Mi-am botezat și eu copilul acum 9 ani și am închis ochii (și la propriu și la figurat) și am acceptat această tradiție împletită cu barbarism de a smulge copilul din brațele mamei (care nu are voie să îi ofere confort pe tot timpul procesului de botez), de a scufunda bebelușul în apă în timp ce este ținut de nas, de a-l așeza pe jos dezbrăcat, de a-i oferi alcool. I-am închis și am ajuns să îi deschid în acea noapte la spital, că acolo am ajuns cu copilul. Nici acum nu știu dacă reacția alergică a fetiței mele a fost din cauza scufundării în cristelniță, a apei de acolo, sau din cauza faptului că i s-a dat vin cu lingurița. Oricum ar fi fost, este clar că ritualul botezului nu i-a priit și, cum în momentul în care ne-am internat, replica unei asistente a fost: ”Doamna doctor, haideți, ca iar v-a venit un bebeluș de la botez!” am știut că astfel de situații sunt foarte întâlnite. Eu și acum mă simt vinovată pentru că am acceptat să îmi supun copil unui ritual care, de fapt, ne ajută pe noi, adulții să fim împăcați cu societatea. Nu ajută deloc copilul.
Ce aș face acum? L-aș boteza la 1 an și aș refuza cu desăvârșire scufundarea în cristelniță cu împiedicarea copilului de a respira. Eu însă sunt fericită, am un copil sănătos care a crescut mare. Însă părinții copilașului din Suceava de numai 6 săptămâni, decedat în urma stopului cardio-respirator provocat de scufundarea în cristelniță, nu mai au NIMIC, decât durere și o rană sfâșietoare în suflet care nu se va vindeca niciodată.
Ce s-a întâmplat în biserica din Suceava?
Ei bine, în cazul acesta nu știe numai Dumnezeu, știu și martorii prezenți la eveniment și medicii care au încercat să salveze viața bebelușului. Din ceea ce a povestit tatăl se pare că preotul nu a acoperit gura copilului, astfel că acesta a inhalat și a înghițit apă. Lucru confirmat și de medici, mai târziu. Am citit toate informațiile, de peste tot și nu pot concluziona decât că decesul acestui copil putea fi evitat dacă preotul ar fi renunțat la acest obicei barbar și ar fi udat doar copilul pe cap, așa cum, de altfel, și cer protocoalele din prezent. Medicul ce îi acordase primul ajutor venise ieri cu următoarea precizare: "A fost intubat, aspirat, avea o grămadă de apă în plămâni." 110 ml de apă a fost aspirată din plămânii bietului bebeluș.
Dumnezeu nu pedepsește părinții care își iubesc copiii și nici preoții care îi înțeleg
Cred în Dumnezeu, însă nu am încredere în preoți, nu în toți, nu în instituția bisericii care nu știe, nu poate și nici nu vrea să se adapteze oamenilor. Foarte puțini preoți sunt cei care au cu adevărat darul de a fi propovăduitori ai lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu pedepsește părinții care își iubesc copiii! Dacă părinții nu doresc, din dragoste și din grijă pentru copilul lor, să respecte exact obiceiurile tainei botezului, oare Dumnezeu va refuza acel copil ca fiind al lui? Înțeleg importanța unui ritual bisericesc, mai mult pentru sufletul nostru, pentru contemplarea spirituală a unui moment important din viața noastră, însă sunt, de asemenea, convinsă că Dumnezeu vrea să fim buni, iertători, înțelegători și, mai presus de toate, să ne iubim aproapele.
Nu îmi doresc să intru în polemici privind religia. Fiecare dintre noi decide ce crede, însă este important ca și biserica să înțeleagă o dată pentru totdeauna că ritualul botezului trebuie schimbat și adaptat nevoilor bebelușului, nu al cutumelor religioase. Încă mai aud preoți care refuză fără drept de apel dorința părinților de a renunța la scufundarea totală în cristelniță. De ce? De ce un preot are drept de viață și de moarte asupra copilului meu? Pentru că la asta s-a ajuns. Sunt convinsă că Dumnezeu nu va pedepsi, dimpotrivă, va lăuda, un preot care va înțelege nevoia părinților de a-și proteja copilul.
Este incredibil că după atâtea evenimente de acest gen numai în România, în continuare avem astfel de tragedii. Cum explică Biserica durerea acestor părinți? Cum explică faptul că aproape în fiecare an avem un astfel de caz?
- În 2018 un bebeluș din Neamț a decedat după ce fusese botezat
- În 2017 un bebeluș din Iași a murit imediat după slujba de botez
- În 2015 un alt bebeluș din Botoșani ajunge la spital imediat după ce este scos din cristelniță
- În 2014 intră în atenția presei cazul unui bebeluș care a intrat în șoc apneic în timpul botezului la scufundarea în cristelniță și nepăsarea preotului implicat
- În 2013 o filmare face înconjurul țării, cu un preot care scufundă brutal o fetiță în cristelniță, și care nu a mai respirat după ce a fost scoasă de acolo.
Este strigător la cer ca în continuare, în anul 2021, să ne îngropăm bebelușii din cauza unui ritual spiritual care poate fi cu ușurință adaptat blândeții pe care o doresc părinții moderni, blândeții pe care, de altfel, și Dumnezeu o dorește pentru bebelușii noștri. Pentru că Dumnezeul meu, în imaginația mea, nu își dorește să ne facem copiii să sufere. Este suficient să ne uităm comparativ la filmări sau fotografii cu bebeluși botezați prin scufundare în cristelniță și cei care sunt doar udați, ca o joacă. Plânset și suferință versus bucurie și veselie. În ce film de groază am alege prima variantă?