Parintii incearca sa isi protejeze micutii inca din prima zi de viata de orice le-ar putea deteriora starea de sanatate. Din pacate insa, uneori parintii nu pot preveni o boala, dar este recomandat sa fie cat mai informati, pentru binele copiilor si pentru linistea lor. Boala gura-mana-picior este una dintre noile boli ale copilariei si mai ales, ale vacantelor. "Am multe cazuri de copilasi cu aceasta boala, mai ales cei care vin din concedii de pe litoralul romanesc sau bulgaresc, sau care s-au balacit multa vreme in piscine pentru copii.", ne spune dna. Dr. pediatru Natasa Dumitrescu. Dar sa aflam ce este, de fapt, aceasta boala, si cat de grava este ea.
Ce este boala gura-mana-picior?
Boala gura-mana-picior este o infectie virala acuta deosebit de contagioasa, care apare ca o eruptie veziculara a tegumentului gurii, mainilor (palme) si picioarelor (talpilor). Responsabil de aparitia acestei boli este virusul Coxsackie tip A16, un agent etiologic implicat in majoritatea cazurilor, dar boala este asociata si cu virusul tip A5, A7, A9, A10, B5. Infectia apare prin cale oral-fecala sau prin contact cu leziuni ale pielii si secretiilor orale. Viremia este urmata de invazia pielii si a membranelor mucoase.
Boala este descrisa de leziuni maculare ale mucoasei orale, limbii si palatului dur, care progreseaza rapid la vezicule care erodeaza. Leziunile pielii se dezvolta la 75% dintre pacienti. Boala este in general autolimitanta si dispare in 7-10 zile, foarte rar persistand sau reaparand. Complicatiile serioase sunt rare. Ulceratiile severe orale pot determina o stomatita dureroasa, ce poate interfera cu aportul oral si determina deshidratare, cea mai frecventa complicatie a bolii. Boala determinata de virusul Coxsackie de tip EV-71 are o incidenta crescuta de afectare neurologica, incluzand un sindrom poliolike, meningita aseptica, encefalita, encefalomielita, ataxie cerebrala acuta, mielita transversa acuta, sindrom Guillain-Barre, sindrom opsomioclonus si hipertensiune intracraniana benigna.
Cauzele aparitiei bolii gura-mana-picior
Principala cauza a acestei boli este considerata infectia cu virusul Coxsackie A16, care apartine familiei enterovirusurilor non polio. Infectia este deosebit de contagioasa, in special intre copii, in colectivitati mari, asa cum sunt gradinita si scoala, dar si in locurile de joaca, parcuri sau piscine.
Se transmite prin contactul direct cu un copil bolnav sau prin atingerea unor obiecte ori suprafete contaminate prin secretii nazale sau din gat, saliva, materii fecale, fluide din pustule sau basici, tuse si stranut. In general, virusul se multiplica in tractul gastrointestinal intrand prin calea orala.
In urmatoarele 72 de ore, perioada de incubatie stabileste viremia prin raspandirea si infectarea nodulilor limfatici. In timpul epidemiilor se raspandeste prin transmitere orizontala de la copil la copil si de la mama la fetus. Implantarea virala orala initiala este urmata de raspandirea la nodulii limfatici in 24 de ore. Viremia se raspandeste imediat la piele si mucoasa orala. In ziua 7 creste nivelul de anticorpi neutralizanti iar virusul este eliminat.
Simptome si diagnosticare
Boala gura-mana-picior are mai multe simptome pe baza carora medicul poate pune diagnosticul. Febra este principalul semn al bolii, iar primele simptome isi fac aparitia cam la 3-7 zile dupa contaminarea cu virusul Coxsackie. In cazul in care observi ca micutul tau manifesta macar 2-3 dintre urmatoarele simptome, este foarte important sa il consulte un medic pediatru sau infectionist:
- febra (38-39°C), durere in gat, pustule rosiatice si dureroase pe limba,
- gingii si pe interiorul obrajilor, eruptie cutanata rosie, asociata cu mancarimi si uneori cu pustule pe palme, talpi si, ocazional, pe fese,
- iritabilitate (in cazul in care este sugar sau are o varsta pana in 2-3 ani), lipsa poftei de mancare, stare generala alterata. Nu uita ca, in general, micutii nu manifesta chiar toate simptomele enumerate mai sus.
Boala afecteaza mai frecvent copiii sub 10 ani si se pot dezvolta epidemii in cadrul familiilor si apropiatilor acestora.
Diagnosticul diferential se face cu urmatoarele afectiuni: stomatita aftoasa, eritemul multiform, varicela, herpes simplex, herpangina, bacteriemie si sepsis, deshidratare, purpura Henoch-Scholein, boala Kawasaki, variola, faringita, sindromul Stevens-Johnson, reactia alergica la medicamente. Copii sub 5 ani sunt mai simptomatici decat cei de varsta mai mare. Exantemul (eruptia cutanata) implica in mod obisnuit suprafata dorsala, dar frecvent poate include suprafata palmara si interdigitala a mainilor si picioarelor.
Aceste leziuni pot fi asimptomatice sau pruritice si debuteaza ca macule (pete) eritematoase care progreseaza rapid la vezicule gri cu peretele subtire si baza eritematoasa. La copii mici aceste leziuni pot fi observate si pe trunchi si coapse. Eritemul dureaza aproximativ 3-6 zile.
Evolutia bolii si complicatiile posibile
Boala gura-mana-picior are o rata de recuperare totala. Complicatiile sunt rare, insa ca orice eritem pruritic si aceasta boala poate sa conduca la o infectie secundara a pielii. Complicatiile severe pot sa apara atunci cand este prezenta afectarea sistemului nevos central si cea cardiopulmonara.
Aceste sechele includ disfagia (dificultate la inghitire), slabiciunea membrelor, insuficienta cardiopulmonara si chiar decesul. Desi decesul este foarte rar, cel mai adesea este datorat hemoragiei pulmonare sau edemului. Enterovirusurile sunt un grup care pot cauza meningita aseptica si encefalita, totusi boala gura-mana-picior nu este de obicei asociata cu meningita.
Tratamentul bolii gura-mana-picior
Tratamentul pentru aceasta boala este, in general, de suport. Este foarte important sa se controleze nivelul de hidratare a copilului prin evaluarea si documentarea lacrimatiei, membranelor mucoase, elasticitatii pielii, diurezei, pulsului si timpului capilar de reumplere.
Pentru febra se administreaza antipiretice obisnuite, in dozajul recomandat pentru varsta copilului. Hidratarea intravenoasa trebuie luata in considerare daca starea clinica o indica.
Acetaminofenul si ibuprofenul pot fi folosite pentru durerea orala. Aplicarea topica a anestezicelor este benefica. Este recomandata spalarea adecvata a mainilor pentru a reduce raspandirea bolii in familie si colectivitate. Pentru a diminua extinderea leziunilor, veziculele deja aparute nu se vor rupe.