„Guvernul României salută orice inițiativă menită să sprijine dezvoltarea sistemului de educație timpurie. Prin Programul de Guvernare ne-am asumat să investim în domeniul învățământului și să luăm măsuri pentru ca toți copiii României să aibă acces la educație de la vârste mici și la condiții decente de viață. Așa cum bine punctează genericul conferinței din acest an, educația timpurie formează profesioniștii de mâine", le-a transmis participanților la conferință Viorica Dăncilă, Prim-ministrul României, prin intermediul Consilierului de Stat Daniela Gabriela Coța.
Conferința a facilitat dialogul între decidenți instituționali, specialiști și reprezentanți ai mediului de afaceri pentru schimbul de bune practici și identificarea modalităților de promovare a investiției în educația timpurie, având în vedere necesitatea pregătirii tinerei generații în perspectiva provocărilor pe care le va ridica piața muncii pe termen scurt, mediu și lung.
"Copiii care merg acum la creșe și la grădinițe vor avea meserii încă neinventate, dar știm sigur că angajatorii caută profesioniști care știu să comunice, să lucreze în echipă, să rezolve conflicte, să se adapteze, să găsească soluții. Bazele tuturor acestor abilități se pun prin educație timpurie. De aceea, trebuie să investim strategic în educația timpurie și în îngrijirea copiilor și trebuie să comunicăm constant despre importanța primelor 1.000 de zile din viața copiilor", a declarat Ionel Florian Lixandru, Secretar de Stat, Ministerul Educației Naționale.
"Conform studiilor internaționale și experiențelor practice din România, investiția în educația timpurie de calitate este o investiție strategică, cu rezultate extraordinare pe termen lung. În acest sens, parteneriatul dintre autorități centrale, județene și locale, mediul de afaceri și cel non-guvernamental, profesioniști și părinți, este esențial pentru a oferi fiecărui copil și, cu atât mai mult, copiilor vulnerabili șansa unui viitor mai bun. Abilitățile formate în copilăria timpurie sunt esențiale pentru reușita la școală și, mai târziu, pe piața forței de muncă", a spus Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.
"Implicarea mediului de afaceri în promovarea educației timpurii este extrem de importantă întrucât prin resursele umane și materiale de care dispun, antreprenorii au puterea de a contribui la proiectele de modernizare a educației românești, astfel încât, peste ani, să ne mândrim împreună cu faptul că am susținut progresul României și am deschis noilor generații drumul către succes", susţine Radu Enache, Președinte Board Ready Nation România.
Discuțiile au vizat găsirea acelor priorități comune care să ofere tuturor copiilor șanse egale pentru atingerea adevăratului lor potențial în societate.
"Importanța crucială a primelor 1000 de zile din viața copiilor este o certitudine ştiinţifică şi mă bucur că este înţeleasă de categorii tot mai vaste, dar mai ales de către factorii de decizie. E momentul să acționăm pentru a face tot posibilul ca generațiile care se nasc să beneficieze de cele mai bune șanse pentru viitor. Investiția în educația timpurie ne poate da siguranța că aceşti copii îşi vor atinge adevăratul potențial și vor avea abilitățile și competențele necesare pentru a cunoaște succesul în viaţa personală şi profesională", a afirmat Carmen Lică, Director CEDP Step by Step.
Pentru a contribui la dezvoltarea politicilor publice în domeniul copilăriei timpurii și la îmbunătățirea cadrului de implementare a acestora la nivel național, județean și local, Ministerul Educației Naționale în parteneriat cu Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională și UNICEF în România implementează proiectul „România crește cu tine - Educația timpurie, o investiție în viitor".
În cadrul acestui proiect, 22 de comunități din județele Bacău și Brașov și un sector din municipiul București vor beneficia de implicarea mai multor echipe de specialiști (din domeniul educației, al sănătății, al protecției sociale, ONG-uri, culte religioase, oameni de afaceri etc.) pentru a dezvolta strategii în domeniul copilăriei timpurii care să fie adaptate fiecărei comunități în parte.
„Educația timpurie a reprezentat un model de succes acolo unde a fost aplicat, producând cele mai mari beneficii economice și sociale în timp și având un rol cheie în pregătirea forței de muncă a viitorului. Investițiile în educație preșcolară, pe modelul aplicat în țările nordice, dezvoltă competențele copiilor la vârsta la care se formează cele mai multe structuri neuronale. Pentru a oferi copiilor accesul la educație inclusivă de calitate și pentru a dezvolta servicii de educație timpurie inovative, este nevoie de parteneriate între sectorul public și mediul de afaceri", este de părere Mircea Geoană, Președintele Aspen Institute Romania.