nu să fie luat în calcul în privinţa diferenţelor de comportament dintre copilul mai mare şi cel mai mic.

Surse: fatherly.com, heart.co.uk

Surse foto: istockphoto.com, pixabay.com

Articolul urmator
Studiile confirmă: Creierul bărbaților se micșorează după ce devin tați!
Studiile confirmă: Creierul bărbaților se micșorează după ce devin tați!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Sfaturi pentru părinți: Cum facem față unui adolescent rebel?
    Sfaturi pentru părinți: Cum facem față unui adolescent rebel?

    Printre marile provocări din viața de părinte se regăsește și aceasta: să faci față perioadei în care copilul tău este adolescent. Devenind tot mai independent și mai dornic...

    Cel mai frumos cadou: soția fostului principe Nicolae al României este însărcinată cu al doilea copil
    Cel mai frumos cadou: soția fostului principe Nicolae al României este însărcinată cu al doilea copil

    Fericire mare în familia fostului principe Nicolae al României! Acesta a dat cea mai frumoasă veste în ajun de Moș Nicolae: soția sa, Alina-Maria Binder, este...

    Ștefana Peev este însărcinată cu al doilea copil!
    Ștefana Peev este însărcinată cu al doilea copil!

    Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!”, Ștefana Suciu (Peev), este însărcinată cu al doilea copil! Ea și soțul ei, Maximilian Peev, au dezvăluit că urmează să...

    Legea a fost promulgată. Părinții din România care adoptă un copil au de acum dreptul să stea acasă doi ani
    Legea a fost promulgată. Părinții din România care adoptă un copil au de acum dreptul să stea acasă doi ani

    Drepturile românilor care adoptă copii se schimbă! Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care părinții care adoptă un copil au, de acum, dreptul de a sta...

    Al doilea copil m-a făcut o mamă mai relaxată. Am renunțat la multe lucruri pe care le credeam „obligatorii"
    Al doilea copil m-a făcut o mamă mai relaxată. Am renunțat la multe lucruri pe care le credeam „obligatorii"

    A născut al doilea copil și a devenit dintr-o dată mai „zen”. La ce a renunțat această mamă atunci când a apărut un alt membru al familiei și cum reușește să fie...

    Un bărbat și-a aruncat copiii într-un lac de acumulare din Bacău după ce s-a certat cu mama acestora
    Un bărbat și-a aruncat copiii într-un lac de acumulare din Bacău după ce s-a certat cu mama acestora

    Un bărbat din județul Bacău și-a aruncat copiii într-un lac de acumulare după ce o ceartă cu soția. Micuții - o fetiță de doar 4 luni și un băiețel de 5 ani - au murit...

    Reușești, cu chiu cu vai, să aduci primul copil pe lume și apoi simți presiunea societății pentru a-l face pe al doilea
    Reușești, cu chiu cu vai, să aduci primul copil pe lume și apoi simți presiunea societății pentru a-l face pe al doilea

    Numai Divinitatea știe câte rugăciuni înalță o mamă pentru a aduce pe lume un pui, iar ulterior pentru a-l crește și a-l proteja! Și vine o prietenă insistentă sau o...

    Șapte frici reale pe care le au mamele care se pregătesc pentru al doilea copil. Le-ai simțit și tu?
    Șapte frici reale pe care le au mamele care se pregătesc pentru al doilea copil. Le-ai simțit și tu?

    Atunci când faci al doilea copil, știi la ce să te aștepți. Contrar așteptărilor, acest lucru nu vine întotdeauna cu sentimente de ușurare, ci cu temeri reale.

    © 2024 Qbebe