Ce este pogesteronul si ce rol indeplineste in sarcina?
Progesteronul, numit si luteina sau progestagen este un hormon steroid (hormonul steroid este o substanta derivata de la colesterol si secretata de o glanda endocrina). Progesteronul este secretat, in mod normal, de corpul galben in timpul ovulatiei.
*Corpul galben este reprezentat de foliculi ovarieni care elimina ovule in cea de-a doua parte a ciclului menstrual (ovulatia).
Progesteronul in timpul sarcinii este secretat de placenta si intr-o mica masura de corticosuprarenale si ovare.
Pe scurt, progesteronul este un hormon feminin eliberat de ovare, care favorizeaza nidatia (prinderea ovulului fecundata de mucoasa uterina) si gestatia.
Nivelul scazut de progesteron poate fi o cauza a infertilitatii.
In general, la femeile care nu sunt insarcinate, modificarile nivelurilor de progesteron pot provoca perioade menstruale anormale (ciclu neregulat) sau pot fi un simptom al menopauzei.
Progesteronul inainte de sarcina
Progesteronul este numit si "hormonul sarcinii" pentru ca are un rol important atat inainte de sarcina, cat si dupa instalarea ei. Mai exact, progesteronul este necesar pentru implantarea ovulului fecundat in uter si pentru mentinerea sarcinii.
Practic, progesteronul pregateste uterul pentru sarcina prin modificarea proprietatilor vasculare si chimice ale endometrului (mucoasa uterina).
Dupa ce se produce ovulatia, ovarele incep sa produca progesteron. In cazul in care ovulul nu intra in contact cu un spermatozoid si, in consecinta, nu este fecundat, nivelul de progesteron scade si in cele din urma apare menstruatia.
Daca ovulul este fecundat, progesteronul determina mucoasa uterina (endometrul) sa se ingroase si ajuta la pregatirea unui mediu propice in uter pentru "prinderea" si dezvoltarea ovulului fecundat.
Progesteronul in timpul sarcinii
In timpul sarcinii, endometrul are nevoie de o cantitate mai mare de progesteron. Daca a avut loc nidatia si sarcina s-a instalat in uterul mamei, progesteronul este necesar pentru mentinerea unui mediu favorabil dezvoltarii fatului. Dupa 8-10 saptamani de sarcina, placenta va prelua productia de progesteron de la ovare si astfel productia de progesteron in sarcina va creste substantial.
Progesteronul in sarcina impiedica aparitia contractiilor uterine inainte de termen. De asemenea, hormonul sarcinii ajuta la relaxarea uterului si pregateste sanii pentru a produce lapte.
Progesteronul in sarcina aduce si cateva aspecte neplacute. Din cauza acestui hormon, sanii devin sensibili la atingere, iar sfincterul esofagian se relaxeaza, provocand arsuri stomacale sau reflux gastroesofagian. Oboseala in sarcina si balonarea sunt si ele rezultate ale cresterii nivelului de progesteron.
Forme de progesteron
Pe langa progesteronul natural produs de ovare sau placenta, de multe ori gravida - femeia care doreste sa ramana insarcinata sau are dereglari hormonale - are nevoie de progesteron artificial, produs in laborator. Acesta imita functiile progesteronului produs de ovare.
Progesteronul farmaceutic are mai multe forme de prezentare, cum ar fi:
- gel vaginal care se utilizeaza o data pe zi, pana la 12 saptamani de sarcina; acest tip de progesteron este preferat de femei pentru ca este confortabil si usor de aplicat;
- supozitoare vaginale se folosesc de 2-3 ori pe zi; femeia are nevoie de protectie in zona vaginului pentru ca aceste supozitoare se topesc si provoaca o scurgere vaginala "urata";
- insertiile vaginale cu progesteron sunt eficiente in cazul femeilor trecute de 35 de ani si se folosesc de 2-3 ori pe zi;
- capsulele orale cu progesteron pot fi folosite si vaginal si se utilizeaza de pana la de 3 ori pe zi; efectele secundare sunt mai reduse in cazul in care sunt folosite vaginal;
- injectiile cu progesteron sunt substante injectabile pe baza de ulei; sunt utilizate pe scara larga (cea mai veche metoda de administrare a progesteronului); necesita ac lung si gros; sunt dificil de administrat de una singura; pot fi dureroase.
Avand in vedere rolul important al progesteronului in sarcina, de cele mai multe ori, medicii recomanda gravidelor suplimente de progesteron - sub o forma sau alta (depinde si de nevoia gravidei, dar si de eficienta si confortul pe care le ofera un tip de progesteron).
De asemenea, suplimentele cu progesteron reprezinta o parte importanta a tratamentului impotriva infertilitatii, deoarece sustine implantarea ovulului fecundat si sarcina.
Progesteronul de sinteza este utilizat si pentru prevenirea riscurilor de falsa nastere, in tratamentul menopauzei si in tratamentul tulburarilor menstruale.
Ce se intampla daca ovarele nu produc suficient progesteron in sarcina?
In cazul in care ovarele nu produc o cantitate suficienta de progesteron, endometrul nu este suficient de gros ca sa sustina si sa pastreze o sarcina si astfel nidatia nu se produce. Aceasta problema se rezolva prin administrarea de progesteron de sinteza care sa suplineasca functiile progesteronului natural si sa ajute la implantarea ovulului fecundat in mucoasa uterina.
In concluzie, progesteronul in sarcina este un hormon care te ajuta sa-ti indeplinesti cel mai frumos vis - acela de a avea un bebelus.
Surse: esolve.org; whattoexpect.com; sfatulmedicului.ro; webmd.com