3 secrete ale parintilor fericiti si invidiati

1. Secrete ale parintilor iubiti si invidiati: Armonia CUPLULUI

"Tin minte din copilaria mea cateva episoade marcante, si amandoua ne au ca protagonisti pe toti trei: pe mine, pe mama si pe tata. Unul e de cand aveam, sa zic, zece ani. Imi inghetasera picioarele peste noapte si nu puteam dormi. Aveam circulatia periferica deficitara inca de mic, dar ca atunci parca nu mai patisem. Pana la urma a trebuit sa ii trezesc pe ai mei sa ma ajute, ca devenea chinuitor. Si uite asa era noapte si mama si tata erau amandoi "la picioarele mele" si imi masau talpile, ingrijorati, pana cand m-am incalzit. Al doilea episod este de mai tarziu, din adolescenta, cand am fugit de acasa si m-au cautat toata noaptea aproape. Pana la urma mi-au dat de urma acasa la un prieten la fel de rebel ca si mine. Tin minte cum au venit amandoi in zori si m-au rugat sa vin acasa. Erau obositi si parca mai imbatraniti cu cativa ani. Tot drumul pana acasa nu au spus nimic. Nici macar tata nu m-a certat. Stii care e miza ambelor episoade? Faptul ca ai mei au avut aproape mereu o relatie de cuplu dezbinata, tensionata, si astea doua episoade care m-au marcat i-au adus impreuna. Fortat... Dar impreuna." (Petru, 28 de ani)

Una din nevoile vitale ale copilului, pe termen scurt si lung si una din globulele rosii care alcatuiesc "sangele" familiei o reprezinta unitatea parintilor. Cuplul ramane esential in familie, pentru ca ofera atat o temelie tare, cat si perechea de aripi de care copilul are nevoie, pentru a creste increzator in viata si in sine insusi. Nu mai este vorba de aportul fiecarui parinte in parte, caci acesta poate fi sabotat de dezbinarea dintre ei. Aici este vorba despre armonia pe care cei doi reusesc sa o gaseasca si sa o mentina in relatia dintre ei, pentru ca acesta este duhul in care creste copilul si care ii va domina si viata sufleteasca. Familia este un organism, iar homeostaza se obtine prin sinergia dintre organe. Atunci cand relatia mama-tata este tot mai slaba, toxica sau pur si simplu ignorata, copilul sufera neindoielnic, oricate beneficii compensatorii ar primi. Parintii cei mai fericiti sunt cei care investesc in relatia dintre ei doi si o ocrotesc. Pentru ca ei se bucura nu doar de caldura si increderea reciproce (cu beneficii nenumarate, inclusiv asupra starii de sanatate si a psihicului), ci si de copii echilibrati, linistiti (interior), optimisti.

"Pe primul plan este aceasta: cei doi soti nu trebuie sa uite ca lucrul cel mai important, dupa ce au un copil, este sa creasca si sa inmulteasca dragostea dintre ei, deoarece pentru copilul lor este esential sa creasca intr-o familie in care parintii se iubesc cu adevarat. Cineva a spus odata acest gand intelept: "Cel mai mare lucru pe care poate sa il faca tatal pentru copilul sau este sa o iubeasca pe mama lui." (Pavel Gumerov)

2. Secrete ale parintilor iubiti si invidiati:
Dragostea neconditionata

Stim ce este dragostea neconditionata? Nicio teorie nu ne poate ajuta, o descoperim doar traind-o si o invatam prin asimilare. Odata ce am primit darul de a fi iubiti neconditionat, il vom da mai departe, caci aceasta este reactia dintre el si sufletul uman: dar din dar se face rai... Viata noastra poate deveni un rai, daca reusim sa scapam de sub "robia" mintii cu prejudecati, pretentii, asteptari, ganduri de razbunare, de indreptatire si de indreptare a celuilalt. Adica de toate aceste conditionari.

Poate cel mai profund si mai valoros dar pe care il putem face copiilor nostri este dragostea neconditionata. Cei care cunosc pilda fiului risipitor, din Biblie, tocmai au aflat la ce ma refer. Un om bogat acea doi fii. Unul din ei, ajuns la varsta unei oarecare maturitati, ii cere tatalui sa ii dea partea lui din averea parinteasca, pe care urma in mod normal sa o primeasca abia prin mostenire. Si tatal i-a dat-o. (Fara conditii). Copilul a luat banii si a calatorit pana intr-o tara indepartat, unde a chefuit pana cand a consumat toti banii si a ajuns un nimeni. Sarac si dezorientat, a supravietuit o vreme ca ingrijitor la porci, apoi l-a batut gandul sa se intoarca acasa. Insa coplesit de rusine, nu a venit cu pretentii, ci s-a intors cu capul in pamant, cerand tatalui sa il primeasca inapoi, ca argat. "Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau", i-a spus. "Si inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat. Si a zis catre slugile sale: Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati si dati inel in mana lui si incaltaminte in picioarele lui. Si aduceti vitelul cel ingrasat si-l injunghiati si, mancand, sa ne veselim; caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca."

Cati dintre noi suntem capabili sa oferim o astfel de dragoste smerita copiilor, pe care... "eu i-am facut, eu ii omor"? Aceasta este dragostea neconditionata. Aceea care nu poarta pica si ura, care nu acuza, nu reproseaza "ti-am spus eu", nu tine predici si nu incearca sa dea lectii. Iubirea care nu porneste din minte, ci din inima. Iubirea "proasta" ("Dar ce, eu sunt prost? Eu sunt prostul lui?"). Cred ca acest model de iubire parinteasca este foarte greu de digerat si de primit. Si mai ales de pus in practica. Dar mai cred ca fiecare copil are nevoie de el.

Dragostea neconditionara il lasa pe copil sa isi faca alegerile si sa experimenteze consencintele lor naturale (despre care tot vorbesc psihologii si specialistii in parenting). Sa simta pe propria piele ce inseamna cald si rece, bine si rau, folositor si daunator. Sa isi invete singur lectia, asigurandu-se astfel ca omul se schimba launtric, in loc sa ii impuna invataminte exterioare... Despre care sute de studii si de ani de experienta arata ca sunt inutile, ca nu il schimba pe om (nici pe cel mic).

Dragostea neconditionata nu pune la cale razbunari bine-ticluite, mascate sub forma unor noi "consecinte" si a "corectitudinii". Ci il asteapta pe copil sa se intoarca si ii primeste cererea de iertare fara nici un cuvant de repros, fara sa ii "faca morala". Pentru ca are incredere ca acesta si-a invatat lectia. Pentru ca suferinta pe care si-a provocat-o singur a fost suficienta. De ajuns! Dragostea este ranita de suferinta celui iubit si nu gaseste liniste in a i-o prelungi, chiar daca gandurile si orgoliul ne imping la asta. Dragostea are intelepciunea de a se bucura din prima clipa de restabilirea homeostaziei, fara sa mai piarda timp pretios pentru a acuza si pentru a bate obrazul. Il primeste REGESTE pe fiul risipitor, stiind ca valoarea lui nu sta in comportamentul de pana acum, ci in el insusi, ca persoana umana. Dragostea neconditionata este o bogatie, un belsug, o sfidare a mintilor si sufletelor inguste, o depasire a neputintelor, o nebunie... Si are o influenta covarsitoare asupra celui care o primeste, putand sa ii marcheze radical viata, prin increderea pe care i-o ofera. Si despre care vom vorbi in continuare...

3. Secrete ale parintilor iubiti si invidiati:
Increderea fundamentala

Poate ca "increderea fundamentala", aceasta mareata sintagma, s-ar putea defini astfel: capatarea intelegerii profunde ca nu suntem gata, cum spune o batrana draga mie. Ca pana la moarte, omul devine si se dezvolta. Si mai ales copilul: infloreste de la o zi la alta. Dar noi ratam inflorirea lui, atunci cand ne incapatanam sa ramanem orbiti de... incapatanarea lui. Unul din principiile fundamentale care stau la baza stiintelor pedagogice si psihoterapeutice este ca omul se afla intr-un proces de crestere, de devenire, de inaintare sau cel putin de supravietuire. Tendinta fireasca a omului este cea spre sanatate, spre lumina, spre putin bine... chiar si adictiile si comportamentele deviate indica un mod gresit, fortat, prin care omul cauta sa ii fie bine. Omul cauta binele, iar cresterea este evitata doar atunci cand pare amenintatoare.

Copilul, fiind actorul nr. 1 al procesului de crestere, se dezvolta armonios, atunci cand nu se simte amenintat. Increderea pe care i-o oferim asigura climatul cresterii si ridica amenintarile din mediul sau. Neincrederea in el, manifestarile noastre corective si criticile constante ("Ce prostie ai facut! Ce greseala! Ce urat din partea ta!" etc.) sunt resimtite ca amenintari. Ce face atunci copilul? "Radarul" interior i se defecteaza, iar el incepe sa se abata de la calea lui, de la traseul firesc al cresterii. Si incepe sa cada in toate "relele" de care il acuzam, in toate gropile pe care noi insine i le sapam anticipat... prin neincrederea noastra. Pentru ca neincrederea sau increderea parintilor are o forta uriasa in viata copilului.

Sa gravam acest lucru in constiinta si in sufletul nostru: copilul este pe drum. Orice s-ar intampla in acest moment, oricat de deviat si de ingrijorator ar fi comportamentul lui, oricat de "scapat de sub control" ne-ar parea, acesta stare nu este definitiva. Acesta este un moment. Sa incepem orice demers corectiv si de intrajutorare, de pe aceasta baza. Increderea fundamentala in copil este o plasa de siguranta pe care o tinem intinsa sub el. Oricat de sus va cadea, viata lui nu se va face praf, caci increderea il va tine si ii va reda "pamantul" sub picioare. Pentru orice om, si mai ales pentru un copil, increderea este hrana. Este o nevoie vitala, asa ca intodeauna se va intoarce la ea si se va folosi de ea. Sa nu retragem plasa noastra de siguranta se sub el nici macar o clipa, tocmai pentru ca ne temem ca poate cadea oricand. Sa pastram increderea.

Multumim cititorilor parinti si totodata copii, care ne-au oferit aceste lectii de valoare. Ce alte invataminte pretioase mai aveti?, va intrebam, ca de la parinti la parinti. Ce alte secrete mai puteti impartasi cu noi?...

Bibliografie: BIBLIA; Pavel Gumerov, Conflictele familiale: Prevenire si rezolvare, Editura Sophia, 2012.