Cât trebuie, de fapt, să mănânce un preșcolar

Cât trebuie, de fapt, să mănânce un preșcolar

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Ca mămici sau ca educatoare, suntem adesea îngrijorate de faptul că micuții noștri nu mănâncă suficient. Înainte de a ne alarma și de a ne chinui să-i învățăm să mănânce porții mari, este necesar să ne informăm asupra modului în care ar trebui să mănânce un preșcolar. Iată de ce, în articolul de mai jos, vom găsi informații legate de alimentația la preșcolari, ce ne vor fi utile în a înțelege că, în realitate, un copil nu are nevoie de atât de multă hrană pe cât am crezut. Esențial este ca aceasta să fie sănătoasă și să-i ofere copilului necesarul de substanțe nutritive pentru o dezvoltare armonioasă.

Cât ar trebui să mănânce într-o zi un preșcolar mic (între 1 și 3 ani)

La această vârstă, cea mai mare provocare legată de alimentația unui preșcolar este tranziția de la o hrană bazată pe lapte la una mult mai variată.
Având în vedere că, după vârsta de 1 an, ritmul de creștere al copilului începe să nu mai fie atât de accelerat, acesta nu va avea nevoie de cantități prea mari de mâncare. Conform unor cercetări, un copil între 1și 3 ani ar trebui să primească aproximativ 40 de calorii pentru fiecare centimetru din înălțimea sa. Cu alte cuvinte, ar trebui să consume între 1200-1400 de calorii zilnic, depinzând, desigur, și de activitatea pe care o desfășoară.
Dacă ai un preșcolar între 1 și 3 ani, principalul scop legat de alimentația sa trebuie să fie următorul: să mănânce într-o zi aproximativ un sfert din ceea ce mănânci tu. În plus, asigură-te să-i oferi o hrană de calitate, plină de proteine, vitamine și minerale.
Astfel, într-o zi, preșcolarul tău ar trebui să mănânce următoarele:
• 6 mici porții de hrană bazată pe cereale (aici poate fi inclusă pâinea, biscuiții integrali, dar și orez, cereale integrale sau paste)
• între 2 și 3 porții de legume (se recomandă cam o linguriță de legume gătite pentru fiecare an de viață al copilului)
• între 2 și 3 porții de fructe (include aici și fructele din compot sau sucurile de fructe)
• între 2 și 3 porții de produse lactate
• 2 porții de proteine (sub formă de carne, pește sau tofu)
• 2 porții de legume precum linte, mazăre sau fasole uscată
• dacă nu este alergic, cam o linguriță de unt de arahide (preferabil, un strat subțire uns pe biscuiți digestivi)
Pentru a te confrunta cu cât mai puține dificultăți legate de tranziția de la alimentația specifică unui bebeluș la cea necesară unui preșcolar, încearcă să ții cont de următoarele sfaturi:
Prescolar ce mananca un sandvisAi încredere în instinctele copilului tău- Este normal ca un copil să aibă zile în care să nu fie prea atras de mâncare. De exemplu, dacă observi că va da farfuria la o parte după doar câteva înghițituri, nu-l forța, promițându-i tot felul de recompense dacă va continua să mănânce. Conform unui studiu al „Universității California", aproximativ 85% dintre părinți procedează așa pentru a-și convinge copiii să mănânce mai mult. Un alt studiu, efectuat în cadrul „Pennsylvania University", pe un grup de copii supraponderali și obezi , cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani, a relevat faptul că aceia care au fost forțați să mănânce mai mult de cât simțeau nevoia la un moment dat au ajuns să aibă probleme cu greutatea. Specialiștii ne sfătuiesc să-i lăsăm pe cei mici să mănânce atât cât simt nevoia, incluzând aici și micile gustări pe care le-ar lua, de pildă, în timp ce se joacă.
Întocmește un program- Ai grijă ca între servirea mâncării de bază și gustări să treacă aproximativ 3 ore. Acest obicei îl va ajuta pe copil să-și regleze mai bine apetitul. Întrucât se știe că un copil care ciugulește tot timpul câte ceva nu va mai avea poftă de mâncare la masă, este important să știe să facă diferența între mesele principale și timpul pentru gustare.
Evită să-ți „mituiești" copilul- Mulți părinți aleg să procedeze astfel pentru a-și determina copiii să mănânce mai mult. Pe termen scurt poate exista un avantaj, dar pe termen lung vor fi numai dezavantaje. Nu numai că micuțul se va obișnui să mănânce mult chiar și când nu îi este foame, dar îi vei transmite un mesaj greșit la adresa mâncării. Așa cum consideră și experții, un copil care crede, de exemplu, că „legumele sunt doar chestii dezgustătoare pe care trebuie să le mănânce pentru a primi unele bune", atunci nu se va obișnui cu ușurință să aibă o alimentație sănătoasă.

Citește și: Cele mai frecvente 5 greseli ale parintilor in alimentatia copilului

Sfaturi legate de alimentația unui preșcolar între 4 și 6 ani

Se spune că la această vârstă un copil ar trebui să consume zilnic între 1500-1750 de calorii. Dintre acestea, cam 40% provin din gustările și mesele pe care le ia la grădiniță sau la școală. Experții ne spun că este preferabil să rezervăm un procent mai redus caloriilor provenite din gustări și să creștem, treptat, procentul obținut din hrana de la mesele principale.
În același timp, este esențial să-l obișnuim pe preșcolarul nostru ca din alimentația sa să nu lipsească fructele și legumele. Îl putem „păcăli", de exemplu, servindu-i-le sub formă de piureuri, în combinație cu alte alimente.
Nu în ultimul rând, pentru a ne asigura că micuțul nostru își va primi caloriile necesare într-un mod sănătos, printr-o alimentație echilibrată, este bine să avem în vedere și următoarele aspecte:
Încearcă să nu înghesui prea multe calorii în cutiuța de gustări de la grădiniță sau de la școală- Mai bine este să te asiguri că în aceasta se află alimente sănătoase, nu în cantități mari și să-l obișnuiești pe copil să mănânce mai consistent la micul-dejun sau la cină.

Si gustarea de la scoala trebuie sa faca parte din alimentatia prescolarilor
Fii atentă la mâncatul pe fond nervos- Dacă al tău copil îți cere adesea o „gustare", este posibil să fie plictisit sau să aibă stări de anxietate. Chiar dacă la început crezi că este un lucru bun, întrucât va mânca mai mult, mai bine ia în calcul să acest fapt va duce la consumarea unui număr mai calorii decât i-ar fi necesare. Ideal este să discuți permanent cu preșcolarul și să-l ajuți să-și exprime sentimentele/emoțiile care ar sta la baza unui mâncat „nervos". De pildă, nu te sfii să-l întrebi, în momentele în care îți cere des o gustare, dacă este speriat sau îngrijorat. De asemenea, încearcă să-l implici în alte activități ce l-ar putea scoate din starea respectivă, fără a mai fi nevoie să-i dai să mănânce.

Prea multe gustari pot indica nevoia copilului de a manca pe fond nervos
Lasă-l să se servească singur- Iată un alt „secret" ce îl poate ajuta pe copilul tău să mănânce atât cât trebuie. Pur și simplu lasă-l să-și pună în farfurie cât dorește. Grija ta este să-l încurajezi să-și aleagă o gamă variată de alimente. Fiind tu cea care îi umple mereu farfuria, îl vei obișnui să mănânce mai mult decât ar trebui.

Citește și: Ce nu stiai despre mesele zilnice ale copilului

Tu mai știi și alte aspecte legate de alimentația la preșcolari?

Surse:
www.healthychildren.org; www.parenting.com; www.parents.com

Articolul urmator
Ce trebuie să mănânce copilul când este bolnav, conform pediatrilor?
Ce trebuie să mănânce copilul când este bolnav, conform pediatrilor?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Credeau că au câștigat 1.000 de dolari la loto, dar s-au înșelat! Cât a câștigat, de fapt, cuplul și care a fost primul lucru pe care l-au cumpărat
    Credeau că au câștigat 1.000 de dolari la loto, dar s-au înșelat! Cât a câștigat, de fapt, cuplul și care a fost primul lucru pe care l-au cumpărat

    Un bărbat și o femeie din Noua Zeelandă, soț și soție, credeau că au câstigat 1.000 de dolari la loto, însă au fost șocați să afle că, de fapt, au devenit milionari!...

    Fiica mea de 15 ani e însărcinată, iar acum trebuie să-i spun că sora ei mai mare este, de fapt, mama ei
    Fiica mea de 15 ani e însărcinată, iar acum trebuie să-i spun că sora ei mai mare este, de fapt, mama ei

    Să afli că fiica ta adolescentă așteaptă un copil reprezintă un adevărat șoc. Dacă, pe lângă o asemenea veste, în familie există și un secret important care, odată...

    5 lucruri pe care orice mamă de preșcolar ar trebui să le știe
    5 lucruri pe care orice mamă de preșcolar ar trebui să le știe

    O mamă de peste hotare, care este și consilier parental, dezvăluie care sunt cele mai importante 5 lucruri pe care ar trebui să le știe toți părinții care au copii preșcolari.

    Legea prevenirii separării copilului de familie a pus românii pe jar! Ce prevede, de fapt și ce trebuie să știe părinții
    Legea prevenirii separării copilului de familie a pus românii pe jar! Ce prevede, de fapt și ce trebuie să știe părinții

    Proiectul de lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie a fost adoptat de Camera Deputaților cu 222 de voturi pentru, 48 contra și două...

    Nu mai spune copilului „Ai grijă!” Iată ce trebuie să spui, de fapt, conform unui expert în parenting
    Nu mai spune copilului „Ai grijă!” Iată ce trebuie să spui, de fapt, conform unui expert în parenting

    Printre provocările din viața de părinte se regăsesc și momentele în care vezi că micuțul tău se află în situații de risc. Când îl vezi că este în...

    Divorțul după apariția copiilor NU trebuie să fie regulă! Cum te ajută, de fapt, parentingul să ai o căsnicie sănătoasă
    Divorțul după apariția copiilor NU trebuie să fie regulă! Cum te ajută, de fapt, parentingul să ai o căsnicie sănătoasă

    Apariția pe lume a copiilor nu reprezintă un motiv de divorț. O mamă ne explică cum, după ce ea și partenerul ei au devenit părinți, s-au apropiat mult mai mult. Cursurile de...

    Mi-au spus că bebelușul din burtica mea este mort și că trebuie să fac chiuretaj. Noroc că am cerut o a doua părere, fiindcă micuțul era, de fapt, bine!
    Mi-au spus că bebelușul din burtica mea este mort și că trebuie să fac chiuretaj. Noroc că am cerut o a doua părere, fiindcă micuțul era, de fapt, bine!

    O viitoare mămică a trecut prin clipe de coșmar după ce doi medici i-au spus, după mai multe ecografii, că bebelușul din burtica ei este mort și că trebuie să facă un chiuretaj....

    7 moduri prin care păstrezi relația de cuplu solidă, atunci când crești un preșcolar
    7 moduri prin care păstrezi relația de cuplu solidă, atunci când crești un preșcolar

    Ca orice altă relație din viața noastră, relația cu partenerul trebuie hrănită și îngrijită, ca cea mai prețioasă floare. Uite 7 moduri prin care poți avea grijă de...

    © 2024 Qbebe