Când am întâlnit-o prima dată pe mama, aveam 59 de ani, iar ea avea 80. Niciodată nu e prea târziu să știi cine ești

A fost adoptată din Grecia

Linda Carol Trotter Forrest este scriitoare și fondatorul ONG-ului „The Eftychia Project”. Ea și-a petrecut copilăria în Houston (Texas, SUA) și a locuit și în Franklin (Tennessee).

Stând de vorbă cu „TODAY”, nu s-a ferit să recunoască faptul că fusese adoptată din Grecia de o familie din SUA în anii '50. La un moment dat, a aflat că mama ei biologică era în viață, că nu murise la naștere, așa cum i-au spus părinții adoptivi:

„Pentru o perioadă îndelungată din viața mea, numele meu a fost Linda Carol Trotter, având numele de fată Forrest. Locuiesc în Franklin, Tennessee, dar am crescut în Houston. Știam că fusesem adoptată din Grecia în anii '50, însă în afară de faptul că ajunsesem la câteva festivaluri din această țară și că aveam cunoștințe legate de mitologia greacă din cărți, nu pot spune că aveam o legătură prea strânsă cu țara mea de origine.

Totul s-a schimbat pentru mine acum 6 ani, când am primit un email în care mi s-a spus că mama biologică era în viață- ceea ce însemna că tot ce știusem despre trecutul meu până atunci fusese o minciună. În certificatul meu de naștere scria „găsită cu origini necunoscute”. Părinții mei adoptivi mi-au povestit că mama mea biologică murise la naștere. Nici acest lucru nu era adevărat.

Auzisem de la multe persoane adoptate spunând „Întotdeauna am simțit că o parte din mine lipsea”. Sincer, eu nu simțisem așa ceva până la moartea părinților mei. Am avut parte de părinții pe care orice copil i-ar merita- erau oameni iubitori și blânzi. M-au adorat și eu, la rândul meu, i-am adorat. 

Având în vedere că în perioada în care am fost adoptată procesul de adopție nu se realiza ușor în cazul Greciei și al SUA, pot spune că am fost extrem de norocoasă. Grecia nu realizeze o verificare înainte de adopție, nici în SUA nu s-au efectuat verificări după adopție. De fapt, adopția mea fusese realizată cu ajutorul unei persoane apropiate părinților mei adoptivi. Odată ce am ajuns în SUA, nimeni nu i-a verificat pe aceștia ca să vadă în ce stare mă aflam. Din fericire, totul a fost bine”.

A aflat cine era mama ei biologică

După ce părinții ei adoptivi încetaseră din viață, Linda Carol și-a dorit să afle cât mai multe lucruri despre rudele din Grecia, despre mama ei biologică. A avut succes în acest demers, iar mama ei și-a exprimat dorința să o cunoască, așa cum reiese și din confesiunea pentru sursa citată:

„Identitatea mea a devenit cu adevărat importantă pentru mine când am ajuns în jurul vârstei de 50 de ani. Eram copil singur la părinți. Majoritatea rudelor mele nu mai erau în viață. Mă simțeam singură. De aceea, am hotărât să-mi găsesc rădăcinile.  

Am început să colaborez cu o cunoștință care vorbea limba greacă pentru a afla anumite răspunsuri, multe dintre ele aflându-se în actele dintr-un orfelinat din Grecia. Brusc, mi-am descoperit o nouă identitate: numele meu era Eftychia Noula și eram fiica Harikleiei Noula, care locuia în Stranoma, un sat din vestul Greciei.  

Nu voi uita niciodată acel moment din luna iunie din acel an, când am fost nevoită să stau jos în timp ce citeam un email. Atunci eram împreună cu soțul meu și ne pregăteam să luăm cina. Am deschis email-ul și am izbucnit în lacrimi. După câteva enunțuri, am aflat că mama mea biologică era în viață- și că nu mă uitase niciodată. 

Așa cum mi se întâmplase mie, și mama mea crezuse, timp de mulți ani, minciunile referitoare la despărțirea noastră. Ea rămăsese însărcinată la vârsta de 19 ani. Când eu aveam 1 lună, bunicul ei îl chemase pe un prieten de familie să ne ducă pe amândouă la Atena. Odată ajunse acolo, o femeie i-a explicat mamei mele că eu aveam să rămân într-o instituție până când ea reușea să-și găsească un loc de muncă stabil. În realitate, am ajuns într-un orfelinat. De atunci, mama nu m-a revăzut- până când a ajuns la vârsta de 80 de ani. 

După ce persoana vorbitoare de limba greacă la care apelasem să mă ajute în legătură cu aflarea detaliilor despre mama mea îl contactase pe primarul din satul în care locuia aceasta, el s-a dus la ea și i-a zis: „Harikleia, ai câștigat la loterie”. Când ea i-a explicat că nu cumpărase la loterie, primarul i-a explicat: „Nu contează, oricum ai câștigat premiul cel mare. Fiica ta biologică te caută”. Auzind asemenea vorbe, mama a leșinat. După ce și-a revenit, i-a spus primarului- care este rudă cu noi- că își dorea să mă vadă.  

La scurt timp după ce primisem acel email, am reușit să vorbesc la telefon cu mama mea, cu ajutorul unui translator. Atunci, ea avea o singură întrebare: „Când vii la mine?”

Și-a întâlnit mama biologică în Grecia

Continuându-și confesiunea pentru sursa citată anterior, Linda Carol a adus în prim-plan momentele de emoție trăite când și-a cunoscut mama biologică și rudele din Grecia:

„Eu și soțul meu stabilisem în acel an să mergem în Grecia, însă de fapt îmi doream să iau primul avion și să mă duc să-mi văd mama. Atunci soțul meu mi-a zis: „Nu suntem foarte bogați, prin urmare nu putem spune că banii nu contează. Cu toate acestea, nu contează pentru că, acum, este vorba despre mama ta”.

La o săptămână după această discuție, eu și fiica mea am ajuns la Atena. Toată familia venise la aeroport ca să mă cunoască. La un moment dat, am văzut în mulțime o doamnă scundă cu un buchet uriaș de flori. Era mama mea. A venit spre mine- amândouă am izbucnit în plâns. 

Am avut nevoie de 59 de ani ca să o regăsesc și apoi am avut nevoie de alte 4 ore de condus pe drumuri dificile pentru a ajunge în satul în care locuia mama, iar în acele clipe eu și fiica mea rămăsesem pur și simplu înmărmurite: nu existau balustrade, ci numai cărări de munte abrupte.

Când am ajuns în sat, am văzut că veniserăm și mai multe persoane ca să mă vadă. Eram copleșită. Toți s-au repezit să mă îmbrățișeze și să mă sărute. Nu îi cunoșteam pe acei oameni. Însă era vorba despre familia mea. Nu voi uita niciodată ziua aceea. De fapt, atunci am primit unul dintre cele mai mari daruri pe care le-aș fi putut primi vreodată”. 

A călătorit tot mai mult în Grecia pentru a fi alături de rudele ei

Întrucât s-a simțit de îndată acasă în Grecia, cea care își cunoscuse mama la 59 de ani a hotărât să-și cumpere o casă în apropiere de satul în care locuia mama ei.  În același timp, a reușit să obțină și cetățenie greacă:

„La finalul acelei săptămâni petrecute în Grecia, nu mă înduram să mai plec în SUA. M-am simțit ca acasă în Grecia încă din primele clipe în care am pășit în această țară. Este o legătură pe care nu o pot exprima în cuvinte. De atunci, în interval de 6 ani, am revenit în Grecia de 44 de ori. Cel mai mare compliment pe care l-am primit a fost din partea uneia dintre verișoarele mele, care a spus: „De acum, Eftychia este de-a noastră. Înțelege mentalitatea greacă. A adoptat obiceiurile grecești. Și este mereu aici, prin urmare este de-a noastră”. 

Când am cumpărat o casă în apropiere, mătușa mea a zis: „Eftychia a prins rădăcini”. Și acum, când îmi amintesc aceste vorbe, îmi vine să plâng. 

O perioadă, mi-a fost greu să îmi iert străbunicul. Nu regret însă că am ajuns în SUA. Dacă nu s-ar fi întâmplat așa, nu aș fi putut să am viața pe care o am, în acest sătuc din Grecia. Probabil că nu aș fi avut acces la educație, așa cum s-a întâmplat cu mama mea, și aș fi fost nevoită să duc o viață de muncă grea la o fermă.

Ceea ce nu pot să înțeleg, referitor la străbunicul meu, este cum a fost capabil să facă asemenea lucruri unui membru al familiei? Nu pot să-l întreb, și nu pot să discut nici cu femeia care m-a dus la orfelinat- oricum, amândoi sunt morți demult. Îmi dau seama că normele sociale de atunci erau total diferite de cele din zilele noastre- de aceea, nu poți să judeci oamenii de atunci după standardele din prezent. O parte din mine crede că el a știut întotdeauna că mă voi întoarce. De altfel, am fost trecută în registrele familiei mele, în „merida”. Numele care mi-a fost trecut pe acel act m-a ajutat să-mi iau cetățenia. La un an de când venisem în Grecia, am reușit să pun o floare pe mormântul străbunicului meu”. 

Mi-am căutat toată viața mama biologică și, când am găsit-o, a fost diagnosticată cu demență

A înființat un ONG ca să ajute grecii adoptați să-și găsească familiile de origine

După ce a reușit să-și regăsească mama și familia de origine, cea care s-a confesat sursei menționate a hotărât să înființeze un ONG, în anul 2019, prin care să ajute grecii adoptați să-și găsească familiile de origine:

„Nu toți grecii din America de Nord au avut norocul pe care l-am avut eu. De când mi-am găsit familia, am simțit că era „misiunea” mea să-i ajut și pe alții să-și găsească acea parte care lipsea din viața lor, prin urmare am pus bazele, în 2019, „The Eftychia Project”, un ONG menit să ajute grecii adoptați să-și descopere familiile de origine. Datorită acestui ONG, am reușit să-i ajutăm pe grecii adoptați în perioada Războiului Rece să se reconecteze cu familiile din care provin. Până acum, am realizat reunirea a 22 de persoane cu familiile de origine, iar sute de familii din SUA și din Grecia ne caută ca să ne ceară ajutorul. Luna viitoare, „ The Eftychia Project” va găzdui o conferință în Grecia pentru ca mai multe persoane adoptate să-și poată spune povestea. Prin urmare, am ocazia să petrec mult timp în Grecia- ceea ce este minunat.

În momentul de față, numeroși cunoscuți îmi spun „Eftychia”. Acesta este numele pe care mi l-a dat mama mea biologică. Se traduce prin „fericire”. Ea nu avea cum să știe atunci, însă, de fapt, numele meu a fost precum o profeție: mi-am găsit fericirea odată ce m-am întors acasă, în Grecia”.