Ustensilele necesare în această perioadă, precum și în cea a autodiversificării trebuie alese responsabil, ținând cont atât de repere de siguranță, cât și de igienă și sănătate implicit. Contează atât materialele folosite la confecționarea de boluri si farfurii pentru bebelusi, cât și cromatica acestora, care îi motivează pe cei mici să mănânce.
Când interesul proaspeților părinți vizează astfel de achiziții, produsele de la Little Prints sunt un reper de încredere pentru aceștia. Desigur, primordială este asigurarea unei hrane nutritive pentru cei mici, care să corespundă cu fiecare etapă a diversificării. Diferența în succesul părinților de a-i motiva pe copii să mănânce o pot face ustensilele cu care îi hrănesc, deși nu acesta este rolul principal al lor.
Instrumentele cu care sunt hrăniți bebelușii și importanța lor
În primul rând, ustensilele trebuie alese responsabil pentru a le evita pe cele care pot răni copilul, respectiv care pot prezenta risc de accidentare. Spre exemplu bolurile și farfuriile trebuie să fie confecționate din materiale prietenoase, să fie ușoare, astfel încât să poată servi celor mici alimentele necesare în dozele potrivite. De altfel și lingura, respectiv furculița utilizată trebuie să aibă forme și dimensiuni adecvate pentru copii, pentru a nu se răni și pentru a elimina riscul de a se înneca.
În următoarea etapă, cea a autodiversificării în care copiii conduc, atenția părinților trebuie să fie cu atât mai mare. Trebuie să existe un control din partea lor asupra procesului de hrănire, chiar dacă timpul de răspuns este unul eficient și rapid. Contează atât tipul alimentelor servite, cantitatea lor, cât și în ce sunt servite.
Când se face trecerea de la piureuri la alimente solide, este foarte important ca micuții să se obișnuiască cu acestea. În acest sens Little Prints recomandă recipientele care permit repartizarea alimentelor, respectiv lingurițele special concepute în acest sens. Astfel de produse regăsesc cei interesați în cadrul e-shop-ului Little Prints, special dedicat bebelușilor.
O altă recomandare vizează seturile alcătuite din bol și linguriță. Un astfel de set de ustensile se poate dovedi mai practic și mai la îndemână decât alte opțiuni disponibile pe piață astăzi. Varianta cu ventuze anti alunecare este cu atât mai avantajoasă întrucât împiedică răsturnarea acestora. Părinții cu copii foarte activi sunt deplin conștienți de importanța unei astfel de caracteristici. Siliconul alimentar ce stă la bază acestor produse face diferența de calitate. Capacul cu care vin în dotare bolurile fac ca întrebuințarea lor să fie cu atât mai practică, iar depozitarea hranei mai simplă.
Un alt plus al acestor produse este că vin în dotare cu instrucțiuni de utilizare, respectiv de curățare, pentru a ușura munca părinților. Cei interesați pot comanda modelele dorite, în funcție de etapa de diversificare atinsă, de la Little Prints.