30 de idei grozave de design pentru apartamentele mici

30 de idei grozave de design pentru apartamentele mici

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Să locuiești într-un apartament mic poate fi o adevărată provocare. Aceasta se leagă nu numai de încercarea de a crea spații suplimentare, dar și de a da impresia unui spațiu aerisit și ordonat. Acesta este motivul pentru care, în articolul de mai jos, vei găsi 30 de idei de design, ideale pentru apartamentele mici. Ele sunt dovada perfectă pentru a înțelege că, datorită ingeniozității, priceperii și inovațiilor în materie de design interior, fiecare spațiu poate fi valorificat, astfel încât să ajungi să simți că ai o locuință cu adevărat confortabilă, în ciuda dimensiunii sale reduse.

Accesorii și corpuri pentru depozitare

Chiar dacă locuiești într-un apartament mic, acest lucru nu înseamnă că nu te poți bucura de idei deosebite de design. Printre astfel de idei pot fi incluse, cu succes, și tot felul de accesori și corpuri, ideale pentru a depozita tot felul de obiecte.
Să vedem doar câteva exemple de accesorii și corpuri, numai bune pentru depozitare:
Accesoriu pentru depozitarea hainelor
În cazul în care nu ai suficient spațiu pentru un șifonier în care să-ți încapă toate lucrurile, poți opta pentru acest accesoriu din lemn. Acesta poate fi montat cu ușurință în orice loc, inclusiv într-un dormitor și îți va permite să ții hainele ordonate și să le ai mereu la vedere.

 Accesoriu numai bun pentru agatarea hainelor

Accesoriu pentru depozitarea bijuteriilor
Dacă ești pasionată de bijuterii și ai ajuns să ai atât de multe încât pur și simplu nu mai știi pe unde să le pui, alege cu încredere un accesoriu cu totul inedit: la prima vedere acesta va apărea un tablou, dar dacă îl vei deschide vei găsi acolo un spațiu destul de generos pentru păstrarea bijuteriilor.
Pentru a-l obține vei avea nevoie de ajutorul unui tâmplar, dar design-ul exterior poate fi lăsat în voia creativității tale.

Idee de design pentru apartamentele mici: cum sa-ti depozitezi bijuteriile

Taburet cu mici spații de depozitare
Un banal taburet din material plușat poate deveni mult mai practic dacă va fi dotat cu mici spații de depozitare. Acestea vor trebui să se afle în interiorul său și să poți avea acces la ele cu ușurință.
Un asemenea taburet poate constitui oricând un obiect de design, pe care-l vei putea muta în orice colț al apartamentului tău.

Taburet dotat cu mici spatii de depozitare

Accesoriu pentru depozitarea a tot felul de ustensile
Nu va fi deloc dificil să-ți confecționezi chiar tu un accesoriu din material textil, care te va ajuta să depozitezi în el tot felul de ustensile, inclusiv pe cele din bucătărie.
Poți opta pentru orice tip de material textil, încercând să găsești spațiul cel mai potrivit pentru a-l monta ulterior.

 Accesoriu din material textil, numai bun pentru depozitarea ustensilelor

Stickere magnetice pentru depozitarea obiectelor
Stickerele magnetice pot fi o soluție ideală pentru a economisi mult spațiu și pentru a putea avea mereu la dispoziție anumite obiecte. Ele pot fi aplicate în orice încăpere și, dacă sunt colorate, pot conferi o notă originală.

Stickere cu magneti

Sertar de bucătărie cu design special
Cu siguranță că nu te-ai gândit până acum că un simplu sertar de bucătărie poate reprezenta un spațiu semnificativ de depozitare.
Dacă vei reuși să achiziționezi un sertar precum cel din imaginea de mai jos, vei putea depozita în el mai mult decât ți-ai putea imagina, ca să nu mai vorbim de faptul că te vei putea bucura de mult mai multă ordine și de economisirea spațiului din bucătăria ta.

Sertar de bucatarie cu design special

Corp pentru depozitarea borcanelor cu mirodenii
Acest corp de depozitare nu reprezintă numai o idee de design adecvată unui apartament mic, dar și o posibilitate ca tu să te bucuri de mai multă organizare și ordine, care-ți vor ușura activitățile casnice.
Corpul este confecționat din material plastic și poate fi montat în interiorul unui dulap. Îl vei scoate cu ușurință de acolo datorită unui mic mecanism glisant și vei putea așeza pe el multe borcănele cu mirodenii.

Corp pentru depozitarea borcanelor cu mirodenii


Corp de depozitat din bucătărie
Dacă îți dorești să ai acces oricând la paharele și la sticlele cu băuturi favorite, poți adăuga în bucătăria ta acest corp suplimentar de depozitare. Nu numai că nu-ți va ocupa din spațiul atât de necesar pentru ca tu să te poți „desfășura" liniștită în bucătărie, dar te va ajuta să menții acolo mai multă ordine.

Corp de depozitare in bucatarie-idee de design utila pentru apartamentele mici

Corp pentru depozitarea pantofilor
Acest corp poate fi așezat fie pe peretele unei debarale, fie pe cel al unui hol și constă într-o ingenioasă îmbinare de tuburi de PVC.
Datorită lui veți putea să aveți acces mult mai ușor la încălțămintea preferată și o veți putea păstra în mai multă ordine.

Spatii pentru depozitarea pantofilor

Ansamblu de corpuri de depozitat din baie
Să găsești suficient spațiu într-o baie poate fi o adevărată „provocare", mai ales dacă aceasta este mică.
Îți va fi mult mai ușor să păstrezi în baie obiectele de care ai nevoie dacă vei apela la o sugestie de design simplă și de efect. Pentru a o pune în aplicare vei avea nevoie de câteva corpuri de lemn, pe care fie să le poți monta suspendate, fie să le ții mai jos, pe un perete, astfel încât să ai mai ușor acces la ele.
De asemenea, acestea pot fi colorate oricum, înviorându-ți baia și conferindu-i un aer tineresc și modern.

Corpuri de lemn pentru depozitarea obiectelor din baie

Corp de mobilier special pentru a depozita obiecte din baie
Nu de puține ori ți s-a întâmplat să te saturi de dezordinea din baie, de lipsa unor spații în care să-ți poți ține obiectele de care ai nevoie adesea. Fie că este vorba despre produse de curățenie, de prosoape, de cosmetice etc nu îți dorești ca acestea să fie împrăștiate peste tot și să ajungi în situația în care să nu mai știi de ele.
Acesta este motivul pentru care ar fi ideal să poți face rost de un corp de mobilier compact, care să poată fi amplasat pe un perete al băii. Vei fi uimită de cât de multe obiecte vei putea păstra acolo și de cât de organizată va deveni baia ta!

 Spatiu pentru depozitarea obiectelor din baie

Spații speciale pentru depozitare, ideale pentru apartamentele mici

Când ai un apartament care nu-ți oferă prea mult spațiu, ești mereu în căutarea unor idei de design care să îndeplinească nu numai exigențe de ordin estetic, ci și unele legate de organizare.
Din fericire, există o multitudine de posibilități menite să te ajute să găsești spații de depozitare în locuri în care poate nici nu te-ai fi gândit:
Spațiu de depozitare în exteriorul unui corp de mobilier
Acest spațiu de depozitare suplimentar, ce constă într-o grupare de mai multe coșuri, poate fi atașat cu ușurință unui corp de mobilier.
Vei vedea că vei putea depozita în el tot felul de obiecte, pe care le vei putea găsi oricând cu ușurință.

 Spatii de depozitare in exteriorul unui corp de mobilier

Spațiu de depozitare din bucătărie
Iată o altă dovadă a unei ingenioase idei de design destinată unui apartament mic: crearea unui spațiu în bucătărie, care să fie situat între frigider și un perete.
Datorită unui asemenea spațiu vei avea acces oricând la diverse obiecte și vei putea să deplasezi cu ușurință corpul de depozitare, ce este mobil. În plus, acesta nu va fi mereu la vedere și va crea impresia existenței unui spațiu liber.

 Idee de design pentri apartamentele mici: spatiu de depozitare din bucatarie

Citește și: Top 5 idei pentru o bucatarie perfecta

Spațiu de depozitare bine ascuns
Când îți dorești ca obiectele din bucătărie să nu fie vizibile și să nu te „împiedici"mereu de ele, apelează cu încredere la un spațiu suplimentar de depozitare.
Confecționat pe baza unui sistem glisant, fără să ocupe mult loc, acesta poate fi ascuns în diverse corpuri de mobilier din bucătăria ta și îți va asigura mai mult spațiu.

Spatiu de depozitare din bucatarie

Spațiu de depozitare în pat
Cu certitudine că nu te-ai fi gândit că însuși patul din dormitor poate fi transformat într-un mic spațiu de depozitare. Designerii au luat însă în calcul acest lucru, așa că au venit cu ideea ca paturile să aibă un spațiu suplimentar de depozitare, la care poți avea acces mai ușor decât ai fi sperat.
Este imposibil să nu fii tentată de un spațiu de depozitare pe care să poți să și dormi!

Spatiu de depozitare aflat in pat

Spațiu de depozitare din dormitor
Pentru un dormitor mic poate fi o adevărată problemă să fii nevoită să dai mereu peste tot felul de obiecte, care-ți dau impresia de dezordine.
Nu va fi deloc dificil să faci rost de niște simple dulapuri care să poată fi suspendate chiar deasupra patului. Vei observa că vei câștiga spațiu, confort și, desigur, un spațiu mai bine organizat.

Dulapuri suspendate deasupra unui pat-idee de design pentru apartamente mici

Spații suplimentare de depozitare pentru dulapurile din baie
Îți va fi mult mai ușor să găsești rapid lucrurile de care ai nevoie dacă vei avea la dispoziție niște mici spații de depozitare. Acestea ar putea fi amplasate într-un dulap și te vor ajuta să păstrezi cât mai multă ordine.

Spatii suplimentare de depozitare in interiorul unui dulap

Spațiu de depozitare aflat în podea
Chiar și un apartament foarte mic poate câștiga spațiu dacă va beneficia de următoarea idee de design: pregătirea unui spațiu de depozitare în podea.
Nu va conta locul în care va fi amplasat spațiul respectiv, întrucât oricum nu va fi vizibil și te va ajuta să te bucuri de mai mult spațiu liber, pe care să-l poți ocupa, dacă dorești, cu alte corpuri sau obiecte de interes.

 Spatiu de depozitare aflat in podea

Obiecte de mobilier cu funcție multiplă

În ultimii ani, tendințele în ceea ce privește design-ul de apartamente a fost tot mai mult îndreptat spre existența unor obiecte de mobilier care pot avea mai multe funcții. Iar când este vorba de apartamente mici, în care spațiul este o adevărată problemă, această tendință poate crește semnificativ.
Să cunoaștem câteva idei de design numai bune pentru apartamentele mici, idei care pun accent pe obiecte cu funcție multiplă:
Bibliotecă și scări
Să ai o bibliotecă plină de cărți, dar și niște scări de lemn care să te poată duce într-un anumit loc din apartament, iar aceste două elemente să fie reunite într-unul singur, poate părea doar în vis.
Imaginea de mai jos o să te convingă însă că această idee poate face parte fără probleme din realitate, find într-adevăr spectaculoasă și foarte practică.

Biblioteca si scari-o idee de design numai buna pentru apartamentele mici

Măsuță și tablou
O măsuță în stil minimalist se poate transforma oricând într-un tablou modern, ce va conferi persoanalitate camerei în care se află.
Măsuța va fi ridicată, sprijinită de un perete și îți va putea dezvălui un tablou.

 Masuta ce se poate transforma in tablou

Șifoniere cu spații de depozitare suplimentare
Când spațiul din dormitor este foarte limitat, trebuie să găsești mereu soluții pentru a-ți depozita corespunzător obiectele pe care dorești să le ai mereu aproape.
Nu vei fi dezamăgită dacă vei face rost de mici șifoniere, care, datorită spațiilor de depozitare adiționale, te vor ajuta să păstrezi ordinea în lucrurile tale.

Sifoniere dotate cu spatii suplimentare de depozitare

Șifonier care se poate face pat
Să ai un șifonier care să se poată transforma oricând într-un pat confortabil este o idee de design foarte potrivită pentru apartamentele mici.
Pur și simplu vei trage de una dintre ușile șifonierului și, cât ai clipi din ochi, vei avea în fața ta un pat ce te îndeamnă oricând la relaxare.

Idee de design pentru apartamentele mici-sifonier ce se transforma in pat

Scaun ce poate fi cuier și scaun cu rafturi
Nu va fi greu să câștigi puțin spațiu dacă ai la dispoziție oricare dintre următoarele modele de scaune.
Nu numai că acestea vor conferi un look modern încăperii în care sunt plasate, dar îți vor furniza niște spații suplimentare de depozitare.

Scaun ce poate fi si cuier
 Scaun ce are si spatii de depozitare tip rafturi
   

Chiuvetă multifuncțională
Ți se poate întâmpla, dacă ai o bucătărie mică, să ai senzația că nu-ți poți desfășura cum trebuie activitățile casnice.
Tocmai în scopul de a-ți ușura eforturile și de a mai crea puțin spațiu a fost conceput acest model de chiuvetă. Așa cum vei vedea și în imaginea de mai jos, aceasta poate fi ușor dotată cu un mini-blat pentru gătit (ce poate reprezenta, de ce nu, și tocător), dar și cu o strecătoare.

Chiuveta multifunctionala

Fereastra ce poate deveni uscător de prosoape
Poți câștiga un spațiu suplimentar într-o baie mică dacă vei avea o fereastră din lemn, care poate deveni oricând un suport pentru uscarea prosoapelor.
Vei vedea că este o idee de design foarte practică, ce îți va salva din spațiu și te va ajuta să menții mai ușor ordinea și curățenia în baie.

Dulap și măsuță de călcat
Nu-i așa că ai fi încântată să ai și tu un dulap din care să iasă o măsuță de călcat?
O asemenea „invenție" îți poate ușura munca și îți va conferi spațiu suplimentar.

Dulap ce contine si o masuta de calcat

Spațiu de depozitare și măsuță de înfășat
Când baia ta este mică, te poți bucura de o idee de design inedită: un spațiu de depozitare ce se poate transforma imediat într-o măsuță de înfășat.
Va fi grozav să poți economisi spațiu și să poți să-ți înfășezi sau să-ți schimbi bebelușul cât mai rapid!

Idee de design pentru apartamentele mici- un spatiu de depozitat se poate transforma si in masuta de infasat

Idei de transformare a unor încăperi mici

Fie că este vorba de utilizarea unui anumit tip de mobilier, fie că este vorba despre folosirea unor obiecte, spațiul mic al unui apartament poate fi valorificat la maximum, bucurându-ne totodată și de un design grozav.
Cum se poate transforma un dormitor cu ajutorul unei mobile pe colț
Când vrei să nu ai senzația de „sufocare" într-un dormitor mic, poți opta și pentru următoarea idee: să faci rost de un corp de mobilier care să poată fi așezată pe colț și în care să existe mici spații de depozitare.

Organizarea spatiului dintr-un apartament mic cu ajutorul unei mobile pe colt

O sufragerie poate deveni, când este nevoie, și spațiu destinat unei mese în familie
Dacă nu ai la dispoziție o bucătărie confortabilă sau dacă vrei pur și simplu să nu-ți aglomerezi sufrageria cu o masă și cu niște scaune, încearcă să faci rost de două piese de mobilier foarte practice: un fel de băncuță și o măsuță. Acestea se pot plia pe un perete și pot fi deschise doar când este nevoie.

Masuta si bancuta pliabile

Câștigă spațiu folosind o masă și scaune ce pot sta încastrate în niște spații speciale
Următoarea idee de design este foarte adecvată unui apartament mic. Dacă vei face rost de un corp care să conțină spații speciale și de niște scaune și de o măsuță ce pot fi încastrate în spațiile respective, vei reuși să salvezi mai mult spațiu decât ți-ai imaginat.
Această soluție poate fi pusă în aplicare atât într-o sufragerie, cât și în bucătărie.

Masa si scaune ce pot sta incastrate in spatii speciale

Set de masă și scaune ce pot fi strânse și vor crea spațiu suplimentar
La fel ca și exemplul precedent, și această variantă de design poate fi aplicată pentru sufragerie sau pentru bucătărie.
Tot ce ai de făcut este să faci rost de un set special, ce conține o măsuță și scăunele.

Idee de design pentru apartamentele mici-set de masa si scaune ce se strang laolalta
Set format din masa si scaune
   

Un mobilier compact poate fi o idee de design excelentă pentru un apartament mic
Nu-ți poți imagina cât de bine ai putea să-ți organizezi spațiul dacă vei dispune de un mobilier compact, care conține nu numai o bibliotecă și rafturi de depozitare, ci și un spațiu adițional de depozitat și o canapea extensibilă. De asemenea, există și canapele din care se poate face un pat pentru o singură persoană și o canapea mică.

Mobilier compact

Dormitor ce se poate transforma ușor și în cameră de studiu sau în cameră de oaspeți
Dacă nu ai o încăpere separată, care să poată fi transformată într-o cameră de studiu sau într-una pentru oaspeți, nu te îngrijora.
Cu ajutorul unei platforme, în care va putea fi introdusă un pat glisant, dar și a unor mici corpuri de mobilier de birou, poți să beneficiezi de o cameră cu mai multe funcții.

Dormitor inainte de a fi transformat in camera de oaspeti si birou
 Dormitor dupa ce a fost transformat in camera de studiu si camera de oaspeti
   

Cum se poate câștiga spațiu într-o cameră de copil
Iată cum poate fi organizată camera unui școlar, astfel încât să fie eliminate inconvenientele unui spațiu foarte mic.
Cu siguranță că îl va încânta faptul că sub pat își găsește frumos aranjate hainele, că ingenioasa scară îl duce atât către spațiul de lucru, cât și către cel de relaxare.
Aflate la îndemână, pe etajera de lângă pat, cărțile preferate îi pot ține companie.
Dulapul cu uși glisante de sub birou poate adăposti rechizite, jocuri etc..

Idee de design pentru o camera de copil dintr-un apartament mic

Citește și: Cele mai cool dormitoare de copii

Cum poți să te bucuri de mai mult spațiu în orice încăpere
Mai ales când ai un apartament mic ți se va părea că niciodată nu ai suficient spațiu.
Designerii vin însă cu o idee ce nu este numai ușor de aplicat, dar îți va salva într-adevăr mult spațiu. Tot ce va trebui să faci este să-ți alegi un perete, pe care să poată fi montat un fel de alt „perete" suplimentar, cu găuri, pe care să poată fi montate tot felul de corpuri suspendate. În aceste corpuri suspendate vei putea găsi o mulțime de spații de depozitare, care-ți vor permite să ai oricând acces la lucrurile de care ai nevoie.

Cum poti sa creezi spatii suplimentare de depozitare

Voi mai știți și alte idei grozave de design, special destinate unor apartamente mici?

Surse:

www.brightside.me; www.kosip.org; www.topdreamer.com;
www.homeanddecor.com.sg; www.realsimple.com; www.seedsandfruit.com;
www.whiskeydrinkstudio.wordpress.com

Surse poze:
www.sleeksteakhouse.com;  www.hotshotthemes.com ;www.bonbon.co.uk; www.brightside.me
www.fb.ru; www.vev.ru; www.imgur.com; www.mocosubmit.com; www.remont100sovetov.ru;
www.ii.worldmarket.com; www.s1297.photobucket.coml;  www.tocka.com.mk;
www.orlareynolds.com; www.silvera-eshop.com ; www.fancy.com; www.modernmagazin.com;
www.decor8blog.com;  www.homeanddecor.com.sg; www.classyclutter.net;  www.cdn.diply.com
www.s-media-cache-ak0.pinimg.com

 

Articolul urmator
Soțul meu refuză să-și ia zi liberă de la job dacă cei mici sunt bolnavi. Se așteaptă ca eu să rămân mereu acasă
Soțul meu refuză să-și ia zi liberă de la job dacă cei mici sunt bolnavi. Se așteaptă ca eu să rămân mereu acasă

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Distracţie la toate vârstele: idei pentru timp de calitate cu cei mici
    Distracţie la toate vârstele: idei pentru timp de calitate cu cei mici

    Timpul petrecut cu copii merită toată implicarea şi atenţia ta. Nu este important numai să relaţionezi cu aceştia, ci şi felul în care o faci. Atunci când cei mici simt...

    20 de activități de toamnă pentru cei mici
    20 de activități de toamnă pentru cei mici

    Toamna este anotimpul în care începe școala și distracția! Vă prezentăm suficient de multe idei interesante de activități pentru copii, astfel încât să nu vă...

    15 idei simple de coafuri pentru fetițe care nu transformă pregătirile pentru școală/grădiniță în episoade de coșmar
    15 idei simple de coafuri pentru fetițe care nu transformă pregătirile pentru școală/grădiniță în episoade de coșmar

    Pentru fetițele cochete și mămicile care doresc să țină pasul cu moda, aceste modele de coafuri simple și explicate pe îndelete vor fi de mare folos pentru diminețile agitate...

    Curățenia de primăvară cu cei mici: ce treburi casnice pot face copiii, în funcție de vârstă
    Curățenia de primăvară cu cei mici: ce treburi casnice pot face copiii, în funcție de vârstă

    Te gândești să-l pui pe cel mic „cu osul la treabă”, dar nu știi cu ce să începi? Ți-am pregătit un ghid pe vârste cu activități de curățenie...

    5 idei de rețete de bomboane proteice pentru copii
    5 idei de rețete de bomboane proteice pentru copii

    Într-o lume în care gustările dulci procesate abundă, părinții caută mereu opțiuni sănătoase și hrănitoare pentru copiii lor. Bomboanele proteice reprezintă o...

    Copiii sunt mici oameni ai peșterii! Cum reușești să-i înveți, pe limba lor, bunele maniere la masă
    Copiii sunt mici oameni ai peșterii! Cum reușești să-i înveți, pe limba lor, bunele maniere la masă

    E greu să-l faci pe cel mic să stea la masă, sau să nu se mai joace cu mâncarea? Nu e nimic, încă nu e târziu să învețe bunele maniere. Harvey Karp, medic...

    Activitatea perfectă alături de cei mici: cum faceți acasă soluție pentru baloanele de săpun
    Activitatea perfectă alături de cei mici: cum faceți acasă soluție pentru baloanele de săpun

    Micuții sunt înnebuniți după baloanele de săpun. Dacă vreți să duceți împreună această activitate mai departe și să vă distrați și mai mult, vă arătăm cum...

    Jennifer Lopez, confesiune dureroasă: „Mama ne bătea destul de des când eram mici”
    Jennifer Lopez, confesiune dureroasă: „Mama ne bătea destul de des când eram mici”

    Jennifer Lopez este de departe una dintre cele mai mari artiste ale zilelor noastre. Actriță, cântăreață, dansatoare, designer, producător și femeie de afaceri, J.Lo visa...

    © 2024 Qbebe