Studiul îi aparține Universității Strathclyde și s-a desfășurat în perioada octombrie 2016-mai 2018. În cadrul acestuia, specialiștii au stat de vorbă cu 1000 de elevi, cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani. O mare parte dintre ei erau din Polonia, Lituania sau din România și locuiau în Marea Britanie de cel puțin 3 ani.
77% dintre elevii implicați în studiu au precizat că au avut de suferit din cauza rasismului, xenofobiei și hărțuirii, chiar dacă astfel de atitudini au fost, uneori, sub „masca” tachinărilor.
49% dintre elevi au spus că s-au confruntat cu aceste probleme mai ales după ce Marea Britanie a decis să părăsească Uniunea Europeană.
Altă mențiune a elevilor participanți la studiu a fost că au fost supuși agresiunilor inclusiv pe stradă și în mijloacele de transport, unii dintre ei povestind că au fost supuși actelor de agresiune fizică în cadrul școlilor în care învățau.
În legătură cu acest ultim aspect, elevii au relatat că, uneori, inclusiv profesorii le-au ținut parte agresorilor, râzând și făcând glume: „au ales să ignore sau râdeau împreună cu ei”.
Printre problemele cu care s-au confruntat copiii implicați în studiul britanic s-au numărat și agresiunile verbale sau comentariile sexiste.
Autoarea raportului studiului a menționat că atacurile suferite în școli de elevii originari din statele Europei de Est și lipsa intervenției unor profesori au consecințe negative asupra sănătății mentale a copiilor și alterează sentimentul apartenenței la Marea Britanie.
Concluzia acesteia a fost că și profesorii au participat la discriminarea elevilor și, în unele cazuri, au fost rasiști, „prin ignorarea incidentelor care implicau rasismul”.
Secretarul General al „Association of School and College Leaders” a venit cu următoarea mențiune: cele mai multe dintre cadrele didactice sunt angajate în „protejarea elevilor lor în fața rasismului și au lucrat din greu pentru a încuraja respectul și toleranța”.
Surse:
www.news.ro,www.stirileprotv.ro, www.migrantyouth.org
Surse poze:
www.pixabay.com