Tradiția Înălțării Domnului
- Oamenii se salută cu: „Hristos s-a înălțat ! – Adevărat s-a înălţat!”;
- Se fac pomeni și se împarte pentru morţi, mai ales brânză, ceapă verde, pâine caldă şi rachiu;
- Se vopsesc ouă roșii și se împarte cozonac;
- Se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul;
- Cine moare în ziua de Ispas ajunge direct în rai, pentru că între cele două mari sărbători Paștele și Înălțarea, cerurile sunt deschise;
- Nu se împrumută sare şi nu se dă foc din casă, fiindcă există credinţa că astfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte;
- În anumite zone oamenii se bat cu leuştean ca să fie feriţi de boli şi de rele;
- Nu se spală, nu se calcă și nu se coase;
- Nu te cerți cu oamenii și nu porți ranchiună;
- Nu se împrumută bani;
- Nu se dau obiecte din casă;
- Nu se seamănă culturi.
Cea mai puternică rugăciune rostită de Înălțarea Domnului
„Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorându-Te din înălţimile cereşti pentru a noastră mântuire şi hrănindu-ne cu bucurie duhovnicească în sfintele şi prealuminoasele zile ale învierii Tale şi, iarăşi, după săvârşirea slujirii Tale pământeşti, Te-ai înălţat cu slavă de la noi la ceruri şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui! În această senină şi atotluminoasă zi a Dumnezeieştii Tale Înălţări la ceruri, pământul prăznuieşte şi saltă, cerul se bucură astăzi de Înălţarea Ziditorului făpturii, oamenii slavoslovesc neîncetat văzând firea noastră cea rătăcită şi căzută, pe umerii Tăi, acum, Mântuitorule, luată şi înălţată la ceruri.
Îngerii se veselesc zicând: Cine este acesta, care a venit cu slavă puternic în lupte şi tare în războaie? Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei? Învredniceşte-ne şi pe noi, neputincioşii, care gândim încă la cele pământesti şi săvârşim neîncetat cele plăcute trupului, să cugetăm la înfricoşătoarea Ta înălţare la cer, grijile cele trupeşti şi cele lumeşti să le lepădăm şi împreună cu Apostolii Tăi să privim acum la cer şi, cu toată inima şi cu tot cugetul nostru, să ne amintim că acolo sus, în ceruri, este sălaşul nostru, iar aici pe pământ suntem doar străini şi călători, plecaţi din casa Părintească în ţara îndepărtată a păcatului.
Pentru aceasta Te rugăm cu osârdie Doamne, ca prin preaslăvită înălţarea Ta, să însufleţeşti conştiinţa noastră, să ne scoţi din robia acestui trup şi a acestei lumi păcătoase şi să ne învredniceşti să cugetăm la cele înalte, nu la cele pământeşti; că nu se cuvine să ne fie nouă pe plac, ci Ţie, Domnului şi Dumnezeului nostru, să-Ţi slujim şi să lucrăm, până când dezlegându-ne de legăturile trupului şi trecând vămile văzduhului, să dobândim cereştile Tale locaşuri, unde stând de-a dreapta Slavei Tale, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii şi cu toţi Sfinţii, vom proslăvi Preasfânt Numele Tău, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţa Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.”
Vezi galeria foto »