„Motto-ul Catalogului IKEA 2017 „Pentru oameni, nu consumatori" ne-a inspirat să aducem tot ceea ce ne reprezintă mai aproape de cât mai mulți oameni. Ne place să-i surprindem cu idei pline de energie pentru toate momentele importante din viața lor de zi cu zi acasă. Pentru asta a fost creat IKEA® POPAS URBAN: ca să oferim experiență de relaxare pentru zilele de iarnă, un loc de întâlnire, în care toată lumea e invitată să se oprească, să ia un loc și să exploreze soluțiile pentru diferite zone ale casei", spune Daniela Stoican, PR Manager IKEA România.
IKEA® POPAS URBAN nu este un punct de vânzare, dar vizitatorii vor avea în fiecare săptămână ocazia să participe la ateliere și evenimente cu tematici diferite din universul IKEA.
În zonele speciale din IKEA® POPAS URBAN, toți cei interesați vor găsi idei și soluții pentru:
• O viață mai sustenabilă acasă,
• Bucătării, accesorii pentru gătit și zonă de luat masa,
• Relaxare,
• Design democratic.
În plus, vor avea la dispoziție:
• Un loc de joacă pentru copii,
• Acces permanent la internet wireless,
• Filme în zona de relaxare,
• Jocuri atât în zona pentru copii, cât și în alte spații,
• Zonă pentru fotografii.
Unde și când?
Miercuri, 21 decembrie, de la ora 12:30, IKEA® POPAS URBAN se deschide în atmosferă de sărbătoare, iar doritorii sunt invitați de la 19:30 să împodobească bradul de Crăciun.
IKEA® POPAS URBAN va fi deschis între 21 decembrie și 31 ianuarie 2017 între orele 12:30 - 21:30 (cu excepția zilelor de 24 - 26 decembrie și 31 decembrie - 4 ianuarie 2017).
În luna decembrie nu vor lipsi activitățile de sezon:
• Joi, 22 decembrie, toți cei interesați sunt așteptați la un atelier pentru decorațiuni de Crăciun între 17:00 - 21:00.
• Vineri, 23 decembrie, un atelier de împachetat cadouri îi va scoate pe spiriduși din încurcătură în intervalul 17:00 - 21:00.
• Petrecerea de Revelion va fi mai simplu de organizat după ateliere de DIY Party de pe 27 și 30 decembrie, între 17:00 - 21:00.
• Un atelier de aranjat o masă festivă care să impresioneze invitații va avea loc pe 28 decembrie în același interval.
Programul activităților va fi actualizat pe www.IKEA.ro.
Începând cu luna ianuarie, vizitatorii sunt invitați în fiecare săptămână la noi ateliere și momente speciale. Intrarea este gratuită.