De la 0-6 luni
Sugarul alăptat exclusiv la sân nu are nevoie de suplimente de apă. Singura condiție care trebuie respectată este ca acesta să fie alăptat la cerere, iar mama să se hidrateze foarte bine.
Formulele de lapte, pentru sugarii alimentați artificial, sunt gândite astfel încât oferă o nutriție și o hidratare optime. Este esențial de respectat două condiții: o proporție corectă între pudra de lapte și apă, conform vârstei sugarului și sfaturilor pediatrului, și utilizarea unei ape de calitate. În ceea ce privește formulele de lapte Aptamil, acestea sunt concepute după cele mai stricte reguli ale unei nutriții corecte și conțin tot ceea ce este necesar pentru o dezvoltare armonioasă și echilibrată a copilului, astfel că, trebuie strict respectată cantitatea de pudră de lapte necesară pentru prepararea unei porții. Detalii aici.
Ce apă folosești
Toată apa arată în esență la fel, dar nu toată apa este bună pentru copiii mai mici de doi ani. În special pentru cei mai mici de șase luni este foarte important ca apa folosită pentru prepararea formulei de lapte să fie sigură. Trebuie avute în vedere, în mod special, două elemente: florul și nitriții.
Apa ideală trebuie să aibă o concentrație de fluor mai mică de 0,7 mg/l, pentru că fluorul, necesar unei nutriții corecte și pentru sănătatea dentiției definitive (care se formează în primele luni de viață în gingiile sugarului), este mereu adăugat în formulele de lapte praf pentru bebeluși. Excesul de fluor poate duce la fluoroză dentară, manifestată sub forma unor pete pe dinții definitivi.
Al doilea tip de compuși care nu trebuie să se găsească în apa copiilor mici sunt nitriții. Aceștia se găsesc în mod natural în apă și alimente, dar atunci când sunt în cantități prea mari în apa pentru prepararea formulei de lapte, la sugarii hrăniți artificial, pot duce la methemoglobinemie, o afecțiune periculoasă și potențial fatală, care blochează capacitatea sângelui de a transporta oxigen la celule. Este important de știut că prin fierbere nitrații nu dispar, din contră, concentrația lor crește, iar filtrele mecanice nu-i îndepărtează.
În consecință, pentru formula de lapte se poate alege apă îmbuteliată cu conținut scăzut de fluor și nitrați, care este etichetată ca purificată, deionizată și demineralizată. Mai poate fi utilizată apa distilată (care trebuie fiartă înainte de a prepara laptele pentru bebeluși) sau cea filtrată prin osmoză inversă.
După 6 luni
În momentul în care copilul începe diversificarea și primește constant alimente pasate, semisolide, acestuia i se poate oferi și apă, iar câteva înghițituri, la masă, sunt suficiente. Pe de altă parte, dacă acesta este în continuare alăptat sau primește formule de lapte adecvate vârstei, este foarte posibil să refuze apa, ceea ce înseamnă că laptele și conținutul de lichide din alimente este suficient pentru o corectă hidratare.
Cert este că, după vârsta de 6 luni, copilul trebuie să aibă posibilitatea de a bea apă, dacă simte nevoia. Cu toate acestea este important să fie supravegheat, pentru a nu bea apă în exces.
Până la vârsta de un an necesarul hidric al copilului sănătos, care mănâncă diversificat și care primește lapte matern sau formulă de lapte, este de o ceașcă cu apă, pe zi.
Lichide interzise
Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca, până la un an, ideal până la doi, copilul să nu primească alte lichide decât lapte, apă și supă (de legume, cu sau fără carne). Sucurile de fructe, indiferent dacă sunt preparate sau nu în casă, băuturile gazoase, îndulcite cu zahăr sau miere (după un an), ori ceaiurile dulci sau băuturile cu îndulcitori sintetici sau naturali (ștevia inclusiv) nu sunt recomandate.
După vârsta de un an, copilul poate primi sucuri de fructe. Acestea sunt foarte bogate în minerale și vitamine, dar au o cantitate foarte mare de zahăr sub formă de fructoză, ceea ce nu este indicat copiilor mai mici de doi ani. Soluția ideală este combinarea în părți egale a sucului de fructe cu apă, iar cantitatea de suc natural de fructe - preparat în casă, consumat, zilnic, de un copil de până la doi ani, să nu depășească 100 de mililitri.
De la 1 la 2 ani
Acesta este intervalul de vârstă când apa trebuie să facă parte din dietă. Copilul este mult mai activ, iar nevoile lui nutritive sunt altele. În consecință, indiferent dacă primește formulă de lapte sau este alăptat, acesta are nevoie de circa 250 de mililitri de apă zilnic. Necesarul hidric este completat de apa din lapte și alimentele consumate (respectiv fructe și legume).
Un stil alimentar corect include și deprinderea consumului de lichide de calitate și evitarea celor care sunt bogate în aditivi și coloranți. Este dovedit că în primii ani de viață se formează deprinderile bune, care mai apoi durează toată viața.
Sursa foto: Shutterstock.com