UPDATE 13.10: Elevi respinși din școala online pentru că nu au Covid. Tot mai mulți părinti surprinși de decizia școlilor
Întrucât un sfert din școlile Capitalei sunt în online, multe întâmplări neașteptate apar în desfășurarea cursurilor care surprind neplăcut părinții, întâmplări care se dezvoltă din modul în care fiecare școală interpretează legea. Astfel, mulți părinți au făcut public faptul că li s-a refuzat accesul la educație online copiilor lor pentru că nu era confirmați cu Covid, deși aveau simptome sau aveau alte boli care îi împiedica să participe la orele fizice.
În Timişoara, unui elev din clasa a doua, ținut acasă de părinți pentru că avea o viroză, i-a fost respins accesul la şcoala online pe motivul că ordinul comun după care funcţionează unităţile permite învăţarea online doar pentru elevii carantinaţi sau care fac parte dintr-o grupă de risc. Situații similare au avut loc și în București.
- Raluca Ica, părinte: Nu am dus copilul la școală prezentând simptome. În momentul de față copilul e acasă cu tratament de viroze. Ieri, copilul a intrat în online, a făcut școală online, azi dimineață la prima oră a fost scoasă de pe classroom de către școală pe motiv că cei cu viroză și răceli să își ia temele de la ceilalți colegi. Sunt absenți motivați, iar în online participă doar cei care au scutire medicală și recomandare de online doar cei carantinați și izolați. SMS a fost trimis de către doamna învățătoare la îndrumarea doamnei director.
- Cristina Alecu, părinte: În cazul meu, a trebuit să stea acasă o perioadă pentru că a fost răcit. Am fost anunțată pe WhatsApp că copiii care nu au probleme de Covid nu pot participa la orele online. A lipsit câteva zile, apoi s-a revenit cu un mesaj pe WhatsApp în care s-a spus că se pot face cursuri online și pentru elevii care lipsesc din alte motive decât cele legate de COVID.
- Irina Alexandrescu, părinte: Băiatul meu tușea și avea roșu în gât, am primit diagnotic de amigdalită. Așa că am decis să îl țin acasă. Testele au ieșit negative toată săptămâna. Diriginta mi-a spus că doar copiii cu Covid confirmat au acces la școala online. Ceea ce m-a șocat. Am solicitat să vorbesc cu directorul școlii și până la urmă s-a rezolvat.
- Andreea Ibraimov, părinte: Cred că profesorii au senzația că vrem ca copiii noștri să chiulească, sau ceva. Ministerul Educației și Sănătății au urlat tot timpul la părinți să îi ținem acasă dacă au și cele mai mici simptome. Și dacă îi ținem acasă, ni se spune că nu au acces la orele online. Mi se pare cea mai mare aberație. Dacă există opțiunea de online, de ce să nu o folosim? Am doi băieți gemeni, m-am luptat cu școala în acest sens și până la urmă, când au mai intrat în online și alți copii, le-au dat și lor acces.
UPDATE 12.10: Peste 100 de școli din Capitală au solicitat trecrea în online. Ce spune Cîmpeanu
Marți seară ministrul Educației a anunțat că s-au înregistrat peste 100 de cereri din partea școlilor din Capitală pentru trecerea cursurilor în online.
"Singurele două inspectorate care au înregistrat un număr mare de solicitări, care reflectă şi o teamă - justificată, desigur - sunt Bucureştiul şi Oltul, care a înregistrat 50 de solicitări de trecere în online. Până la această oră, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a primit 100 de cereri de suspendare a activităţii cu prezenţă fizică, este vorba de 91 de cereri de suspendare în baza articolului 3.2 şi de nouă cereri de suspendare a activităţii în baza articoluliui 6.9. Articolul 6.9 presupune şi avizul DSP şi hotărârea Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, articolul 3.2 presupune decizia Inspectoratului, la solicitarea şcolii", a afirmat Sorin Cîmpeanu, marţi, pentru Digi 24.
Ulterior, s-au mai adăugat încă 10 școli din București, adunând astfel 101 de cereri pe baza articolului 3.2 şi 9 pe baza articolului 6.9. Pe de altă parte Ministrul a subliniat că sunt localități cu incidență mare unde au fost puține solicitări:
- Cluj (rata de peste 10 la mie): patru solicitări în baza articolului 3.2 şi o solicitare în baza articolului 6.9
- Timișoara (rata de peste 12 la mie): patru solicitări în baza articolului 3.2 şi niciuna în baza articolului 6.9
- Județe cu nicio solicitare: Tulcea, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Satu Mare, Sibiu
"Singurele două inspectorate care au înregistrat un număr mare de solicitări, care reflectă şi o teamă - justificată, desigur - sunt Bucureştiul şi Oltul, care a înregistrat 50 de solicitări de trecere în online. Din discuţiile pe care le-am avut şi ieri şi astăzi cu inspectoratele şcolare judeţene a reieşit că trebuie să fie aprobate atunci când există acest sentiment de teamă, trebuie să fie aprobate pentru că, în caz contrar, dacă părinţii se tem atât de mult încât nu şi-ar mai trimite copiii la şcoală, n-are niciun sens să nu se aprobe la nivelul Inspectoratului aceste solicitări", a subilniat ministrul Educaţiei.
Sorin Cîmpeanu: „Școlile pot cere singure intrarea în online!”
Sorin Cîmpeanu a făcut luni, precizări despre trecerea în online a școlilor. Acesta spune că în cele 17.632 de școli din România există două reguli de bază referitoare la îmbolnăviri, dar dincolo de acestea școlile pot cere singure suspendarea prezenței.
Conform celor două reguli, când într-o clasă apar cazuri de COVID-19, se suspendă activitatea în clasa respectivă. A două regulă prevede că dacă activitatea este suspendată într-un număr de clase egal cu cel puțin jumătate din numărul total al claselor din școală, se intră în online.
Pe de altă parte, Cîmpeanu precizează că există două articole care reglementează situațiile specifice, „mult diferite de la școală la alta, de la un județ la altul”.
„Situația este diferită între o școală dintr-o localitate în care rata de infectare este 6,1 la mie și o școală dintr-o localitate cu o rata de infectare de 18, 19 sau 20 la mie. Situația este diferită la școlile unde avem un caz de carantinare la cadrele didactice sau niciun caz față de situația în care avem 10 – 15 cazuri de îmbolnăvire. Aceste lucruri pot fi cunoscute doar la nivelul școlii. Situația este diferită într-o școală în care clasele au puțini elevi, în care se învață într-un singur schimb și într-o școală în care se învață în trei schimburi, în clase cu mulți elevi”, spune ministrul, potrivit alephnews.ro.
Există, deci, posibilitatea trecerii în online a oricărei școli din România dacă există solicitare de la conducerea școlii, solicitare care se trimite către Inspectoratul Școlar.
O altă situație este atunci când solicitarea se face în baza articolului 6, alineatul 9, caz în care este nevoie de avizul DSP și de hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
„În concluzie, toate inspectoratele școlare județene au înțeles în urmă acestei conferințe modul în care trebuie să aplice prevederile ordinului comun Ministerul Educației – Ministerul Sănătății. Resping categoric acea fugă de răspundere – manifestată în puține situații, dar manifestată – din partea unor directori de școli care, neînțelegând că atunci când eșți directorul unei școli ți-ai asumat responsabilitatea gestionării situației din această școală, așteaptă la nivel uniform o decizie centralizată care nu poate fi luată tocmai din cauza condițiilor diferite”, a spus ministrul.
Citește și: Există copii în România care nu au făcut niciodată școală online! Unde sunt tabletele promise de Minister?
Sorin Cîmpeanu a precizat că cererile trimise până în acest moment la nivelul Capitalei vor fi analizate marți, 12 octombrie.
Cererile și declarațiile pe care părinții stau acasă cu copiii în școală online trebuie să le completeze
Părinții copiilor care sunt nevoiți să facă școală online din cauza COVID-19 pot beneficia de zile libere! Prin OUG 110/2021, unul dintre părinții copiilor cu vârsta de până în 12 ani (inclusiv) - înscriși la o unitate de învățământ preuniversitară sau de educație timpurie - poate beneficia de zile libere plătite, pe durata suspendării activității didactice ce presupune prezența fizică în unitatea de învățământ.
Astfel, vineri au apărut, în Monitorul Oficial, modelul cererii și a declarației pe propria răspundere. Modelul de cerere pentru părinte include precizarea unor date, precum nume și prenume; domiciliul; seria și numărul C.I / B.I; CNP; funcția, iar declarația pe propria răspundere include pe lângă precizarea datelor personale ale părintelui numele, prenumele și vârsta copilului/ copiilor.
Care este indemnizația pentru fiecare zi liberă
Indemnizația pentru fiecare zi liberă este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare fără de depăși 75% din salariul mediu brut. Se acordă pe durata stării de alertă și după încetarea acesteia până la finalizarea cursurilor anului școlar 2021-2022 fără a se putea acordă pe durata vacanțelor școlare.
Pentru a se putea beneficia de indemnizație trebuie îndeplinite următoarele condiții:
- copilul este cu vârsta de până la 12 ani înscris la o unitate de învățământ sau copilul/adultul este cu handicap în vârstă de până la 26 de ani înscris într-o unitate de învățământ;
- celălalt părinte nu beneficiază de zile libere;
- locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemuncă.
Citește și: Zile libere și indemnizații pentru părinții care stau acasă cu copiii în școala online! Care sunt condițiile
Surse: hotnews.ro, alephnews.ro, antena3.ro, mediafax.ro
Surse foto: istockphoto.com