”ÎMI DAI VOIE?” este întrebarea universală care este zilnic pe buzele fiecărui copil, oriunde în această lume. Fie că ești părinte, profesor, prieten de familie, mătușă sau unchi, atunci când petreci câteva ore alături de un copil, este imposibil să nu auzi această întrebare.
Însă nu toți copiii au aceleași nevoi. În timp ce unii copii cer voie să mai primească un dulce sau să se joace încă 30 de minute, nevoile altor copii sunt mai dureroase, mai profunde.
”Există copii pentru care mersul la școală este un lux, atât din punct de vedere financiar, cât și emoțional. Asta deoarece copiii care provin din medii vulnerabile, nu numai că nu au poate toate rechizitele necesare, un sandwich pentru gustarea din recreația mare sau pantofi speciali pentru ora de sport. Copiii din medii vulnerabile sunt supuși unui stres emoțional, fiind marginalizați și discriminați.CONCORDIA lucrează de 30 de ani cu familiile din medii defavorizate și știm cât de mult își doresc un viitor mai bun pentru copii lor. De aceea am înființat Școala Primară CONCORDIA, o școală incluzivă unde copiii pot beneficia de suport emoțional în timp ce au acces la educație la standarde europene.”, explică Diana Certan, director executiv Organizația Umanitară CONCORDIA. Conform unui studiu realizat de Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung România, 38% dintre copiii care provin din familii care nu au posibilitatea să își acopere veniturile de utilități lunare au medii școlare de 5 și 6 și doar 7% au medii de 9 și 10.
Aceștia sunt copiii care CER VOIE LA EDUCAȚIE, cer voie la o ȘANSĂ pentru a putea deveni profesori sau medici, medaliați ai României sau parte din schimbarea în bine a țării. Școala Primară CONCORDIA le poate oferi această șansă pentru că este școala unde fiecare contează în egală măsură, școala unde toți copiii sunt tratați în mod egal indiferent de mediul din care provin, școala în care copiii din medii vulnerabile pot învăța la standarde europene alături de colegi proveniți din familii mai norocoase.
Conceptul și execuția campaniei sunt semnate de către Minthical Communication Agency, cu contribuția și implicarea pro-bono a multor profesioniști și a copiilor care apar în spoturile campaniei.
„Sunt studii care spun că frica și sărăcia împiedică capacitățile cognitive de a gândi pe termen lung și de a lua decizii, mai ales când sunt mărci ale copilăriei. Să ne folosim gândirea și creativitatea pentru a influența vizibilitatea unei școli inclusive, contemporane și a se dona mai mult pentru o cauză care va avea impact asupra unor copii toată viața lor este un motiv teribil pentru a ne implica tot timpul și efortul de la A la Z, pro-bono. Este, de asemenea, motivul pentru care alături de agenție oamenii au filmat, fotografiat, machiat, lăsat spațiile lor la dispoziție, din crez și nu din interes. Mulțumim tuturor: de la mic la mare.” Simina Leotescu, Managing Director al Minthical Romania.
Vizitează pagina campaniei: www.imidaivoie.ro
Vizitează paginile social media ale proiectului: Facebook, Instagram
Despre Școala Primară CONCORDIA
Școala Primară CONCORDIA și-a deschis porțile în luna septembrie a anului 2020 și a fost înființată de Organizația Umanitară CONCORDIA. Școala inovatoare a fost construită de la zero în parteneriat cu Ministerului Federal pentru Educație, Știință și Cercetare austriac, având încă de la început un concept unitar care include atât modelul educațional, cât și modul în care a fost concepută construcția. Clădirea are o suprafață de 1.000 m² iar arhitectura a fost proiectată special asemănător unei case, astfel încât copiii să se simtă în siguranță atat în spațiile interioare cât și exterioare. Fiind dotată modern cu tot ce este necesar procesului educațional, inclusiv echipamente inovatoare multi-media, fiecare colț al școlii este conceput ca un spațiu de învățare la care copiii au acces liber și își pot satisface curiozitatea. Programul after-school inclus în concept este parte esențială a vieții școlare, în special pentru că elevii proveniți din medii defavorizate se confruntă deseori cu problema de a nu putea primi același sprijin când ajung acasă, lucru care în timp poate conduce la scăderea performanțelor școlare și chiar la abandon școlar. Toate acestea sunt posibile prin implicarea cadrelor didactice atent selectate, care acordă o grijă deosebită dezvoltării socio-emoționale a copiilor, în strânsă cooperare cu părinții acestora.
Despre CONCORDIA România
CONCORDIA este o organizație neguvernamentală internațională, independentă, dedicată sprijinirii copiilor, tinerilor și familiilor aflate în nevoie, spre o viață mai independentă și mai responsabilă. Proiectele noastre se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani din Județul Prahova, Odobești în județul Dâmbovița, și se adresează unui număr de peste 2.000 de persoane în fiecare an. Pentru mai multe informații accesați www.concordia.org.ro.