Copiii au nevoie a să se simtă mereu iubiți, să le fie împărtășite sentimentele, să știe că mami și tati, chiar dacă este supărat/ ă pe ei, încă îI iubesc. Micuții au nevoie de confirmare din partea adulților că indiferent cât de multe prostii ar fi făcut, sau cât de mari ar fi fost acestea, sunt încă iubiți.
Să ne imaginăm situația în care, în copilărie, ți-ai fi pierdut hanoracul nou-nouț pe care doar ce ți l-a cumpărat mama sau tata și când ajungi acasă și spui acest lucru, se dezlănțuie iadul.
„Dacă n-ai avea capul pe umeri, ți l-ai pierde și pe acela. Sora ta cum de nu pierde niciodată lucrurile, pentru că știe să aprecieze ce primește? Când o să fii și tu o dată un copil responsabil?” Cum te-ai simți tu, ca adult, dacă ai auzi asemenea lucruri? Ai mai putea avea încredere în părintele tău când îți spune că te iubește? Stima ta de sine ar mai fi aceeași? Astfel de interacțiune te-ar face să te simți respins de părintele tău?
Învață să faci diferența între comportamentul neadecvat al copilului și copilul însuși
În calitate de părinte, tu știi cât de mult eforturi și sacrificii faci pentru copilul tău. Ai fost alături de el de la bun început, ți-ai sacrificat timp, bani, nopți pierdute și cu siguranță nimeni nu ar fi avut grijă de mai bine de el, decât tu. Prin eforturile pe care le depui, tu te aștepți ca micuțul tău să creadă că îl iubești necondiționat pentru că îi dedici atât de multe.
Dar în cazul unor supărări de moment, copilul ar putea crede că nu mai este iubit de către părintele lui. Ce părere ai avea dacă partenerul tău de cuplu ar fi dur cu tine, ți-ar adresa niște vorbe urâte pe un ton umilitor? Stima de sine nu ți-ar fi afectată? Nu ai crede că partenerul tău nu te iubește? Dacă arzi mâncarea pentru cină și soțul tău ridică tonul la tine și ți-ar spune că „nu ai pic de creier” sau că „nu ești în stare de nimic”, nu ai crede că este ceva în neregulă cu relația voastră și că nu te iubește?
Noi, în calitate de adulți, avem capacitatea de a vedea că în unele momente este vorba doar de o mânie exprimată într-un mod necorespunzător și că aceasta nu afectează sentimentele celuilalt. Dar copiii nu pot înțelege acest lucru, mai ales când mânia vine din partea persoanelor care le-au dat viață. Așadar, fiul tău sau fiica ta ajunge la concluzia că tu te-ai supărat pe el sau pe ea, nu pentru că a făcut o greșeală, ci pentru că nu îl mai suporți sau nu îi poți tolera un astfel de comportament.
10 fraze prin care îți rănești profund copilul și ce să spui în schimb
Cum simt copiii că sunt iubiți cu adevărat și că primesc iubire necondiționată?
Conform specialiștilor și terapeuților de familie, părinții care vin la terapie cu copiii lor, consideră că aceștia știu deja că sunt iubiți din cauză că adulții fac atât de multe sacrificii pentru ei. Părinții cred că, deși uneori îi pedepsesc prea aspru pe copiii lor, aceștia știu că în adâncul sufletului, adulții îi iubesc. Din fericire, micuții nu au acest concept de iubire necondiționată, ci îl dezvoltă mult mai târziu.
Când copiii primesc iubire, afecțiune, se simt importanți mai ales când adulții îi mângâie, le ia cadouri, sau le citesc o poveste de noapte bună. Dar când sunt pedepsiți, iar părintele este dezamăgit de comportamentul lor, nu se simte loc iubiți.
Ori de câte ori părintele este mânios, copilul consideră că dragostea adultului pentru el s-a încheiat. Iar dacă adultul țipă, îl jignește sau chiar lovește, și după aceea la câteva minute se întoarce și îl drăgălește, îl iubește sau îi spune că ține la el, încrederea copilului este deja zdruncinată.
Părinții trebuie să facă mici schimbări în modul în care se adresează copiilor pentru ca aceștia să se simtă iubiți
Atunci când fac o greșeală, părinții trebuie să le spună copiilor că sunt supărați pe ceea ce au făcut, pe boacăna pe care au provocat-o, nicidecum pe ei. Copiii trebuie să știe că părinții se supără pe situația în sine și nu pe ei înșiși. Să ne imaginăm aceeași situație de la început: ți-ai pierdut hanoracul cel nou, te întorci acasă, iar tatăl te întâmpină cu următoarele cuvinte:
„Draga mea, știu că e greu să ții la lucrurile tale și să ai grijă de toate. Și eu am mai pierdut lucruri când eram tânăr, dar hai să încercăm să ne amintim unde ți-ai lăsat hanoracul și dacă îl putem recupera. Eu nu pot să îți cumpăr mereu lucruri noi, dacă tu continui să le pierzi. Încearcă să îți faci un inventar al lucrurilor cu care ai plecat de acasă înainte de a te întoarce la școală și vezi dacă ai uitat ceva”.
Aceasta ar fi atitudinea corectă pe care un părinte ar trebui să o manifeste în momentul în care un copil pierde un lucru. Iar copilul înțelege că părintele îl iubește necondiționat, nu îl judecă, este empatic și nu îl jignește, dar îi transmite un mesaj clar că a greșit pierzându-și lucrul abia cumpărat.
Ai un copil care crede că totul i se cuvine? 4 greșeli pe care le faci zilnic și cum le corectezi
Copiii au nevoie de dovezi de iubire chiar și în momentele în care părinții sunt foarte nervoși
Ești părinte și ești om în primul rând, așa că este normal să te enervezi din când, în când mai ales când copilul întinde coarda. Chiar și atunci când ești foarte supărat, mânios, nervos și ai tendința de a țipa, de a jigni, trebuie să-i oferi dovezi de iubire necondiționată copilului.
Cel mai important, trebuie să gândești de două ori înainte să spui un lucru care ar putea avea un impact asupra copilului pe viață. Răspunsurile și modul tău de reacție în momentele de mânie îl va face pe micuț să creadă că aceea este părerea ta despre el. Dacă nu îl vei jigni în acele momente, el va ști că a greșit, dar că iubirea ta pentru el nu se va pierde niciodată, se va simți in siguranță mereu în prezența ta.
Copiii au nevoie să se simtă iubiți, să primească respect, dragoste necondiționată, vorbe frumoase de la părinții lor, chiar și atunci când fac greșeli de neiertat.
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: flourishtogether.com