Care sunt primele semne de sarcină?
1. Instinctul matern
Unul din primele semne de sarcină ar putea fi acel instinct matern pe care îl au doar femeile și care îți poate spune că ai rămas însărcinată. Chiar dacă totul se bazează pe o intuiție, de cele mai multe ori această intuiție s-a dovedit a fi adevărată.
2. Sângerarea implantării
Aproximativ la 6-12 zile după ce a avut loc procesul conceperii, embrionul se implantează singur pe peretele uterului, iar acest moment poate fi simțit de unele femei sub forma unor crampe și este totodată considerat unul din primele semne de sarcină. Atunci când oul fertilizat începe să se implanteze pe peretele uterin este posibil să aibă loc, pe lângă acele crampe pe care le simți, și o sângerare ușoară.
3. Întârzierea sau schimbarea ciclului menstrual
Această schimbare a ciclului menstrual este unul din cele mai comune semne de sarcină. Când vezi că îți întârzie ciclul menstrual, îți poți pune întrebările: „Ce se întâmplă cu mine? Am rămas însărcinată?". În momentul când rămâi însărcinată este posibil ca peste următoarea menstruație să sari și chiar dacă unele femei mai sângerează și în perioada sarcinii, sângerarea nu va fi una normală, deoarece va fi scurtă și de o culoare mult mai deschisă.
4. Senzație de istovire și oboseală
Dacă rămâi însărcinată, chiar și după prima săptămână de la concepere poți simți stări de oboseală. Aceste stări, deși nu s-a stabilit precis cauza lor, se presupune că sunt determinate de creșterea nivelului de hormoni progesteroni. Pentru a trece cu brio peste aceste mici episoade de istovire este bine să te odihnești la prânz în fiecare zi și să îndeplinești cât mai puține activități care necesită mult efort.
5. Mărirea și întărirea sânilor
Este un simptom care apare de regulă la o săptămână sau două după ce concepția a avut loc. Schimbarea sânilor poate fi asimilată cu acele schimbări care au loc în situațiile în care urmează să fii în perioada de ciclu a lunii și senzația pe care o poți trăi este asemănătoare. Câteodată poți avea și o senzație inconfortabilă de îngreunare a sânilor. Această schimbare se datorează corpului care odată ce embrionul s-a format în urma fertilizării oului, începe să pregătească terenul pentru producerea laptelui necesar creșterii bebelușului.
6. Durerea de spate
Și durerea de spate poate fi considerat un simptom ce arată că ai rămas însărcinată. În afară de câștigul în greutate și mărirea uterului care mai târziu vor agrava durerea de spate, de vină sunt și schimbările hormonale pe care le suferă corpul pentru a se pregăti de sarcină. Și întinderea ligamentelor pentru susținerea greutății fătului pot determina o durere câteodată insuportabilă în zona spatelui.
7. Grețurile de dimineața
Acesta este unul dintre cele mai cunoscute semne de sarcină. El se va face resimțit cel mai devreme în jurul săptămânii a doua și cel târziu în jurul săptămânii a opta după concepție. Unele femeii au norocul de a nu avea grețuri în timpul sarcinii. Deși denumirea este de „grețurile de dimineață " acestea nu se simt numai dimineața, ci le poți avea în oricare moment al zilei. Aceste grețuri sunt cauzate în general de schimbările hormonale din corp ce au loc în primele săptămâni de sarcină, schimbări ce pot afecta sistemul digestiv dându-l peste cap și provocând stări de vomă. Pentru a evita aceste grețuri este recomandat să mănânci puțin și des, astfel încât să nu te afli în situația de a avea fie stomacul prea plin, fie prea gol.
8. Urinări frecvente
În primele luni de sarcină, femeile pot avea senzația că trebuie să meargă mai des decât de obicei la toaletă. Această senzație apare în special pe timpul nopții, iar unele femei pot avea mici scăpări de urină în anumite situații, precum în momentul când tușesc, strănută sau râd. Urinarea frecventă poate fi cauzată de secreția unui hormon uman numit hormonul hCG ce se presupune că stimulează frecvența urinării.
9. Închiderea culorii areolei
Areola este acea porțiune de piele din centrul sânului, iar în perioada de început a sarcinii se poate închide la culoare.
10. Durerea de cap
Durerea de cap din perioada timpurie a sarcinii este cauzată tot de schimbările hormonale din corp și poate fi resimțită în jurul săptămânii a șasea de când a avut loc concepția. Dacă ai acest simptom este bine să te odihnești pentru a diminua durerea, iar dacă vezi că nu trece, fă o vizită la medic deoarece eclampsia (o boală specifică femeilor însărcinate și posibil gravă) are de obicei acest simptom.
11. Pofte de mâncare sau dezgust față de anumite alimente
Acest simptom este unul din cele mai cunoscute semne de sarcină și constă în pofta femeilor de a consuma anumite produse alimentare în această perioadă și câteodată pe durata întregii sarcini. Este posibil ca în perioada de sarcină să nu îți mai placă anumite produse alimentare, chiar dacă înainte le consumai fără nicio reținere sau din contră, să poftești la anumite produse la care înainte nici nu te gândeai.
12. Balonare abdominală
Unele femei pot avea ca simptom balonarea abdominală care de obicei constă numai într-o astfel de senzație, deoarece este vorba de fapt de acea luare în greutate din primele luni, când este normal să iei în greutate apoximativ jumătate de kilogram pe lună.
13. Temperatura ridicată a corpului
Un alt simptom ce îți arată că ești însărcinată ar fi schimbarea temperaturii corpului. De obicei aceasta crește și când are loc tu ai senzația că te-ai încălzit și că urmează să răcești. Este bine să îți iei temperatura și dacă observi că temperatura este mai ridicată decât de obicei, poate fi un semn de sarcină.
14. Stări de amețeala și leșin
Unul dintre cele mai surprinzătoare semne de sarcină este trecerea prin anumite stări de amețeală și/sau leșin. Dacă urci scările sau te ridici brusc după ce ai stai jos pentru o perioadă de timp, te vei simți amețită și câteodată poți chiar și să leșini. Acest lucru este cauzat de faptul că uterul se mărește și, odată cu acesta arterele de la picioare sunt presate, ceea ce poate duce la scăderea presiunii sângelui, făcându-te să amețești. Stările de leșin pot fi cauzate de lipsa de zaharină din sânge, ce reprezintă sursa principală de hrană a fetusului, și din acest motiv trebuie să mănânci frecvent, des și sănătos.
15. Schimbări de temperament și stres
Cu toate schimbările prin care treci ca femeie însărcinată, inclusiv cu secreția bogată de hormoni este cât se poate de normal să treci printr-o perioadă de schimbări comportamentale și stres sau iritabilitate. Este perfect normal să simți în același timp emoții contradictorii precum încântare și depresie, tristețe și veselie sau râsete și plâns. De aceea este recomandat să cauți un suport din partea familiei și a partenerului pentru a trece mai ușor peste aceste momente.
16. Constipație și arsuri la stomac
Schimbările hormonale pot afecta sistemul digestiv și prin urmare provoacă constipația, însă dacă bei destule lichide poți să eviți acest incovenient. Arsurile la stomac sunt și ele cauzate de aceste schimbări hormonale și pot fi semne de sarcină. Aceste arsuri pot continua pe toată durata celor nouă luni, iar în cea de-a doua jumătate sunt datorate în special creșterii uterului ce ajunge să preseze celelalte organe.
17. Testul de sarcină
Dacă îți faci un test de sarcină și rezultatul acestuia este unul pozitiv, atunci este mai mult ca sigur că ai rămas însărcinată. Totuși, nu este cazul de fiecare dată, de aceea pentru a fi sigură, trebuie să consulți un medic specialist. Pentru a afla dacă ești însărcinată cel mai bine este să îți faci testul la o zi sau două după ce ți-a întârziat ciclul menstrual, pentru că este nevoie de ceva timp pentru a se forma embrionul.
18. Sensibilitate ridicată la arome
Atunci când rămâi însărcinată, o bună metodă prin care poți să afli acest lucru ar consta în testarea simțului olfactiv. Acesta devine foarte sensibil în perioada de început și, ca urmare nu mai tolerezi orice miros. Indiferent că este vorba de parfum, mâncare, detergenți, țigări sau combustibili, majoritatea ți se vor părea că sunt prea puternice.
19. „Melasma" (închiderea pielii la culoare)
Unele femei pot experimenta și un alt simptom numit „masca sarcinii", mai ales în primul trimestru. Acesta se prezintă sub forma unei închideri la culoare a pielii de pe frunte, de pe vârful nasului, de pe obraji sau de pe buza de sus.
20. Tuberculul Montgamery
Un alt semn care ar putea arăta că ai rămas însărcinată constă în dezvoltarea unui tubercul numit „Montgamery tubercules", reprezentat de o mică umflătură crescută pe suprafața areolei sânului. Nu te speria, pentru că nu este vorba de un al doilea sfârc și nici nu reprezintă o problemă pentru tine sau bebeluș. Dacă ai unul din aceste simptome este foarte posibil să fi rămas însărcinată. Fă-ți un test de sarcină și programează-te la un consult de specialitate care îți poate confirma aceste semne de sarcină.
Surse foto: Pixabay