1. Parintii isi neglijeaza propria viata "de dragul" copilului   Este foarte greu pentru o mama sa nu se "indragosteasca" efectiv de pruncul ei si sa nu ramana asa cel putin in primii 2, 3 ani de viata. Este atat de micut, de dulce, de frumos bebele tau, si atat de delicat incat ti-ai petrece zile si nopti in sir doar privindu-l, si protejandu-l mereu. Ceea iti recomandam este macar sa devii constienta de aceasta stare, de aceste sentimente. Odata constientizate, poti sa iti dai seama ca exista pericolul sa iti neglijezi nu numai propriile nevoi dar si pe cele ale sotului, si nevoile cuplului in general.

 Exista pericolul, pe care foarte putini parinti il observa, sau daca il observa nu fac nimic pentru a se feri de consecinte, de a-ti canaliza intreaga energie si dragoste asupra copilului, si sotul tau, dar mai ales tu. Daca este vorba insa de o relatie puternica, va veti da seama ca cel mai sanatos este atat pentru voi ca parinti cat si pentru copil, sa va mentineti echilibrul in relatie, sa acordati timp si energie in mod echilibrat, implinindu-va unul altuia nevoile si nu "dand vina" mereu pe "urgentele copilului". Nu este deloc sanatos ca micutul sa ajunga sa fie singurul liant dintre voi doi. Daca ar putea vorbi, copilul ti-ar spune ca vrea sa te vada fericita si cand esti numai cu tata...

2. Parintii isi pierd autoritatea in fata copilului   Copilul simte si observa ce se intampla in jurul lui atat de bine, are o inteligenta atat de vie, si este atat de spontan, incat pe buna dreptate se spune ca "copiii sunt adevaratii profesori". Desi acesti pui de oameni par ca le stiu pe toate, ei nu cunosc lucruri fundamentale, cum ar fi ce este bine si ce este rau.

 Tocmai de aceea, este bine sa nu te lasi coplesit de inteligenta copilului tau, sa iti amintesti ca tu esti parintele, adultul cu experienta, si ca este nevoie sa il inveti, cu rabdare si blandete, sa iti respecte autoritatea.

 

3. Parintii isi pierd cumpatul si isi lovesc copilul

Oricat de mult te-ar supara sau irita copilul, nu uita ca nimeni nu poate sa iti faca niciun rau daca tu nu il primesti, si deci nimeni nu este "de vina" pentru reactiile tale. Astfel ca de cele mai multe ori se intampla ca tu sa fi suparat dintr-un anumit motiv, iar copilul sa fie doar cel care a "zgariat" putin nervii care oricum erau acolo. Este bine sa constientizezi aceste lucruri pentru a "nu-ti iesi" din fire intr-un mod violent. Violenta fizica lasa de multe ori cele mai mari rani psihice si sufletesti, mai ales la o varsta frageda.

De multe ori se intampla ca parintii sa isi certe sau sa isi loveasca copilul fara sa ii explice de ce anume fac asta. De cele mei multe ori insa, violenta fizica este irationala si rareori are motive intemeiate. De fiecare data cand hotarasti sa iti pedepsesti copilul, fie prin interzicerea unor anumite activitati, sau prin lovirea usoara a uneia din partile corpului, este nevoie sa ii spui de ce faci asta, daca vrei ca pedeabsa ta sa fie constructiva.

4. Parintii pun accent pe a face, a avea si nu a fi

Modelul din copilarie promovat de parinti este cel care il va ghida pe copil, in principiu, toata viata. De aceea este foarte importanta relatia dintre tine si sotul tau. Aceasta este sursa comportamentelor tale si fata de copil, pe care poate nu le constientizezi intotdeauna. Dar copilul este ochi si urechi la tata si la mama si rezervorasul lui de iubire va fi umplut nu numai de catre unul dintre ei, separat, ci de ei amandoi, si mai ales de iubirea dintre ei.

De aceea este important ca vorbele si comportamentele parintilor sa aiba coerenta. De asemenea daca parintii se vor concentra pe a aduna cat mai multe, a face cat mai multe activitati, excursii, dar vor neglija lucrurile simple, cum ar fi discutiile, jocurile, micile rugaciuni impreuna, atunci copilul va creste poate, crezand ca este important sa ai cat mai multe lucruri, sa aduni, sa intri in competitia vietii si sa iesi cel mai bun, si mai putin sa fii impacat cu tine insuti si sa pui accent pe dezvoltarea psiho-afectiva si spirituala, cea care aduce de fapt implinirea adevarata.

5. Parintii isi "uita" copilul la televizor

In ultimele decenii, generatii de copii "au crescut cu televizorul". Asa se intampla in multe familii si astazi. Parintii se ocupa de diferite treburi ale casei, fac mancare, curatenie si nu mai au timp sa stea cu copilul. Pe timpul saptamanii, il lasa unei bone care tine toata ziua televizorul deschis. Cel mai rau lucru este ca cei mai multi astfel de copii isi vor dezvolta cu greu abilitatile sociale si vor avea mai degraba tendinta spre izolare. De asemenea, copilul poate primi de la diferite emisiuni sau desene animate modele negative de comportament care se pot intipari foarte usor in mintea lui.

Daca iti alegi o bona, te sfatuim ca regulile pe care i le impui sa fie foarte clare si sa includa si pe aceea de a nu aprinde televizorul decat foarte rar. Efectele televizorului asupra copilului sunt din cele mai nocive, si este totusi vorba de propriul tau copil!

6. Parintii incearca sa ii faca pe copii sa le implineasca propriile vise

Uneori se intampla ca parintii sa isi manifeste, intr-un fel sau aletul, propriile frustrari fata de copilul lor. Daca exista anumite vise neimplinite, ei vor vedea in copiii lor o a doua sansa pentru ca visul lor sa se implineasca. Nu este gresit sa iti dai copilul la tenis, volei, fotbal sau gimnastica pentru a-i arata cateva variante de pasiuni care il pot ajuta sa se autoeduce. Dar este gresit sa ii impui si sa il obligi sa mearga la anumite cursuri dupa ce acesta ti-a comunicat ca nu ii place.

7. Parintii se comporta ca si cum ar fi infailibili

Teama care ii cuprinde pe unii parinti in momentul in care copiii lor vin pe lume, aceea ca nu vor face fata unei asemenea responsabilitati ii face sa devina poate prea autoritari, duri, transmitand mesajul copiilor lor ca "el nu greseste niciodata". Sunt cel putin doua posibilitati prin care il poti fac pe copil sa inteleaga ca esti doar un om, si sa nu te urasca mai tarziu pentru ca l-ai mintit cand era copil ca tu nu gresesti niciodata.

In primul rand, fa-i cunostinta cu Cel care nu greseste cu adevarat niciodata. Spune-i ca tu esti mama sau tatal lui de pe pamant dar ca mai are niste parinti in Ceruri care il ajuta de acolo si se roaga pentru el. Apoi, atunci cand copilul iti pune o intrebare la care nu stii sa raspunzi, nu iti fie teama sau rusine sa ii spui ca nu stii (poti adauga ca nu stii acum, ca ii vei spune mai tarziu, sau ca putem sa mergem la cineva care stie). Cere-i scuze atunci cand gresesti. Copilul va retine acest gen de comportament si il va repeta la randul lui, si in niciun caz nu "ti se va sui in cap", asa cum poate crezi.

Tu crezi ca ai facut sau faci vreo greseala in cresterea copilului tau?