Am testat jucăria girafă pe care o poţi folosi şi ca fotoliu

Am testat jucăria girafă pe care o poţi folosi şi ca fotoliu

Gabriela Draghici

Scaunele în formă de girafă din magazinul online Bebe-toys.ro sunt tot ceea ce au visat copiii. Sunt amuzante, moi și pufoase, le pot folosi pe post de scaun, sau de jucărie de dormit!

Bebe-toys.ro a făcut viața fetițelor mele mult mai frumoasă, și pe a mea mai ușoară. Atât eu, cât și ele am avut parte de o surpriză plăcută când am primit două scăunele de pluș, în formă de girafă. Când am ajuns acasă cu ele, trebuie să spun că a fost dragoste la prima vedere. Gemenele au fost foarte încântate pentru că nu au avut niciodată scaun tip jucărie.

1

Astfel, în foarte scurt timp, girafele de mari dimensiuni s-au transformat în jucăria lor preferată. Avantajul acestora este că pot fi folosite pe post de scaun în timpul mesei, dar se pot distra în același timp. Ce poate fi mai plăcut decât să te distrezi la masă. Orice copil își dorește să se poată juca mereu, chiar și la masă, iar cu aceste scaune este posibil acest lucru.

2

Scaunelele girafă sunt dintr-un material de pluș moale, plăcut la atingere și de foarte bună calitate. Sunt de mari dimensiuni putând fi folosite chiar și de copiii de 12 ani, dar și de cei mai mici în vârstă de 6 ani.

Am fost plăcut surprinsă să văd că fetițele mele au îndrăgit atât de mult aceste jucării. Mă gândeam că vor fi încântate doar la început, dat fiind faptul că erau noi pentru ele, însă nu a fost așa. De când le-au primit, se plimbă peste tot cu ele. Oriunde merg vor să fie însoțite de scaunele lor girafă. Dorm cu ele, o folosesc ca jucărie de călărit, și chiar ca sac de box, pentru că forma gâtului plușat revine de fiecare dată la forma inițială.

3

Nu am exagerat când am spus că mi-au făcut și mie viața mai ușoară. De curând, am fost într-o mică plimbare cu familia. De cele mai multe ori aveam ceva probleme cu ele în ceea ce privește centura de siguranță. Însă de această dată lucrurile au fost diferite. Ele au dorit să renunțăm la scaunele auto și să le înlocuim cu girafele. Erau suficient de înalte cât să privească pe geam și nu au mai luat nici alte jucarii, pentru că aveau două lucruri într-unul singur. Astfel, am reușit să le punem centura, lucru pe care cu greu îl acceptau în trecut.

Iată și alte produse din categoria fotolii din pluș:

fotoliu dragon

fotolii gaini

fotolii lebada

fotolii dumbo

Articolul urmator
Ce poți găsi când faci curat în camera unui copil de 10 ani…
Ce poți găsi când faci curat în camera unui copil de 10 ani…

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Nu mai arunca pulpa de migdale. 3 moduri în care o poți folosi
    Nu mai arunca pulpa de migdale. 3 moduri în care o poți folosi

    Pulpa de migdale reprezintă masa care rămâne după ce ai obținut lapte de migdale prin înmuiere și stoarcere. De multe ori, nu știi ce să faci cu aceasta sau poate chiar nu...

    O mamă a descoperit mucegai în jucaria de dentiție a fiicei sale
    O mamă a descoperit mucegai în jucaria de dentiție a fiicei sale

    Primii dințișori ai celor mici apar, de obicei, în jurul vârstei de 4-6 luni. Manifestările erupției dentare nu sunt la fel la toți copiii, însă îți poți da...

    Apelul disperat al unei mame care a pierdut jucăria de pluș ce conținea cenușa fiului ei
    Apelul disperat al unei mame care a pierdut jucăria de pluș ce conținea cenușa fiului ei

    Pierderea unui copil reprezintă cea mai dureroasă experiență prin care poate trece un părinte. În aceste condiții, nu este de mirare că se caută cele mai diverse soluții...

    Fetița dependentă de jucăria de care uitase și alte dependențe ale copiilor
    Fetița dependentă de jucăria de care uitase și alte dependențe ale copiilor

    Fetița mea de 11 ani nu prea se mai joacă cu jucării de pluș, dar recent a făcut obsesie pentru broscuța sa interactivă de pluș pe care o are de la naștere. Toată ziua se plimba cu...

    Când poți introduce în alimentația bebelușului „finger food”, bastonașe de mâncare care încap în mânuță și ce poți oferi în funcție de vârstă?
    Când poți introduce în alimentația bebelușului „finger food”, bastonașe de mâncare care încap în mânuță și ce poți oferi în funcție de vârstă?

    Să începi să îi oferi bebelușului „finger food” reprezintă o modalitate simplă și eficientă totodată de a-l familiariza cu mișcările coordonate și de a-l...

    Iubitul meu își iubește câinele mai mult decât pe propriul nostru fiu. L-am testat și am fost șocată!
    Iubitul meu își iubește câinele mai mult decât pe propriul nostru fiu. L-am testat și am fost șocată!

    O femeie a povestit pe Reddit cum iubitul ei, în vârstă de 26 de ani, i-a permis copilului lor să iasă din casă și să meargă pe stradă în timp ce el se uita la...

    De ce nu folosesc și nu voi folosi vreodată crema de soare pentru copiii mei
    De ce nu folosesc și nu voi folosi vreodată crema de soare pentru copiii mei

    În timp ce majoritatea părinților nici nu concep să își lase copiii să se joace în soare fără să le aplice pe piele creme cu cel mai ridicat factor de protecție...

    După ora de educație sexuală de la școală fiica mea de 9 ani nu se mai oprește din a folosi un cuvânt
    După ora de educație sexuală de la școală fiica mea de 9 ani nu se mai oprește din a folosi un cuvânt

    O mămică de peste granițe povestește, pe TikTok, că nu știe ce să mai facă în legătură cu fiica ei de 9 ani, care repetă obsesiv un cuvânt pe care l-a auzit la ora de...

    © 2024 Qbebe