Se pare că fericirea unei mame este definită de o pereche de colanți, un port-bebe și o plimbare în parc. Pentru că așa pare să fie Meghan Markle după ce Harry a încheiat toate socotelile cu Casa Regală. Meghan a fost fotografiată la o plimbare în parcul Horth Hill, în Vancouver, Canada, alături de fiul ei, Archie și de cei doi căței ai cuplului, Oz și Guy. Mămica este toată numai un zâmbet, în timp ce se plimbă relaxată, cu un fes banal pe cap, dar urmărită îndeaproape de doi oameni din echipa de securitate. Parcul este foarte aproape de reședința cuplului, aflată pe malul oceanului și care este estimată la 12 milioane de euro.
Între timp, Harry încheia ultima activitate oficială pentru Casa Regală la Londra, mai multe întâlniri cu Prim-Ministrul Boris Johnson și cu lideri de stat la Summitul UK-Africa de Investiții. Apoi a avut o întâlnire la palatul Kensington cu echipa managerială a Casei Regală pentru a stabili chestiunile administrative ale mutării lui și a familiei sale în Canada. Mai pe seară prințul Harry a ajuns alături de familia lui cu un avion de la British Airways, după ce a renunțat să participe la prima recepție solo a fratelui său de la palatul Buckingham pentru a prinde avionul spre Canada. Și acesta este fotografiat la fel de relaxat, cu o ținută casual, coborând fericit din avion și, desigur, păzit bine de echipa de securitate. Încă se mai discută dacă cele 3 milioane de lire sterline necesare pentru echipa de securitate a Ducilor de Sussex va fi plătită de Canada sau de Marea Britanie.
Concluzia este una cât se poate de clară: ducii de Sussex s-au desprins de Casa Regală Britanică și își vor crește fiul într-un mediu cât se poate de normal în condițiile date. Aflat la Londra la un eveniment caritabil, prinţul Harry a făcut primele declaraţii după ce Palatul Buckingham a anunţat că el şi soţia sa Meghan nu vor mai avea titluri regale şi nu o vor mai reprezenta pe regină în calitate de membri activi ai familiei regale britanice. „Îmi dau seama că n-am făcut mereu ceea ce trebuie, dar în această privinţă nu am avut nicio altă opţiune. Ce vreau să clarific este că nu fugim şi, cu siguranţă, nu vă părăsim. Marea Britanie este «acasă» pentru mine, un loc pe care îl iubesc. Asta nu se va schimba niciodată. Atât eu, cât şi soţia mea am sperat că vom continua să o slujim pe regină, Commonhealthul şi asociaţiile mele militare, însă fără a primi fonduri publice. Din nefericire, acest lucru nu e posibil. Am acceptat asta stiind că nu schimbă cu nimic ceea ce sunt şi nici puterea devotamentului meu. Însă sper că aşa puteţi înţelege mai bine unde s-a ajuns, că îmi voi ţine familia departe de tot ce îmi este cunoscut pentru a păşi în ceea ce sper a fi o viaţă mai liniştită. Am fost născut în acest mod de viaţă şi este o mare onoare să-mi slujesc ţara şi pe regină. Când mi-am pierdut mama, în urmă cu 23 de ani, m-aţi luat sub aripa voastră protectoare. Aţi avut grijă de mine în tot acest timp, însă media este o forţă uriaşă şi nu pot decât să sper că într-o zi sprijinul nostru colectiv va putea fi mai puternic, întrucât avem de-a face cu ceva ce ne depăşeşte pe fiecare în parte. Voi avea mereu un respect profund faţă de bunica mea, comandantul meu şef, şi îi sunt extrem de recunoscător ei şi întregii mele familii pentru sprijinul acordat mie şi lui Meghan în ultimele luni.“, a încheiat Harry.
Surse: Daily Mail, Adevarul, The Independent
Surse foto: Daily Mail, Splash News