Povestea bebelușului care a supraviețuit în ruinele din timpul cutremurelor din Siria, atașat de cordonul ombilical al mamei

Povestea bebelușului care a supraviețuit în ruinele din timpul cutremurelor din Siria, atașat de cordonul ombilical al mamei

Andreea Guica - Redactor

Ea este Afraa, bebelușul care s-a născut sub ruinele cutremurului din Siria, scoasă de sub dărâmături cât încă era atașată de cordonul ombilical al mamei sale. Micuța a supraviețuit miraculos, este sănătoasă și a fost adoptată de unchiul ei, Khali, întrucât ambii părinți au murit în urma seismului.

Afraa a fost născută sub dărâmăturile provocate în urma cutremurului din Siria. Mama sa a murit imediat după ce a adus-o pe lume, iar când oamenii au scos-o de sub ruine, trupul ei mic era încă atașat de cordonul ombilical.

În prezent, micuța Afraa are 6 luni, este o bebelușă sănătoasă și voioasă, care încă e prea mică ca să-și dea seama de ghinionul și în același timp, de norocul pe care l-a avut. 

Fetița e crescută de unchiul și mătușa ei, alături de cei 7 copii biologici pe care îi au împreună. Familia se află în oralul Jindayris, aproape de granița cu Turcia. 

Este încă foarte mică, dar îmi aminteşte de tatăl ei şi de sora ei Nawara, mai ales de zâmbetul ei. Şi ei au murit în cutremur.

Îşi petreceau adesea timpul la noi. Ea nu ne face deloc probleme”, spune unchiul ei, Khalil al-Sawadi, legănând fetiţa zâmbitoare, precizează g4media.ro.

Tragedia cutremurelor din Siria a avut loc în data de 6 februarie. Afraa a fost singura din familia apropiată care a supraviețuit dărâmăturilor. Părinții și cei 4 frați au murit, la fel ca alți locuitori din Siria și Turcia, zonele în care cutremurul a lovit cel mai puternic. 

În cele 6 luni care au trecut de atunci, multe persoane au dorit să o adopte pe micuța Afraa, tocmai pentru că povestea nașterii ei e atât de impresionantă. Însă unchiul ei nu a dorit să o dea altcuiva, așa că a decis să o crească împreună cu cei 7 copii ai săi. 

Totuși, familia a trecut prin multe emoții până să reușească să adopte fetița cu acte în regulă. Khali a trebuit să-și facă un test ADN ca să demonstreze că e înrudit cu fetița, timp în care s-a temut că o va răpi cineva.

„Atât poliţia civilă, cât şi cea militară ne-au ajutat să o protejăm.. Erau foarte mulţi. Stăteau în camera de lângă Afraa şi o supravegheau zi şi noapte”, mai povestește.

Din fericire, nu s-a întâmplat nimic rău, iar fata e în siguranță, în sânul unei familii care o iubește.

„Când va creşte, îi voi povesti ce s-a întâmplat şi îi voi arăta fotografiile mamei, tatălui şi fraţilor ei. I-am îngropat a doua zi într-un sat din apropiere, numit Hajj Iskandar, unde Apărarea Civilă săpase gropi comune”, a mai spus Khali, în încheiere.

Surse foto: Youtube - captura ecran 

Surse articol: g4media.ro

Articolul urmator
Povestea cățelușei împușcată de 17 ori în timp ce era gravidă. A supraviețuit și acum salvează vieți
Povestea cățelușei împușcată de 17 ori în timp ce era gravidă. A supraviețuit și acum salvează vieți

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cristina Bălan vrea să nască natural: „Vreau să am ora magică cu bebelina la piept, iar cordonul ombilical să fie tăiat cu întârziere”
    Cristina Bălan vrea să nască natural: „Vreau să am ora magică cu bebelina la piept, iar cordonul ombilical să fie tăiat cu întârziere”

    Cristina Bălan a devenit mamă din nou! Pe 30 decembrie, chiar înainte de Revelion, artista a adus pe lume o fetiță, pe care a numit-o Nadeea Sofia. „Nadeea Sofia, iubirea...

    Taie cordonul ombilical imaginar înainte de a ieși în parc. Nu trebuie să stai pas cu pas după copil la locul de joacă
    Taie cordonul ombilical imaginar înainte de a ieși în parc. Nu trebuie să stai pas cu pas după copil la locul de joacă

    Părinții care stau lângă copiii lor la locurile de joacă, urmărindu-le fiecare mișcare și sugerându-le cum ar trebui să se joace, în loc să îi protejeze, le...

    „Familia mea este din suflete rupte. Dar tot familie este”. Povestea mamei singure care a adoptat 6 copii
    „Familia mea este din suflete rupte. Dar tot familie este”. Povestea mamei singure care a adoptat 6 copii

    Visul de a deveni mamă poate fi atât de mare, încât adopția este o variantă luată în calcul chiar și de o mamă singură. Așa s-a întâmplat și...

    „Nu găsesc capul bebelușului”. Povestea nașterii unei mame care a adus pe lume un copil cu microcefalie
    „Nu găsesc capul bebelușului”. Povestea nașterii unei mame care a adus pe lume un copil cu microcefalie

    O femeie de peste hotare povestește cum a adus pe lume, dar și cum este viața unei mame care are un copil cu microcefalie. Regăsiți mai jos povestea ei.

    Povestea unui semn din naștere care a schimbat două destine și a unit doi copii inocenți
    Povestea unui semn din naștere care a schimbat două destine și a unit doi copii inocenți

    Un copil din clasa I ne dă tuturor o lecție de empatie și de inteligență emoțională. Timid și rezervat din fire, și-a făcut imediat un prieten, un băiețel dezamăgit de...

    „Am aflat în aceeași zi că o să am un băiețel și că viața lui este în pericol”. Povestea sarcinii mamei unui bebeluș devenit un înger păzitor
    „Am aflat în aceeași zi că o să am un băiețel și că viața lui este în pericol”. Povestea sarcinii mamei unui bebeluș devenit un înger păzitor

    O familie de peste hotare a trăit o tragedie chiar în ziua în care a aflat sexul bebelușului. Medicii le-au spus părinților că bebelușul e băiat, dar și că viața lui e...

    O tânără și-a găsit tatăl biologic, care dispăruse fără urmă din viața ei și a mamei sale, după ce a primit un mesaj de la un număr necunoscut
    O tânără și-a găsit tatăl biologic, care dispăruse fără urmă din viața ei și a mamei sale, după ce a primit un mesaj de la un număr necunoscut

    O tânără din SUA a primit un mesaj de la un număr necunoscut, în legătură cu tatăl său biologic, care dispăruse în urmă cu mulți ani din viața ei și a mamei...

    Cea mai grea decizie din viața unui părinte: să-ți deconectezi copilul de la aparate. Povestea unei familii care a trecut printr-o asemenea experiență
    Cea mai grea decizie din viața unui părinte: să-ți deconectezi copilul de la aparate. Povestea unei familii care a trecut printr-o asemenea experiență

    În ultimii ani, auzim tot mai des de copii care și-au pierdut viața, întrucât s-au înecat în piscine. Recent, un asemenea caz a ajuns iar în atenție...

    © 2025 Qbebe