Elevii de liceu vor studia „Istoria Evreilor. Holocaustul”
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat ieri, printr-o postare de pe o rețea de socializare că, începând cu această toamnă, elevii de clasa a XI-a vor studia o nouă disciplină. Ministrul a precizat că a semnat Ordinul privind programa aferentă disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul”, pentru clasele a XI-a și a XII-a. Prin semnarea ordinului menționat, disciplina devine obligatorie în anul școlar 2023-2024, conform prevederilor Legii 276/2021.
În postarea de pe contul ei de Facebook, Ligia Deca a adus în prim-plan obiectivele urmărite prin studiul „Istoriei Evreilor. Holocaustul”: „Noul curriculum propune elevilor nu doar cunoașterea istoriei evreilor și a momentelor tragice petrecute la jumătatea secolului trecut, ci și dezvoltarea unor valori umaniste și al toleranței, respectiv atitudini specifice cetățeniei democratice care trebuie formate și consolidate pe parcursul anilor de liceu”.
De asemenea, a venit cu detalii care țin de conținutul programei noii discipline de studiu: „Programa cuprinde conținut care va ajuta elevii să înțeleagă mai bine originea și cultura evreilor, provocările contemporane (antisemitism, xenofobie, genocid și amenințările la adresa normelor și a valorilor democratice) și memoria Holocaustului în secolul al XXI-lea”.
Prin modificările aduse Legii Învățământului, disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul” ar fi trebuit introdusă în programa elevilor de liceu începând cu anul școlar 2025-2026, aspect sesizat și de Alexandru Florian, Directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Acesta declarase, într-un interviu acordat RFI, că „...în noua lege a învățământului se menționează că această nouă disciplină va intra în procesul educațional abia din anul școlar 2025/2026, potrivit art. 248 (29)”.
Cum se va studia disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul”
Potrivit informațiilor furnizate de „edupedu.ro”, noua disciplină se va studia fie în clasa a XI-a, fie în clasa a XII-a, în funcție de profil și de filieră, astfel:
- Elevii de clasa a XI-a, filiera teoretică, profil real (specializările științele naturii, matematică-informatică), profil umanist (specializările științe sociale, filologie): vor studia „Istoria Evreilor. Holocaustul” 1 oră pe săptămână;
- Elevii de clasa a XI-a, profil pedagogic: vor studia „Istoria Evreilor. Holocaustul” 1 oră pe săptămână;
- Elevii de clasa a XI-a, filiera vocațională, cursuri de zi, specializările „Arte plastice”, „Arte ambientale și Design”, „Arte decorative”, „Arhitectură”, „Arta actorului”, „Coregrafie”, „Muzică”: vor studia „Istoria Evreilor. Holocaustul” 1 oră pe săptămână;
- Elevii de clasa a XI-a, profilul sportiv, toate specializările: vor studia „Istoria Evreilor. Holocaustul” 1 oră pe săptămână;
- Elevii de clasa a XI-a, filiera tehnologică (cursuri de zi și seral): vor studia „Istoria Evreilor. Holocaustul” 1 oră pe săptămână: dacă până acum erau 561 ore pe an în trunchiul comun, numărul acestora va crește la 594 de ore;
- Elevii de clasa a XI-a, filiera vocațională, profil teologic, cultul ortodox, cu specializarea „Ghid turism religios”: vor studia disciplina menționată 1 oră pe săptămână;
- Elevii de clasa a XI-a, ce urmează învățământul profesional de stat (cu durata de 3 ani): vor studia „Istoria Evreilor. Holocaustul” 1 oră pe săptămână;
- Elevii de clasa a XII-a, ce urmează învățământul profesional special: vor studia noua disciplină tot 1 oră pe săptămână.
Surse foto: istockphoto.com, facebook.com/deca.ligia
Surse articol: antena3.ro, capital.ro, cdep.ro, edupedu.ro, g4media.ro, legislatie.just.ro, rfi.ro