Prin urmare, diversificarea nu trebuie să fie un set de reguli de urmat și o procedură tipică de la care să nu ne abatem. Trebuie să fie o joacă! Copilul trebuie să perceapă mesele ca pe momentul lui de relaționare cu hrana, prin care să descopere gusturi și texturi. Rolul nostru, al părinților, este acela de a creea acel spațiu care să îi susțină copilului curiozitatea și să îi construiască independența. Asta încerc eu să fac de câteva luni bune și sunt încântată să spun că îmi reușește. Pentru că Ștefan este un adevărat pofticios, dornic mereu să încerce orice preparat nou. Dacă la începutul diversificării eram amândoi novice și ne descopeream unul ep celălalt, iar eu încercam să îl ajut cât mai mult să pape, acum, la 1 an și 5 luni suntem deja super profesioniști în ale diversificării. Și Ștefan începe să își contureze din ce în ce mai mult independența. Ce mai contează frimiturile de pe jos dacă avem râsete și voie bună?
Pot spune, astfel, că după 10 luni în ale diversificării, suntem ași. Sunt mândră și de el și de mine pentru că am reușit să ajungem la acest nivel și că am un copil care are o relație extraordinară cu mâncarea. Așa că pot trage acum câteva învățăminte care să vă fie de folos și vouă, dragi părinți începători în ale diversificării.
1. Alegeți un scăunel de masă confortabil și mâncați mereu și voi cu cel mic. Ideal este să se pună la masă toată familia, când se poate. Când nu se poate, persoana care îi dă să pape să mânânce și ea din ce papă bebe.
2. Lăsați copilul să exploreze mâncarea. Să o ia în mână, să o arunce, să o guste, să și-o pună în cap. Important este să o descopere el singur, să ajungă el singur să o bage în gură, nu forțat de noi. Gustul a ceva ce descoperă el este mult mai bun.
3. Alegeți tacâmurile potrivite. Pentru mine pot să spun că tacâmurile au fost cele care au avut un rol crucial în marea distracție a diversificării. Și aici voi insista puțin pe subiect, pentru că nu este nimic mai amuzant pentru Ștefan decât să le folosească la fiecare masă. Am ales tacâmurile de la Bebe Pingu - Doddl. Și nu am regretat. M-a atras la ele, în primul rând, ergonomia. Sunt foarte ușor de ținut de bebe și asta îl determină să își exploreze abilitățile de a apuca și de a manevra obiectele. Este o adevărată joacă amuzantă la fiecare masă să le folosească. Dacă la început Ștefan vărsa peste tot ce îi puneam în castronel, acum trebuie să spun că mănâncă supa singur, cu foarte puține accidente de vărsare peste marginea bolului. Antrenamentul își spune cuvântul.
Tacâmurile sunt, cred eu, cele mai importante în a crea independența copilului privind actul hrănirii. Pentru că ele sunt singurele pe care el le poate controla. Nu alege el ce îi punem în castron, nu alege el unde va sta și cum va sta, nu alege el momentul zilei când mănâncă. Noi alegem, în funcție de el și de nevoile lui, desigur. Însă tacâmurile sunt ale lui și el le folosește cum vrea el. Modul în care modelăm relația copilului cu mâncarea din timpul diversificării va continua și mai tîrziu, cand devine copil mare și apoi adult. Așa că, mare grijă, dragi părinți, ce tacâmuri alegeți când începeți diversificarea, astfel încât micuții noștri să își construiască singuri o relație sănătoasă cu mâncarea. Poftă bună!
Urmareste-ne pe Google News
