Prima dată când am plecat de acasă fără copil a fost când el a împlinit patru ani

Abia recent, Karen Deufelou, în vârstă de 42 de ani, din Forest Hill, sud-estul Londrei, l-a lăsat pe fiul său Harvey, în vârstă de patru ani, cu tatăl său peste noapte. Ea povesteşte pentru The Sun:

„Am plecat pentru prima oară de acasă, fară copil, când el a împlinit 4 ani și mă bucur că am așteptat până acum. Cred că a fost cea mai bună decizie pentru noi. Înainte de a-l avea pe Harvey, mi-am imaginat și am sperat că voi fi o mamă grozavă și foarte apropiată de el, dar și că voi ieși, în continuare, în oraș cu prietenii și că voi fi la fel de sociabilă şi activă.

Planul meu era să alăptez dacă acest lucru era posibil, dar să-l las şi pe soțul meu să îl hrănească din când în când, astfel încât să am o viață socială, să pot să lucrez sau să fac orice aş fi avut nevoie să fac. Dar socoteala de acasă nu s-a potrivit deloc cu cea din târg, căci Harvey a refuzat biberonul. Şi nici nu îl puteam aşeza în pătuț fără un concert de plânsete și țipete, așa că moașă mea ne-a sfătuit să îl adormim lângă noi. Am făcut asta în prima lună, pentru că pentru mine nu avea sens să îl las să plângă pur și simplu. Nu voia să doarmă în timpul zilei, decât daca îl culcam pe mine, ceea ce însemnă că nu puteam părăsi canapeaua. Citisem că timpul petrecut cu copilul tău îi îmbunătățește stima de sine și îl ajută să se simtă în siguranță, iar asta îmi suna minunat. Nu așa mă așteptam să arate viața de părinte, dar cumva era în regulă. Aceasta a fost alegerea mea, să petrec cât mai mult timp cu Harvey, dar a însemnat că nu mai puteam ieși la un pahar de vin cu fetele sau merge la salon, așa cum făceam înainte.

Harvey a fost un copil dorit. A venit într-un moment în care nu mai aveam nicio speranță că vom deveni părinți. L-am conceput prin FIV, după ce timp de 15 ani mi s-a spus că s-ar putea să nu fiu capabilă să am un copil, ceea ce, în multe feluri, a făcut să îmi fie și mai greu să îl las să plângă.

Adesea mă simțeam vinovată. Nu mai voiam să fiu mamă și atât. Uneori îmi doream spațiu, dar mă simțeam vinovată că voiam acest lucru, fiindcă am trecut prin atâtea pentru a avea acest copil.

M-am despărțit de tatăl lui Harvey când copilul nostru a împlinit un an, ceea ce a fost foarte greu, mai ales că a fost în timpul pandemiei de Covid-19. Harvey nu mai dormise până atunci doar cu tatăl sau sau cu oricine altcineva în afara de mine, fiindcă era încă alăptat la sân. Nu aveam cum să plec în delegații sau în vacanță cu prietenele, pentru că, dacă se trezea noaptea, cine l-ar fi liniștit?

Nimeni nu a intervenit, nimeni nu mi-a spus că ar fi indicat chiar să am grijă și de mine și să petrec timp făcând lucruri care nu țin de rolul meu de mamă. Cu cât creștea, cu atât era mai dificil pentru mine să mă gândesc să plec undeva fară el și pentru el să mă lase să plec. L-am lăsat peste noapte pentru prima dată cu tatăl său în august 2022, când avea patru ani. Știam că era în siguranță, dar m-am simțit ciudat. După ce l-am lăsat, am stat în mașină și am plâns.

În acea seară am ieșit în oraș cu o prietenă. M-am simțit ciudat să fiu afară după lăsarea întunericului - suprarealist, dar distractiv. În jurul orei de culcare m-am gândit la Harvey și când tatăl său mi-a trimis o fotografie cu el, am reușit să mă relaxez. După acele 24 de ore și după ce mi-am petrecut seara cu prietenii mei, am fost încântată să-l văd pe Harvey, dar m-am simțit și ușurată că l-am lăsat cu tatăl său și că era bine. De atunci, am început să îl las mai des în grija celorlalți - al bonei, al părinților mei etc.

Mă bucur, însă, că am petrecut acei patru ani atât de aproape de fiul meu. A fost o perioadă extrem de frumoasă, de care îmi amintesc cu drag și datorită căreia suntem acum extrem de apropiați. Cred că acei ani au făcut ca relația noastră să fie așa puternică.”, a scris mămica.

Conform specialiștilor, părinții simt mai multă anxietate în legătură cu separarea decât bebelușii! Atâta timp cât nevoile lor sunt satisfăcute, majoritatea bebelușilor mai mici de 6 luni se adaptează ușor la alte persoane.

Anxietatea de separare te poate face să experimentezi o varietate de emoții. Poate fi plăcut să simți că, în sfârșit, copilul tău este la fel de atașat de tine cum eşti şi tu de el. Dar, de asemenea, este probabil să te simţi vinovată pentru că îţi iei timp doar pentru tine sau pentru că eşti nevoită să pleci la serviciu şi să îţi laşi copilul în grija unei alte persoane. Lucrurile devin și mai dificile daca micuțul tău plânge după tine, atunci când pleci.

Atunci când trebuie să te separi de copilul tău, pentru câteva minute, ore sau pentru o zi întreagă, și știi că acesta vă plânge după tine, încearcă să îți păstrezi calmul și să fii consecventă. Creează un ritual înainte de fiecare plecare, în care să îți iei la revedere într-un mod plăcut, afectuos și totodată ferm de la copilul tău.

Este important, însă, să ai încredere că persoana care se ocupă de el se poate descurca. Ba chiar este foarte probabil, până în momentul în care ajungi la mașină, copilul tău să se fi liniștit. Nu uita că această fază va trece.