15 intrebari despre anticonceptionale

15 intrebari despre anticonceptionale

Raluca Cristea

Cum se iau anticonceptionalele? Sunt periculoase pentru sanatate? Ce efecte adverse au? Oare o sa ma ingras de la ele? Cu siguranta iti pui o multime de intrebari despre anticonceptionale cand vine vorba sa alegi mijlocul de contraceptie care ti se potriveste. 

Si pentru ca vrem ca tu sa fii mereu informata si sa iei intotdeauna cea mai buna decizie pentru sanatatea ta, iti raspundem la cel mai des intalnite intrebari despre anticonceptionale. 

femeie tanara care sta jos si citeste prospectul pastilelor anticonceptionale

Odata ce vei afla cum se iau anticonceptionale si ce efecte au, sigur iti va fi mai usor sa gasesti metoda contraceptiva potrivita pentru tine!

Ce sunt anticonceptionalele?

Pilula contraceptiva reprezinta o asociere a doi hormoni foarte apropiati de hormonii tai naturali, estrogenul si progesteronul, avand rolul de a preveni o sarcina nedorita. Actiunea acestui produs contraceptiv inceteaza imediat ce tratamentul este intrerupt, iar folosirea este usoara, eficace si fara pericol, daca respecti contraindicatiile si daca iei pilulele potrivite, intotdeauna in urma prescriptiei medicale.

De ce exista mai multe tipuri de anticonceptionale?

Pilulele contraceptive se gasesc in ambalaje, forme si concentratii diferite, tocmai pentru ca prescriptia sa se muleze pe organismul fiecarei femei in parte. Exista diferite dozaje si amestecuri de hormoni.

Cum se iau anticonceptionalele prima data?

Iata cum se iau anticonceptionalele: primul comprimat trebuie luat in prima zi a ciclului menstrual, apoi cate un comprimat pe zi pana se termina folia (21 de zile – 21 de comprimate). Daca ai luat prima pastila dimineata de exemplu, trebuie sa iei in continuare celelalte pastile, dimineata.

Este esential sa iei anticonceptionalele la o ora la care esti sigura ca nu uiti. Pilula isi face efectul inca din prima zi, daca tratamentul este respectat cu strictete.

mai multe folii de pilule contraceptive

Cand ai terminat folia de 21 de pastile, trebuie sa faci o pauza de 7 zile, interval in care se va produce ciclul menstrual. La fel de important este de stiut ca, daca iei prima pastila in alta zi a ciclului menstrual, si nu in prima, asa cum scrie pe prospect, va trebui sa folosesti si alte metode de protectie, in primele 7 zile. Daca, la un moment dat, te-ai confruntat cu un episod de gastroenterita, se impune o metoda suplimentara de protectie, in urmatoarele 7 zile, in paralel cu pilulele contraceptive pe care le iei.

Cum se iau anticonceptionalele in continuare?

Daca ai terminat prima folie si te intrebi se iau anticonceptionalele in continuare, ei bine, a doua folie de anticonceptionale trebuie inceputa in a opta zi de la intrerupere, chiar daca ciclul menstrual nu s-a terminat. Vei lua cate un comprimat pe zi, 21 de zile, dupa care faci iar o pauza de 7 zile. Incepi a treia folie in a opta zi si asa mai departe. Este inutil, chiar periculos, sa faci o perioada de intrerupere ca sa iti “odihnesti” organismul. Poti ramane cu usurinta insarcinata.

Sunt periculoase anticonceptionalele?

In general, anticonceptionalele nu sunt periculoase. Nu creeaza sterilitate, forme de cancer sau alte boli. Mai mult decat atat, femeile care au luat astfel de pilule mai multi ani, au nascut copii absolut normali.

Atentie, insa! Asocierea pilule contraceptive – tutun este foarte periculoasa! O astfel de combinatie sporeste grav aparitia maladiilor cardiovasculare, mai ales dupa varsta de 35 de ani. Oricum, niciun doctor nu va prescrie pilule anticonceptionale unei fumatoare inraite (mai mult de 15 tigari pe zi) sau unei femei care nu se poate lasa de fumat. 

Anticonceptionalele mai vin cu o serie de efecte adverse:

Amenoree sau lipsa menstruatiei in primele sapte zile ale pauzei dintre folii. Esta cauzata de doza scazuta de estrogeni din pilula. Astfel, cresterea endometrului (tesutul care captuseste uterul) nu mai este stimulata si nu se mai elimina la fiecare menstruatie. 

Greata, insotita de cefalee – aceste simptome sunt intalnite in special la femeile de peste 40 de ani, iar riscul a acestea sa dezvolte boli cardiovasculare este de  10 ori mai mare.

Spotting – este un simptom frecvent intalnit in primele trei luni administrare, dar perfect normal.  Explicatia ar fi schimbarile de la nivelul endometrului: sub efectul hormonal al contraceptivelor grosimea acestuia se reduce. 

O sa ma ingras de la anticonceptionale?

Pilulele in sine nu ingrasa. Ceea ce este adevarat este ca maresc pofta de mancare, asa ca ai grija cu ceea ce mananci. Asadar, nu pilulele ingrasa in mod direct ci neatentia ta fata de ceea ce mananci atunci cand iei un astfel de tratament!

Femeie cu pastila si pahar in mana

Cum actioneaza anticonceptionalele?

Pilula anticonceptionala actioneaza asupra celor trei mecanisme cheie de impiedicare a unei sarcini. Blocheaza ovulatia: ovarele sunt trimise la odihna si ovulatia nu mai are loc. Daca totusi ovulatia are loc, pilula impiedica nidarea, adica fixarea ovulului fertilizat la nivelul uterului. In plus, secretiile mucoasei de la nivelul colului uterin devin foarte dense, impiedicand astfel trecerea spermatozoizilor. Concluzia este ca, pilulele anticonceptionale fac ca mucoasa cervicala sa fie ostila spermatozoizilor.

Este o metoda 100% sigura?

Niciun mijloc contraceptiv nu este 100% sigur, dar pilula este metoda cea mai sigura, daca este luata corect. Orice esec survenit este cauzat de o utilizare incorecta. Anumite studii arata ca ceaiul de sunatoare sau sucul de grepfruit diminueaza efectul contraceptivelor. De asemenea, sunt mituri care spun ca antibioticele au acelasi efect asupra acestor pilule. Ei bine, nu este adevarat, astfel de pastile nu reduc efectul anticonceptionalelor. Totusi, antibioticele administrate in boli ca tuberculoza sau meningita au acest efect asupra pilulelor de contraceptie.

Ce fac daca am uitat sa iau o pastila?

Pilula de care ai uitat, o iei in momentul in care iti amintesti de ea. Daca au trecut mai mult de 12 ore, protectia nu mai exista! Daca ai uitat 2 comprimate la rand, trebuie sa le recuperezi, pentru a impiedica inceperea unei sangerari, apoi le iei mai departe pana termini folia, folosind, in paralel, un alt mijloc de contraceptie, cum ar fi prezervativul sau spermicidele.

Si cum ramane cu steriletele? Ce sunt si cum actioneaza?

Dispozitivul intrauterin, numit si DIU, cunoscut sub numele de "sterilet", este de doua tipuri: clasic (cu cupru) si mai nou, cu hormoni, de tip Mirena. Eficienta este ridicata: 0,8 sarcini/100 de femei, in primul an de utilizare (chiar 0,6/100 de femei in cadrul utilizarii corecte); mai mare eficacitate pentru Mirena.

Cum actioneaza? Cel pe baza de cupru impiedica intalnirea dintre spermatozoizi si ovul, iar cel cu hormoni impiedica ovulatia, ca mecanism principal. Ambele tipuri de sterilete ingreuneaza miscarile spermatozoizilor in tractul genital feminin, reduc capacitatea acestora de a fertiliza ovulul si impiedica implantarea oului in uter, ca mecanism secundar.

Au steriletele contraindicatii?

Da. In primul rand, trebuie sa nu fii insarcinata si sa nu ai un uter bolnav. De aceea, examenul genital – cu valve si bimanual – efectuat de un ginecolog cu experienta, este obligatoriu inainte de insertia unui sterilet.

De asemenea, este foarte important sa nu ai nicio infectie a tractului urinar  cu o boala cu transmitere sexuala si sa ai macar o sarcina la activ. Recomandarea generala este sa nu se monteze DIU la femei care nu au nascut inca.

Ce efecte secundare pot sa apara?

Ciclurile menstruale se pot modifica, pot aparea sangerari intre menstre, dureri in timpul menstruatiei, sangerari abundente cu risc de anemie secundara – foarte rare in cazul DIU cu cupru si inexistente in cazul Mirena, dar si dureri de cap sau crampe in primele 3-5 zile dupa insertie.

Cum imi dau seama ca steriletul este inca functional?

Dupa fiecare menstruatie, va trebui sa iti controlezi firele, introducand doua degete in vagin. Daca nu mai simti firele, n-ai avut menstruatie sau aceasta e modificata ca flux ori moment de aparitie, prezinta-te de urgenta la medic.

Acelasi lucru trebuie sa il faci si daca te-ai expus riscului unor infectii, daca ai sangerari abundente sau dureri in abdomenul inferior (in special daca sunt insotite de febra).

Tot la doctor trebuie sa apelezi si daca vrei sa schimbi metoda contraceptiva sau daca timpul de folosire a dispozitivului (in medie, 5 ani) a expirat si, bineinteles, nu uita nici de controalele de rutina, la 3-6 saptamani dupa insertia steriletului.

Exista si metode de urgenta?

Da. Se mai numeste si contraceptia "de a doua zi"  si actioneaza prin blocarea fixarii ovulului fecundat. Deoarece eficienta metodei este mai mica in comparatie cu a altor metode contraceptive folosite in mod obisnuit si mai ales pentru ca afecteaza mucoasa uterina, nu este bine sa folosesti de mai mult de 2 ori pe an aceste pastile de urgenta. In plus, pot sa apara efecte adverse precum greata, varsaturi sau sangerari.

Cum se iau anticonceptionalele? In primele 72 de ore de la contactul sexual neprotejat, vei lua prima pastila de urgenta, apoi in maxim 12 ore, a doua pastila.

Cine beneficiaza de anticonceptionale gratuite?

Elevele, studentele si somerele (pe baza carnetului de elev, student si somaj), persoanele beneficiare de ajutor social (pe baza talonului), femeile cu domiciliul in mediul rural (pe baza buletinului de identitate) si alte persoane fara venit (pe baza declaratiei pe propria raspundere, facuta in prezenta medicului, conform careia nu beneficiaza de venituri care sa ii permita achizitionarea de contraceptive).

Acum ca ai aflat cum se iau anticonceptionalele, ce efecte au asupra organismului, ce sa faci daca uiti sa iei o pilula si ce contraindicatii au, nu iti mai ramane decat sa decizi, impreuna cu medicul tau ginecolog, daca aceasta este o metoda contraceptiva potrivita pentru tine. 

Ceea ce trebuie sa stii, daca esti la inceput si te pregatesti sa iei anticonceptionale, este faptul ca ai nevoie de un set de analize, in cazul in care doresti sa te protejezi cu ajutorul piluelor. Fa-ti o programare la ginecolog, iar acesta iti va recomanda o serie de analize hormonale si de sange, pentru a-ti face prescriptia optima. Tot acesta iti va spune cum se iau anticonceptionalele si iti va raspunde la orice nelamurire!

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Bărbați și metodele contraceptive: Cât de deschiși sunt să încerce ei noile metode contraceptive?
Bărbați și metodele contraceptive: Cât de deschiși sunt să încerce ei noile metode contraceptive?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    30 de întrebări de cunoaștere care te vor ajuta să îți întărești relația
    30 de întrebări de cunoaștere care te vor ajuta să îți întărești relația

    Indiferent de durata relației în care te afli, nu poți niciodată să îl cunoști pe celălalt în totalitate. Oamenii se schimbă și evoluează constant, așa că...

    Ce întrebări au românii pentru psiholog?
    Ce întrebări au românii pentru psiholog?

    V-ați întrebat vreodată care sunt cele mai comune întrebări pe care le au românii pentru psiholog? Ne spune specialistul Mirona Păun.

    8 întrebări esențiale pentru interviul cu o viitoare bonă, conform experților
    8 întrebări esențiale pentru interviul cu o viitoare bonă, conform experților

    În multe familii, o dădacă este indispensabilă. Totodată, angajarea unei bone nu este un lucru ușor, până la urmă e o misiune grea să găsești un om în...

    Un consultant în lactație răspunde la 5 întrebări inconfortabile despre alăptare
    Un consultant în lactație răspunde la 5 întrebări inconfortabile despre alăptare

    Chiar dacă aștepți cu nerăbdare să-ți alăptezi micuțul și știi cât de benefic este acest demers pentru amândoi, iei în calcul și anumite aspecte mai puțin...

    Copilul practică un sport de echipă? 6 întrebări esențiale pe care trebuie să i le adresezi antrenorului său
    Copilul practică un sport de echipă? 6 întrebări esențiale pe care trebuie să i le adresezi antrenorului său

    Sportul este, poate, cea mai benefică activitate pe care o poate practica copilul tău. Sportul de echipă îl dezvoltă pe copil atât din punct de vedere fizic, cât și...

    10 întrebări ridicole care îmi sunt puse ca mamă a 5 copii
    10 întrebări ridicole care îmi sunt puse ca mamă a 5 copii

    Sunt mama a 5 copii. Iubesc familia mea mare și nu îmi pot imagina viața altfel. De-a lungul timpului mi-au fost puse multe întrebări ridicole cu privire la familia mea de 7...

    Am aflat că bebelușul meu de nouă luni suferă de un defect congenital la inimă. Regret că nu am pus mai multe întrebări despre boală
    Am aflat că bebelușul meu de nouă luni suferă de un defect congenital la inimă. Regret că nu am pus mai multe întrebări despre boală

    Această mămică a aflat că fetița ei de nouă luni s-a născut cu un defect congenital la inimă. Femeia simte că boala fetei putea fi descoperită mai repede, dacă ar fi pus mai multe...

    Sfatul specialistului: 6 întrebări pe care trebuie să i le adresezi profesorului copilului dacă are probleme la școală
    Sfatul specialistului: 6 întrebări pe care trebuie să i le adresezi profesorului copilului dacă are probleme la școală

    Niciun copil nu este un sfânt și, mai devreme sau mai târziu, cel mai probabil că va face anumite năzbâtii. Este bine să adresezi problemele comportamentale ale...

    © 2024 Qbebe