Soțul meu m-a bătut din noaptea nunții

De cele mai multe ori nu bănuiești nimic. Așa a fost la mine. Aveam 22 de ani și eram complet și iremediabil îndrăgostită. Se purta cu mine exemplar, atent, blând, iubitor, cald. Nu conta că era mai mare ca mine cu 9 ani. Era alesul. Eu eram cam singură pe lume. Mama plecată în Italia, divorțată de tata care avea altă familie. Eu crescută de bunici. Așa că la 22 de ani, 23, apoi, nu mai stătea nimeni să vadă ce decizii iau cu privire la viața mea personală. Bunicii mei cred că au fost ușurați când le-am spus că mă mărit. Iar mama deși m-a avertizat că sunt prea tânără și este diferența prea mare de vârstă, mi-a spus că dacă mă face fericită, atunci ea nu are nimic împotrivă.

Am spus DA, așa că am început organizarea nunții. Aici trebuie să subliniez că, fiind crescută de bunici, eram și sunt extrem de bisericoasă, și am refuzat să fac sex cu el până nu ne căsătorim. Nunta a fost fabuloasă, însă obositoare. La 5 dimineața nu mai eram în stare de nimic. Însă el a vrut sex și când l-am refuzat a început să urle, că de-asta m-a luat de nevastă. Nu vreau să dau detalii, dar timp de câteva ore m-a violat și abuzat în cele mai oribile moduri.

femeie abuzata stand ghemuita cu mainile pe cap

Apoi, ca orice abuzator, și-a cerut iertare, mi-a spus că mă iubește, a stat în genunchi în fața mea. Îl iubeam. Și îmi amintesc că îmi spuneam în gând că până la urmă asta trebuie să facă soțul cu soția. Și l-am iertat. De mai multe ori. De sute de ori. Pentru că am rămas însărcinată în noaptea nunții. Apoi 2 ani mai târziu. Aveam și momente frumoase, când pot spune că făceam dragoste. Însă se întâmpla rar, când el era liniștit și se purta frumos cu mine. Însă de cele mai multe ori era agresiv și sexul devenea tortură. Mă bătea dacă nu voiam să fac ce îmi cerea. Când am născut și pe băiat, eram cu sutură de la epiziotomie încă, m-a violat iar. Am ajuns la spital cu hemoragie. Am crezut că mor și atunci mi-am dat seama că trebuie să plec de lângă el. Pentru că vedeam un viitor în care el m-ar fi ucis și copiii mei ar fi rămas să fie crescuți și educați de un om ca el. Atunci parcă mi s-a aprins un bec și am zis, fie ce-o fi, îl voi părăsi.

Însă nu este atât de ușor pe cât ai crede. Nu e ca și cum becul o dată aprins oferă și drumul către ieșire. Vezi drumul, dar nu ai curajul să pășești spre el. Mi-am făcut un plan, să încep să strâng bani și să pot pleca cu tot cu copii de lângă el. Însă nicio secundă nu m-am gândit să mă duc la poliție sau să cer ajutor de la oameni care oferă asistență în acest sens. Pentru că îmi era rușine, pentru că eram convinsă că nu mă va băga nimeni în seamă, pentru că îmi era teamă că el va afla ce am făcut, poliția nu mă va ajuta și mă va omorî în bătaie. Pe scurt, au mai trecut 2 ani de abuz și eu tot în același loc eram, complet depresivă, îmbătrânită cu 20 de ani, având coșmaruri îngrozitoare, tremurând incontrolabil când auzeam cheia în ușă și el venea acasă. M-au ținut în viață copiii și faptul că era un tată minunat cu ei, iar abuzurile se petreceau numai în dormitor. Copiii nu au văzut și nu au auzit nimic niciodată.

Azi se fac 3 ani. De când am reușit să plec din brațele lui odioase. Îl uram cu tot sufletul și l-aș fi ucis dacă nu erau copiii. Trecusem de la depresie la ură carnală, care mă făcea să îmi pierd mințile și îmi imaginam când era deasupra mea cum îi înfig un cuțit în creier. În acea seară, pe 3 februarie, eram atât de înverșunată la gândul că vine acasă, atât de decisă să îl ucid, că mi-am dus copiii la o mamă pe care o cunoscusem de la grădiniță și am premeditat totul. Am pus un cuțit sub pernă. Știam că va veni cu chef și cu personalitatea lui violentă, că era la băut cu colegii. Și pe când era deasupra mea, pe când mi se încrețea pielea de dezgust, furie și neputință, pe când îmi făceam curaj să iau cuțitul, m-am relaxat total și mi-am dat seama că eram pe cale să îmi las copiii și fără tată, dar și fără mamă. A adormit într-un final lângă mine. Am strâns câte bagaje am putut. Am luat mașina, care, din fericire era pe numele meu și m-am dus la copii.

De aici povestea decurge oarecum lin și este modul în care femeile abuzate (mame sau nu) pot scăpa de abuz. Mama care avea grijă de copiii mei m-a ajutat și mi-a căutat un adăpost pentru femei abuzate. Am stat ascunși acolo câteva luni, apoi m-au ajutat cu o locuință socială, cu un avocat pentru divorț și pentru custodie. A fost mai dificil să demonstrez că m-a abuzat, pentru că nu depusesem niciodată plângere, nu făcusem poze, nu îl filmasem. Noroc că la spitalul unde m-au tratat pentru epiziotomia ruptă am găsit dosarul meu și acolo erau detalii concludente. Am obținut ordin de restricție, custodia completă a copiilor și, momentan, nu are drept de vizitare. Se luptă să obțină asta. Eu una încă nu am ajuns la acel nivel, să îl accept în preajma copiilor mei. Încă tremură carnea pe mine numai la gândul că l-aș vedea. Nu are numărul meu, nu știe unde stăm și momentan ne este bine așa.

De doi ani lucrez cu femei abuzate la un ONG. Asta îmi este chemarea, pentru că am trecut prin abuz și le înțeleg. Mă doare sufletul când văd femei care se întorc la abuzator. Pentru că sunt atât de dărâmate psihic și au o părere atât de proastă despre ele, încât cred că nu vor mai găsi pe nimeni, și preferă abuzul, decât să fie singure. Însă, vă spun, că sunt mult mai multe cazuri de femei care își refac viața și sunt fericite. Care își găsesc alți parteneri care să le trateze așa cum merită. Vă spun că viața nu trebuie să fie un abuz, ci o fericire.

Așa că, te rog, draga mea, cea care știi că ești abuzată (fizic, psihic, câtă vreme simți că ești terifiată de el, este abuz), pleacă! Ia-ți bagajele și pleacă! Rușinea nu este a ta, este a lui! Cere ajutor prietenilor, familiei, centrelor dedicate (un singur search pe google și afli care sunt cele din apropierea ta). Curaj, draga mea! Numai tu ai puterea să îți schimbi viața!

Citește și: