Specialiștii PetMed ne arată care sunt principalele beneficii pe care un animăluț de companie le aduce copilului tău, în special într-o perioadă atât de dificilă ca cea pe care o traversăm acum.
De ce copilul tău are nevoie de un animăluț?
- Curiozități noi. Un animăluț, indiferent de specie sau de mărime, va aduce în viața copilului tău o serie imensă de curiozități legate de stil de viață, hrană, somn și obiceiuri. Copilul va putea fie să-l studieze ore în șir, fie să citească împreună cu voi despre cum poate fi îngrijit mai bine. Profită de context pentru a-i împărtăși celui mic cât mai multe informații despre animale și plante - ar putea fi foarte receptiv.
- Cum instituțiile de învățământ sunt închise de câteva săptămâni, iar confirmarea abilităților celui mic nu mai vine atât de ușor, acordă-i sarcini simple legate de îngrijirea animăluțului- lasă-l să-l hrănească, să-i dea apă sau să-l plimbe și confirmă-i că ai încredere în capacitatea lui de a-l îngriji. În plus, timpul petrecut acasă cu noul membru al familiei poate fi un bun pretext pentru copilul tău de a învăța lucruri noi, de a corecta compotamente negative și de a accepta și gestiona noi responsabilități.
- Focus pe lucruri pozitive. În locul orelor petrecute în fața televizorului la jurnalele de știri interminabile, concentrați-vă cu toții pe momentele petrecute cu animăluțul de companie. Relaxați-vă în timp ce priviți giumbușlucurile pe care noul membru al familiei le va face cu cel mic și care sigur vor fi mai amuzante decât știrile.
- Ocupație pentru întreaga familie. Împărțiți-vă sarcinile astfel încât fiecare membru al familiei să facă echipă cu animăluțul de companie și să îndeplinească sarcini diverse
- Elimină stresul. Este dovedit știintific faptul că animalele de companie, indiferent de specie sau rasă, reușesc să creeze o barieră anti-stres pentru stăpânii lor. Așadar, în astfel de momente în care stresul și nesiguranța ne asaltează pe toți, animalele de companie pot fi chiar leac pentru întreaga familie, de la mic la mare.
De unde poți să iei un animal de companie pe timp de pandemie
Dacă toate beneficiile de mai sus te-au convins că acum este momentul potrivit să iei un animal de companie, dar nu știi de unde, avem câteva solutii pentru tine. Dacă vrei să iei un câine sau o pisică, încearcă mai întâi să apelezi la asociațiile dedicate și să adopți un animal fără stăpân. Este știut faptul că animăluțele adoptate sunt capabile de multă iubire. În plus, reprezentanții mai multor asociații atrag atenția că adăposturile sunt supra-populate. Dacă nu vrei să faci mai multe drumuri acum când restricțiile de circulație s-au intensificat, ia legătura cu ei, solicită fotografii cu animalul dorit și limitează-te la un singur drum atunci când te duci să ridici direct animăluțul. În plus, acestea nu reprezintă o investiție prea mare, mai ales că suntem cu toții sfătuiți să avem grijă la finanțele noastre.
Dacă după consiliul de familie ați hotărât că vreți un animăluț de rasă, caută crescători cu experiență și orientează-te către cei care cresc una, maxim două rase de pisici sau de câini. În acest fel vei evita exemplare obținute în urma unor împerecheri nedorite. Evită pe cât posibil, deși pot părea la îndemână, să cumperi câine sau pisică de pe site-urile de anunțuri. Acestea, conform specialiștilor, sunt cele mai nesigure în privința exemplarului dorit și a stării sale de sănătate.
Vezi galeria foto »