Ce sunt fibroamele uterine?
Din ce motiv apar
Cauza exacta nu a fost inca identificata, insa modificarile nivelurilor de estrogen se pare ca joaca un rol important in dezvoltarea fibroamelor, in acest sens in timpul sarcinii este posibil sa se mareasca si mai mult. In schimb, pe masura ce va apropiati de menopauza, vor scadea in marime sau chiar vor disparea. Desi pot inspaimanta pe multe femei, trebuie sa aflati ca un sfert din femeile de varsta reproductiva prezinta fibroame (incidenta totala este de 40-60% pana la varsta de 35 ani si 70-80% pana la varsta de 50 ani), iar studiile au observat un risc mai scazut in cazul sportivelor si al femeilor care au nascut doi/mai multi copii pe cale vaginala; cele care au un istoric familial de fibroame au sanse suplimentare de a dezvolta la randul lor. Un alt studiu a demonstrat faptul ca femeile africane au de 3 ori mai multe sanse de a prezenta fibroame in comparatie cu cele europene.Simptome
Multe femei nici nu constientizeaza faptul ca prezinta fibroame, insa simptomele pot include: menstruatii dureroase sau abundente (pot conduce la deficienta de fier sau anemie), urinare mai frecventa si dureroasa, senzatie de plenitudine sau presiune in portiunea inferioara a abdomenului, durere de spate, constipatie si, cel mai important, probleme cu fertilitatea.
Sunt relativ usor de diagnosticat in timpul unei examinari pelvine de rutina, medicul putandu-le identifica daca observa un uter neregulat/cu umflaturi. In cazul prezentei durerii, se apeleaza la ecografie a ovarelor pentru a exclude chisturile sau tumorile ovariene (cu simptome similare).
Trebuie sa stiti insa ca numai 42% dintre fibroamele de dimensiuni mari (peste 5 cm) si 12,5% din cele mici (3-5 cm) pot fi diagnosticate la o examinare fizica, iar abilitatea investigatiei ecografice de a le detecta in timpul sarcinii este si mai limitata, in principal din cauza faptului ca este dificil de diferentiat intre acestea si ingrosarea fiziologica a miometrului.
Citeste si:
Fibromul uterin iti poate afecta fertilitatea!
Cum este afectata sarcina de fibroame
Studiile au indicat un risc crescut de complicatii in prezenta lor, cum sunt sangerare in primul trimestru, prezentatie pelvina (bebelusul nu este pozitionat corect pentru nastere vaginala), ruperea placentei (placenta se desprinde de peretele uterului inainte de nastere, iar fatul nu mai primeste suficient oxigen) si probleme la nastere cum sunt travaliu care nu progreseaza, existand, dupa cum am mentionat, un risc crescut de nastere cezariana, mai exact de 6 ori mai mare (nu este o regula, sarcina putand decurge normal).
Pentru a evalua exact modul in care este influentata sarcina, este importanta localizarea si marimea lor. Un lucru este cert insa, odata cu cresterea in dimensiune a uterului cresc proportional si fibroamele (in special in primele luni de sarcina - 10 saptamani). Iata si o prezentare in detaliu cu privire la complicatiile pe care fibroamele le presupun:
- durere - in cazul in care fibromul depaseste propria rezerva de sange, poate incepe sa sangereze (degenerare rosie intre 12-22 saptamani de sarcina) sau sa sufere degenerare alba (portiuni din fibrom si se lichefiaza sau devin chistice). Ambele variante sunt insotite de durere pelvina si/sau abdominala (uneori crampele abdominale pot determina contractii si respectiv nastere prematura sau avort); in cazuri rare, durerea impune spitalizare
- complicatii in prima parte a sarcinii - fibroamele pot cauza sangerare si cresc riscul de avort spontan (in special cand este vorba de mai multe fibroame, si nu doar de unul), cele mai problematice fiind considerate cele care se dezvolta la nivelul cavitatii uterine. Din cauza faptului ca "deranjeaza" musculatura uterului, pot preveni implantarea normala sau cresterea ulterioara a placentei. Riscul de pierdere a sarcinii poate fi sporit de prezenta acestuia si in trimestrele doi-trei, iar proceduri cum este amniocenteza pot fi mai dificil de efectuat (pot cauza complicatii cum sunt ruperea membranelor, contractii si avort)
- complicatii la finalul sarcinii - principalele preocupari sunt nasterea prematura, ruperea placentei sau restrictionarea dezvoltarii fetale (este vorba de o intarziere usoara; in unele cazuri, apar diformitati fetale din cauza distorsionarii uterului cum sunt dolicocefalie, torticolis si defecte neurologice). In toate aceste cazuri este vorba de dimensiuni foarte mari ale fibroamelor (cresc mult din cauza nivelului mare de estrogen), respectiv de amplasarea lor in zona unde este atasata placenta (in cazul ruperii placentei).
- complicatii in timpul nasterii - un fibrom pozitionat intr-un anumit loc (deschiderea cervicala) poate determina copilul sa se aseze in prezentatie pelvina sau transversala impunand cezariana. Chiar daca copilul este pozitionat cu capul in jos, sunt situatii cand fibromul poate bloca coborarea sa si progresul travaliului, fiind si in acest caz necesara cezariana. Fibroamele de dimensiuni mari cresc de asemenea riscul de hemoragie abundenta post partum, dar pot si bloca expulzia placentei sau pot preveni contractia normala a uterului dupa nastere.
Statisticile au demonstrat faptul ca un procent intre 10-30% prezinta cel mai frecvent durere abominala, insotita ocazional de sangerare vaginala usoara, iar copilul nu este afectat semnificativ in aceste situatii, eventual se va modifica forma trompelor uterine (aspect ce poate influenta sarcinile viitoare). Trebuie sa intelegeti insa ca statisticile nu reprezinta o certitudine deoarece sunt multe variabile implicate, incepand cu stilul de viata, posibilitatile financiare, starea de sanatate si alte lucruri asociate.
Tratament
Este important sa stiti ca din cauza potentialelor probleme mentionate pe care le pot cauza fibroamele, medicii opteaza pentru cezariana, insa retineti ca majoritatea nu vor incerca sa indeparteze fibromul in timpul acestei interventii din cauza posibilitatii de hemoragie abundenta ce necesita transfuzie, ligaturare a arterei uterine si/sau a histerectomiei puerpurale.
La aproximativ 6 saptamani dupa nastere, fibroamele se pot micsora considerabil, iar daca raman marite, continua sa creasca sau cauzeaza sangerare neobisnuita, sunt luate in considerare miomectomia (indepartara lor chirurgicala) sau embolizarea (intreruperea alimentarii cu sange a fibromului) care este utilizata in special pentru a controla hemoragia post-partum cand este vorba de fibroame uterine de dimensiuni mari.
In cazul in care existenta fibroamelor este cunoscuta dinainte de a concepe, medicii pot apela la o forma de tratament medicamentos (nu se poate utiliza in timpul sarcinii) sau de indepartare a lor inainte de a ramane insarcinate. Odata instalata sarcina, insa, majoritatea doctorilor vor prefera expectativa vigilenta, monitorizandu-va constant starea de sanatate. Daca apare durerea, se poate apela la analgezice usoare (ibuprofen si alti inhibitori ai sintezei de prostglandine s-au dovedit eficace in degenerarea rosie a fibroamelor; trebuie utilizati cu precautie in special in al treilea trimestru, putand duce la defecte de nastere cum sunt hipertensiunea pulmonara, enterocolita necrozanta, hemoragia intracraniana sau oligohidramniosul) si repaus la pat (mai ales daca este suspectata o nastere prematura).
Cand durerea este foarte puternica, se poate apela si la medicatie sedativa, analgezie epidurala sau la miomectomie chiar si in timpul sarcinii. Varianta din urma este luata in considerare la femeile cu infertilitate inexplicabila sau pierderi recurente de sarcini, iar studiile au demonstrat o siguranta sporita a procedurii in primul si in al doilea trimestru. Exista posibilitatea aparitiei rupturii uterine dupa miomectomie, insa doar in cazuri rare, in special in cazul interventiilor de tip laparoscopic (riscul este de numai 0,5-1%).
Variantele de tratament la care puteti apela chiar acasa pentru ameliorarea simptomelor (cand nu exista complicatii) constau in odihna, o sticla de apa calda/perna speciala pe abdomen, consumul de alimente bogate in fier (carne rosie si spanac) si o hidratare intensa, eventual si suplimente pentru a preveni anemia cauzata de sangerare abundenta. Pentru un confort psihologic sporit, puteti consulta si alte mame care au experimentat aceeasi problema.
Doamna doctor Coralia Stefanescu - medic primar obstetrica ginecologie, Spital Euromaterna ne ofera urmatoarele informatii:
"Fibroamele uterine asociate cu sarcina sunt in majoritatea cazurilor lipsite de simptome. Aparitia fibroamelor nu poate fi prevenita. Durerea este cel mai frecvent simptom al fibroamelor in sarcina, mai ales in cazul tumorilor cu dimensiuni peste 5 cm in timpul trimestrelor 2 si 3. Tratamentul poate fi facut cu antialgice, insa doar la indicatia medicului obstetrician care va stabili dozele si lungimea terapiei, astfel incat sanatatea fatului sa nu fie afectata. Fibroamele pot avea efecte diferite asupra sarcinii, in functie de dimensiuni si localizare, printre acestea numarandu-se avortul spontan, sangerari (mai ales daca placenta este localizata la nivelul fibromului), nastere prematura, insertie joasa a placentei, dezlipirea prematura a placentei si anomalii de pozitie ale fatului. Aceste complicatii impiedica nasterea pe cale naturala. Inainte de nastere, miomectomia (indepartarea chirurgicala a fibromului) se poate efectua in cazuri selectionate de pierdere repetata de sarcina sau de infertilitate neexplicata. Embolizarea arterei uterine nu este indicata in sarcina, iar miomectomia se face extrem de rar, putand fi asociata cu complicatii intraoperatorii care merg pana la histerectomie (indepartarea uterului)."
Doamna doctor Corina Stoica, medic specialist Obstetrica-Ginecologie in cadrul Retelei Private de Sanatate Regina Maria ne ofera urmatoarele informatii:
"Fibromul se trateaza de obicei expectativ. Aparitia sa nu poate fi prevenita. Poate
afecta o sarcina prin complicatii proprii lui, ca hemoragie, necrobioza, sau
simptome: durere, presiune pe rect/ vezica, poate impiedica dezvoltarea sarcinii
pana la termen daca e foarte mare, oricum depinde unde se gaseste pozitionat, poate
impiedica nasterea naturala prin pozitionarea sa la nivelul segmentului inferior."
Multumim doamnelor doctor Coralia Stefanescu si Corina Stoica pentru ajutorul acordat in realizarea articolului.
Citeste si:
Tratamente naturiste pentru fibrom uterin
Fibrom uterin in sarcina? Tot ce trebuie sa stii
Embolizare de fibrom uterin: informatii utile
Surse:
www.ncbi.nlm.nih.gov; www.today.com; www.myoma.co.uk; www.womenshealth.gov; www.babycenter.com