De ce reflexoterapia este bună și pentru bebeluși
Reflexoterapia este o tehnică străveche (ce datează din lumea antică) și se referă la masarea anumitor puncte de pe talpa piciorului în scopul eliberării tensiunilor și ameliorării bolilor și durerilor.
În ultimele decenii, ea este utilizată pe scară tot mai largă, atât pentru adulți, cât și pentru copii, în condițiile în care este o alternativă 100% naturală de a trata anumite afecțiuni, fie că este vorba despre unele mai serioase, fie că este vorba despre mici probleme de sănătate.
În ceea ce privește reflexoterapia destinată bebelușilor, trebuie să știm că ea are un avantaj major, spre deosebire de masaj, de pildă: se poate practica în orice loc (atât în interior, cât și în aer liber) și presupune doar ca micuții „pacienți" să fie descălțați.
Conform specialiștilor în domeniu, masarea anumitor puncte de pe talpa micuților noștri poate fi făcută încă din primele zile de viață ale acestora. Iată de ce este posibil acest lucru:
Tălpile bebelușilor sunt foarte mici și din acest motiv putem aplica ușor presiune asupra unor puncte
Până la vârsta de 3 ani, tălpile bebelușilor au o formă ovală, întrucât bolta plantară nu este încă pe deplin dezvoltată. Din acest motiv, o putem ține foarte ușor în mână pentru a ne trata bebelușul prin reflexoterapie.
Tehnica este următoarea: ia în palma ta una dintre tălpițele bebelușului și lucrează de la baza gleznei până în punctul în care se termină talpa și încep degetele.
Este indicat să începi mai întâi cu piciorușul drept, masând anumite locuri din talpă, de-a lungul acesteia, inclusiv pe margini. Repetă și pentru piciorușul stâng. În acest fel, te vei asigura că ai acoperit toate punctele importante de pe talpă și toate zonele în care este concentrată energia.
De asemenea, pentru cele mai bune rezultate, se recomandă ca bebelușul să fie cât de cât relaxat înainte să începi să-i masezi tălpile, iar circulația sanguină ar trebui stimulată cu o baie călduță sau prin frecarea cu ajutorul unei cârpe moi, ușor încălzită.
Creierul bebelușilor nu a început încă să analizeze semnalele primite într-un mod complex
Un alt motiv pentru care reflexologia poate fi foarte eficientă în cazul bebelușilor este că ei nu pot încă să analizeze semnalele primite într-un mod complex. Astfel, apăsând ușor pe anumite puncte de pe talpă, terminațiile nervoase vor transmite ușor și direct semnale către anumite organe ale corpului.
Reflexoterapia poate fi folosită pentru ameliorarea mai multor afecțiuni ale bebelușului și pentru a-l liniști în diverse situații (de pildă, dacă va plânge pentru că este mult prea obosit), dar acest fapt nu înseamnă că nu va trebui să consultăm periodic un medic. Numai acesta va putea să ne spună cât de serioase sunt anumite probleme ale bebelușului și, eventual, să ne prescrie un tratament în acest sens.
Citește și: Tehnici de masaj pentru bebelusi
Trucuri pentru o ședință de reflexoterapie reușită
Pentru ca bebelușul să aibă parte de un masaj al tălpilor eficient, care să-l facă să se simtă cât mai bine, este necesar să ții cont de următoarele aspecte:
• Aplică o presiune cât mai blândă în timp ce masezi tălpile bebelușului
• Nu lucra mai mult de 5-10 minute pentru un tratament complex
• Dacă sesizezi că al tău bebeluș nu se liniștește când îl masezi și încearcă să-și retragă tălpița din mâna ta, este foarte posibil să apeși prea tare și să nu se simtă confortabil
• De asemenea, dacă își retrage piciorușul, dar îl vezi că s-a liniștit, poate fi un indiciu al faptului că ședința de reflexologie a fost suficient de lungă și este cazul să te oprești.
Ce tip de probleme ale bebelușului pot fi ameliorate cu ajutorul masajului efectuat în anumite puncte de pe tălpile acestuia
Experții spun că pe talpa bebelușului există zone ce corespund diferitelor organe, ceea ce înseamnă că masându-l pe ele îl vei liniști dacă are orice fel de disconfort provocat de către acestea.
Fie că este vorba despre obișnuitele dureri provocate de apariția primilor dințișori sau de către colici, fie că este vorba despre alte dureri, reflexoterapia îl poate relaxa pe bebeluș și îi poate reda starea de bine.
Să aflăm în ce probleme poate fi eficientă reflexologia:
Durerile de dinți
Scopul masării tălpilor bebelușilor în această situație este de a-i calma durerile și de a reduce febra, care însoțește adesea apariția dinților.
Pentru a liniști un bebeluș ce plânge în urma durerilor de dinți, tot ce va trebui să faci va fi să-i masezi vârfurile degetelor. Procedează așa pentru ambele picioare.
Durerile de cap
Desigur, bebelușii nu știu să spună că îi doare capul, dar și la ei pot fi prezente asemenea dureri. În vederea ameliorării lor, putem apela la tehnica masării pentru durerile de dinți: aplicarea unei ușoare presiuni la nivelul vârfurilor degelor de la picioare.
Durerile sinusale
Deși pare neobișnuit, trebuie să știm că inclusiv bebelușii pot avea dureri și congestie la nivelul sinusurilor.
Îi putem ajuta să se simtă mai bine și să-i liniștim dacă vom aplica o tehnică simplă de reflexologie: le vom masa centrul fiecărui deget de la picioare.
Congestia din zona pieptului
În cazul în care bebelușii sunt răciți, se poate întâmpla să aibă congestie în zona pieptului și din acest motiv vor fi agitați.
Le putem veni în ajutor dacă vom masa zona ce se află dedesubtul degetelor și imediat deasupra bolții piciorului. Vom aplica o presiune ușoară și vom masa printr-o mișcare circulară, iar congestia și o eventuală tuse se pot ameliora mai rapid.
Durerile de stomac
Pentru bebelușii ce suferă de spasme, arsuri sau chiar dificultăți în respirație din cauza unei dureri de stomac, le putem face reflexoterapie în următorul punct. Acesta este situat chiar la jumătatea distanței dintre zona ce se întinde dedesubtul degetelor și deasupra bolții piciorului.
Zona aceasta corespunde plexului solar, de aceea bebelușii se pot simți mai bine și se vor mai liniști.
Ameliorarea unor probleme digestive precum indigestia sau constipația
Dacă se întâmplă ca al tău bebeluș să fie agitat din cauza oricăreia dintre aceste tulburări, încearcă să-l masezi astfel: găsește zona aflată exact la mijlocul tălpii și masează centrul acesteia.
Când observi că micuțul are gaze în partea inferioară a abdomenului, masează-l mai ales pe zona dintre mijlocul piciorului și călcâi.
Ameliorarea disconfortului provocat de colici
În special în primele săptămâni de viață bebelușul poate fi foarte agitat de pe urma apariției colicilor. Înainte de a recurge la diverse medicamente destinate acestei probleme, poți încerca o tehnică de reflexologie. Masează fiecare picioruș timp de 5 minute, acoperind atât zona destinată tratării problemelor cu pelvisul, cât și pe cea corespunzătoare durerilor abdominale. Datorită stimulării circulației sanguine din aceste zone, crampele provocate de colici se vor ameliora și bebelușul se va liniști.
Pe măsură ce lucrezi în aceste puncte de pe talpă vei sesiza că din burtica bebelușului tău se aud tot felul de zgomote. Nu este cazul să te îngrijorezi, în condițiile în care acestea sunt reacții firești ale intensificării activității de la nivelul stomacului și intestinelor. Tocmai în urma acestei stimulări de la nivelul aparatului digestiv bebelușul va ajunge să se simtă mult mai bine.
Durerile din zona pelvisului
Când bebelușul tău se află în perioade de creștere, este foarte posibil să se confrunte cu dureri în zona pelvisului și șoldurilor.
Îl poți liniști în acest caz și dacă vei încerca să-l masezi în zona călcâiului.
Cu ajutorul reflexologiei poți să liniștești un bebeluș care plânge pentru că este prea obosit
Nu de puține ori se poate întâmpla să sesizezi că al tău bebeluș devine foarte agitat când este foarte obosit și are dificultăți să adoarmă.
Poți să-l ajuți să se calmeze și să adoarmă mai ușor dacă vei încerca să pui în practică următoarea tehnică de reflexologie: plasează-ți degetul mare la baza inferioară a tălpii și celelalte patru degete în partea superioară a acesteia. După aceea încearcă să schițezi, pe fiecare tălpiță, câte o mișcare ce va reprezenta un fel de „spirală", care să fie în sens invers mișcării acelor de ceasornic.
Specialiștii spun că acestă tehnică va funcționa și va liniști bebelușul pentru că va acționa asupra glandelor suprarenale.
Voi știați până acum despre punctele din talpa bebelușilor care, dacă sunt masate, le pot ameliora considerabil disconfortul?
Citește și: Dacă vrei să liniștești un bebeluș plângăcios, masează aceste puncte din talpa piciorușului
Surse:
www.nourishbaby.com.au, www.relieved.co, www.sg.theasianparent.com