Depresia postnatală - în ce constă tratamentul la psiholog

Următorul articol a fost realizat prin amabilitatea doamnei Simona Cernea, Psiholog Clinician, Psihoterapeut de orientare cognitiv comportamentală, cu competențe în terapia Sistemică pentru cuplu, Familie, Copil, telefon: 0723509082, www.simonacernea.wordpress.com:

Depresia post partum nu este un moft, este o realitate a vieții și din punctul meu de vedere trebuie tratată cu maximă seriozitate deoarece prin gravitatea ei în unele cazuri poate pune în pericol două vieți: a mamei și a copilului. Depresia postnatală nu apare ca urmare a "ceva" ce prospăta mămică face sau nu face, și

nu ține cont nici de rasă, etnie, cultură sau pătură socială sau starea economică.

Aceasta rezultă dintr-o combinație de factori fizici și emoționali. Pe de o parte există componenta hormonală: în urma nașterii nivelurile de hormoni scad rapid în concentrație, iar acest lucru duce la anumite schimbări chimice în creier. Avem apoi de a face cu o stare de oboseală permanentă a mamei, însoțită de un sentiment de teamă ca nu va fi capabilă să se adapteze corespunzător noului statut. Din punctul meu de vedere la crearea acestui sentiment de inadecvare contribuie și societatea care pe de o parte înainte de naștere prezintă viitoarei mămici doar "partea plină a paharului" și povestește doar despre minunăția de a fi mamă, nu și despre greutățile care apar, iar apoi peste tot citești despre super mame care au niște super copii și sunt tot timpul ca scoase din cutie, iar copiii lor sunt perfecțiunea și cumințenia întruchipată. Toate acestea creează viitoarei mămici o serie de așteptări nerealiste care în momentul în care dau piept cu realitatea vieții măresc prăpastia dintre vis și realitate, cu toate sentimentele ambivalente sau negative existente. Un lucru este cert, schimbarea este foarte mare, viața își caută alte coordonate pe care să se așeze și să își găsească echilibrul, și chiar dacă mai ales primele luni vin la pachet cu un bebe total dependent de tine, cu nopți de nesomn și zile care parcă nu au sens cu timpul lucrurile se vor aranja, balanța se va echilibra. Ce este foarte important de știut de către tinerele mămici este că în această perioadă fragilă să ceară ajutor și să accepte ajutorul pe care ceilalți îl oferă. Mama, sora, soțul sau o bunică ce se oferă să stea cu cel mic chiar și preț de o cană cu ceai sau pe durata unui duș revigorant reprezintă un suport psihologic de neprețuit și trebuie privit ca atare, acceptat și cerut. Niciun copil nu are nevoie de o mamă eroină care între două scutece schimbate dă cu aspiratorul și face de mâncare, ci are nevoie să vadă un zâmbet cald pe fața celei care i-a dat viață.

Toate aceste emoții normale, adaptative, generate de schimbarea majoră ce implică apariția unui copil și de oboseală fizică aferentă poartă denumirea de „baby blues". Emoțiile preponderente sunt de îngrijorare, tristețe, ușoară apatie, vinovăție generată de credința că este incapabilă să aibă grijă de nou-născutul „așa cum ar trebui", iar starea generală este destul de schimbătoare. Baby blues-ul apare la aproximativ 80% dintre femei, se poate instala imediat după naștere sau la câteva zile, iar simptomele dispar de la sine într-o săptămână sau două, odată cu o primă acomodare la ce înseamnă noul statut, de părinte.

Dacă în schimb simptomele nu au o intensitate moderată și nu dispar de la sine în decursul a una sau două săptămâni este foarte probabil să vorbim despre o depresie postnatală.

Aceasta afectează între 1 și 2 mame din 10, poate debuta imediat după naștere sau oricând în primele 8 săptămâni, iar netratată poate dura luni sau chiar ani. Dar prin ce se deosebește depresia postnatală de baby blues? În primul rând prin intensitatea emoțiilor resimțite, acestea sunt foarte intense, copleșitoare chiar și pot interfera cu capacitatea femeii de a avea grijă de ea sau de familie, inclusiv de copilul nou-născut. Dacă în baby blues vorbim despre emoții adaptative, în cazul depresiei postnatale acestea sunt dezadaptative, paralizante. Tristețe extremă, extenuare, frică în cel mai pur sens, furie, mama se simte fără speranță, copleșită, goală, fără sens, starea de îngrijorare este continuată până la anxietate, apar episoade numeroase de plâns, somnolență accentuată sau din contră incapacitatea de a dormi chiar și atunci când copilul doarme. Apar probleme cu concentrarea, cu lipsa atenției la detalii, cu imposibilitatea de a lua chiar și cele mai mici decizii necesare în viața de zi cu zi, pot apărea de asemenea somatizări de tipul durerilor intense și recurente de cap, de mușchi sau de stomac, lipsa apetitului sau din contră un apetit mult prea ridicat. Mama care suferă de depresie post partum se îndoiește permament de capacitatatea ei de a avea grijă de copil, de asemenea nu poate crea legătura emoțională cu acesta, nu se poate atașa de nou-născut, iar în cele mai grave cazuri pot apărea gânduri de a-și face rău sieși sau copilului.

Sunt întrebată adeseori de ce unele mame pot avea copii fără să sufere de depresie și de ce la unele apare și este și destul de gravă.

Factorii predispozanți sunt mulți și foarte diferiți, și contează evident și tipul de personalitate al mamei. Dar ca să încerc să fac un rezumat, aceștia sunt poate cei mai des întâlniți factori predispozanți, care pot crește șansele apariției unei depresii postnatale: existența unei vulnerabilități psihologice a mamei (a suferit de o altă depresie post partum la o sarcină anterioară, sau orice altă formă de depresie sau tulburare bipolară în cursul vieții), existența unei vulnerabilități familiale (membri ai familiei de origine diagnosticați cu depresie sau alte boli mintale), sentimente ambigue și ambivalente în timpul sarcinii (există o legătură între tulburările pre și post partum), evenimente stresante de viață în timpul sarcinii sau imediat după (moarte, doliu, divorț, probleme financiare mari, pierderea locuinței), calitatea relației cu partenerul de viață (certuri, abuz, violență, lipsa de suport afectiv, lipsa de ajutor în treburile casnice), calitatea relației mamei cu propria sa mamă, abuzul sexual sau maltratarea din copilărie suferite eventual de mamă, separarea precoce a mamei de bebeluș, caracteristicile și temperamentul copilului (dacă acesta este agitat, plânge frecvent, are un temperament dificil), alcolul sau alte droguri folosite de mamă, dacă mama se află la vârsta adolescenței cresc șansele să sufere de depresie post partum, alăptatul poate fi de asemenea un factor predispozant. Am lăsat mai la urmă în listă cu toate că îl consider la fel de important utilizarea în exces a rețelelor sociale: ruptă de lume, mama crede că prin intermediul rețelelor de socializare își păstrează cumva o viață socială încă activă, dar de fapt va ajunge să se compare în permanență cu ceea ce vede că fac „prietenii" virtuali, iar din această comparație va ieși tot timpul în pierdere.

Cum se tratează depresia post partum?

Din păcate pentru mulți depresia, în toate formele sale a rămas un "rău misterios". Frecvent necunoscută sau ascunsă ea apare încă uneori chiar drept ceva rușinos, sau cel puțin un semn de slăbiciune. Și deși anturajul și familia pot contribui la ameliorarea simptomatologiei așa cum spuneam la începutul intervenției mele, depresia post partum nu este un moft, un capriciu al tinerei mame, ci este o problema reală cu risc suicidar și pruncucidar destul de mare, astfel încât recomandarea mea este ca în cazul în care se observă o simptomatologie depresivă familia și proaspăta mama să se adreseze unui specialist în probleme de sănătate mintală. Depresia post partum se poate trata cu terapie individuală, iar terapia cognitiv comportamentală este printre variantele recomandate de Organizația Mondială a Sănătății, alături de terapia interpersonală, sau cu medicație antidepresivă recomandată de un psihiatru sau cu o combinație a celor două forme de tratament. Fără ajutor specializat aceasta poate dura luni sau chiar ani, și chiar dacă nu întotdeauna pune în pericol viața mamei și a bebelușului cu siguranță le pune ambilor în pericol sănătatea, mamei prin simptomatologia specifică, iar în cazul copilului pot apărea tulburări de somn, de alimentație și tulburări comportamentale atunci când crește, ca urmare a deprivării emoționale.

Ce poate face familia sau anturajul atunci când observă că în cazul unei proaspete mămici și-au facut apariția mai multe simptome care pot indica o depresie postnatală?

În primul rând să îi ofere suport emoțional, să fie lângă ea, să o asculte să știe că se poate baza pe ei. Vorbim aici în primul rând de partener, de tătic, apoi de bunici și de prieteni. Să îi ofere ajutor la treburile zilnice, să îi preia o parte din atribuții, de la activități legate de cumpărături, de curățenie și chiar de îngrijirea și supravegherea copilului, iar dacă simptomatologia se agravează și persistă mai mult de două săptămâni să o încurajeze și să o susțină să caute și să primească ajutor de specialitate.

Citește și:Depresia postpartum - cauze, simptome si tratament 

Mulțumim doamnei Simona Cernea pentru ajutorul acordat în realizarea articolului.