Află care este cea mai puternică rugăciune către Sfântul Dumitru pe care este bine să o rostești astăzi, dar și care sunt tradițiile și obiceiurile de care să ții cont în această zi!
Cine a fost Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir
Marele Mucenic Dumitru este venerat ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți militari, atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Catolică de rit bizantin și cea de rit român. În bisericile ortodoxe și catolice de rit bizantin, precum și în cea de rit român, se sărbătorește la data de 26 octombrie. Creștinii ortodocși care urmează calendarul iulian îl prăznuiesc pe Sfântul Dumitru la 26 octombrie. Potrivit crestinortodox.ro, Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a trăit în vremea domniei împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu (284-311) și era fiul dregatorului cetățîi Tesalonicului. A fost botezat în ascuns, din cauza persecuțiilor. Datorită înțelepciunii sale, ajunge dregător în locul tatălui sau. Când s-a aflat că este creștin și că refuză să jertfească zeilor, a fost aruncat în temniță. |
La scurt timp după moartea sa, la Salonic, o bazilică a fost ridicată pe mormântul său. Bazilica Sfântul Dumitru din Salonic a devenit mare centru de pelerinaj. După cucerirea otomană (1430), bazilica a fost transformată în moschee. A redevenit biserică după recucerirea orașului de către greci (1912), în timpul Primului Război Balcanic. Edificiul paleocreștin original există și astăzi. Este principalul sanctuar dedicat Sfântului Dumitru. Moaștele sale sunt așezate în Biserica Sfântul Dumitru din Salonic, conform wikipedia.org.
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru
În tradiția populară, Sfântul Dimitrie vestește începutul anotimpului rece, rolul sau fiind acela de a desfrunzi codrul.
În ajunul acestei zile, se aprind focuri peste care sar copiii pentru a fi feriți de boli tot anul sau tinerii care doresc să se căsătorească mai repede. În unele zone din țară, se aprinde o roată din paie și este lăsată să se rostogolească la vale. Rolul acestui foc este acela de a le oferi căldură morților și de a feri gospodăria de fiarele sălbatice și de boli. Tăciunii stinși erau aruncați în livada și grădini pentru a da putere pământului să rodească, potrivit crestinortodox.ro.
În gospodării, femeile au datoria de a împărţi copiilor mere, nuci, covrigi, fructe uscate, iar în biserici se ţin slujbe speciale şi se împart merinde.
Tot astăzi este ziua în care ciobanii află cum va fi iarnă. Se spune că așa cum este ziua de Sfântul Dumitru, așa va fi toată iarnă. Ei își așază cojocul în mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră. Un alt mod de a afla cum va fi iarna, este urmărirea mersului oilor în dimineața sărbătorii Sfântului Dumitru. Dacă dimineața se va trezi prima o oaie albă și va pleca înspre sud, iarnă va fi grea. Dacă, în schimb, se va trezi o oaie neagră și va pleca spre nord, iarna va fi ușoară.
Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Dumitru
Rugăciunile către Sfântul Dimitru, Izvorâtorul de Mir, rostite pe 26 octombrie îi ajută pe credincioși să depășească mai ușor momentele dificile prin care trec. Iată ce rugăciune puternică este bine să rostești astăzi!
„Sfinte Dumitru, tu ai fost ales de Dumnezeu şi hărăzit să ocupi funcţia de proconsul, în timpul crudului persecutor al creştinismului, Maximilian; lucrul acesta ţi-a îngăduit să poţi vesti cu mai multă uşurinţă şi autoritate cuvântul mântuitor al sfintei Evanghelii.
Tu nu te-ai lăsat impresionat nici de promisiunile tiranului, nici de ameninţările lui, ci ai renunţat la orice demnitate lumească pentru a câştiga fericirea veşnică. Împărţind toate bunurile tale celor săraci ai mers la închisoare cântând cel mai frumos imn de biruinţă al creştinilor: ‘Aleluia.’ Străpuns de sulitele ucigaşilor te-ai asemănat cu Mântuitorul tău răstignit pe cruce.
Te rog mijloceşte-mi şi mie harul să gust măcar în parte fericirea pe care o da trăirea sinceră a credinţei. Binecuvântează-mă şi pe mine, ca să mă pot împotrivi greutăţilor pe care le întâlnesc în strădania de a-mi apăra credinţa.
Bunul Dumnezeu a răsplătit cucernicia şi dragostea cu care ai îndurat toate suferinţele săvârşind nenumărate minuni cu moaştele tale, care atunci când au fost găsite emanau un parfum plăcut mirositor. Da-mi şi mie harul să fiu în viaţă o plăcută mireasma a lui Cristos în mijlocul lumii stricate şi să duc pe cât mai mulţi pe drumul mântuirii prin pildă şi rugăciunea mea. Amin”.
Citește și: 10 detalii despre tradițiile de Sfântul Dumitru pe care nu le știai
- Surse: crestinortodox.ro, wikipedia.org, doxologia.ro, dcnews.ro, adevarul.ro
Surse foto: istockphoto.com, crestinortodox.ro