Noul proiect de lege, care se află în dezbatere publică, schimbă sistemul de acordare a burselor pentru elevi. Valoarea minimă a acestora nu va mai fi stabilită anual, prin hotărâre de Guvern, așa cum se întâmplă acum, ci de Legea educației. De asemenea, bursele nu vor mai veni de la Ministerul de Finanţe către consiliile locale şi primării, ci de la bugetul de stat către Ministerul Educaţiei, urmând ca acesta să le distribuie direct unităților de învătământ.
Cuantumul minim al burselor
Vor exista patru tipuri de burse (Bursele de excelență olimpică I și II, bursa de excelență olimpică II/națională, bursă de performanță școlară, bursă profesională și bursă socială pentru elevii cu situații sociale vulnerabile), iar cuantumul lor minim este definit după cum urmează:
- 1.000 lei/lună – bursa de excelență olimpică I/internațională
Bursa de excelență olimpică I se va acorda elevilor care obţin distincții (premiile I, II, III, mențiune) la olimpiadele școlare internaționale. Acestea se vor acorda lunar elevilor de gimnaziu și liceu și se vor păstra pe toată durata studiilor preuniversitare și universitare, în universitățile de stat din România. De bursele de excelență olimpică I vor putea beneficia și elevii din învățământul preuniversitar particular acreditat.
- 700 lei/lună – bursa de excelență olimpică II/națională
Bursa de excelență olimpică II se va acorda elevilor care obţin distincții (premiile I ,II, III , mențiune) la olimpiadele școlare naționale. Acestea se vor acorda lunar elevilor de gimnaziu și liceu, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției. Excepție vor face elevii din ultimul an de studii liceale care vor primi un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar.
- 500 lei/lună – bursă de performanță școlară
Bursa de performanță școlară va fi acordată la fel ca și actuala bursă de merit, adică elevilor care obţin rezultate foarte bune la învăţătură. Se va putea cumula cu bursa profesională sau cu bursa socială, iar criteriile de acordare a burselor de performanță școlară, precum și cuantumul final al bursei de performanță școlară se vor stabili anual la nivelul fiecărei școli.
- 300 lei/lună – bursă profesională
Bursă profesională se va acorda tuturor elevilor din învățământul liceal profesional, cu condiția să nu aibă un număr mare de absențe.
- 300 lei/lună – bursă socială pentru elevii cu situații sociale vulnerabile.
Bursa socială vine ca un sprijin pentru elevii din medii dezavantajate socio-economic sau din grupuri vulnerabile, în vederea susținerii participării la activitățile didactice şi a prevenirii abandonului şcolar. Criteriile de acordare a burselor sociale, precum și valoarea acestora, vor fi stabilite anual la nivelul fiecărei unități de învățământ.
Bursele se pot cumula!
Unele dintre burse se vor putea cumula cu altele. De exemplu:
- bursa de excelență olimpică (I și II) se va putea cumula cu bursa profesională sau cu bursa socială;
- bursa de performanță se va putea cumula cu bursa profesională sau cu bursa socială;
- bursa socială se va putea cumula cu orice tip de bursă.
Care este valoare burselor în prezent
La momentul actual, valoarea burselor acordate elevilor este:
- 500 de lei - pentru bursa de performanță;
- 200 de lei - pentru bursa de merit și bursa de ajutor social;
- 150 de lei - pentru bursa de studiu.
Proiectul de lege trebuie adoptat de Guvern și Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul oficial, pentru a se putea aplica.
Citește și: O nouă bursă! Peste 22 de mii de elevi vor primi câte 250 lei pe lună! Care sunt condițiile
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: edu.ro, adevarul.ro, avocatnet.ro